Alegători transnistreni din Varnița, plătiți cu 25 euro pentru a merge la vot

Transnistrenii care vin la vot la secțiile de votare din Varnița vor primi un bonus la salariu. Despre aceasta a declarat Valentin Vapeș, veteran al Războiului din 1992, care a venit în această dimineață să-și exercite dreptul la vot la Varnița, scrie stiri.md.

Acesta a declarat că este vorba despre angajții fabricii Tirotex și Sheriff.

”Avem informații veritabile din partea cealaltă (Transnistria), de la oameni angajați, precum că li se plătește dacă vin să voteze și li se pun ștampilă. Li se achită un bonus la salariu de aproximativ 25 de dolari”, a declarat veteranul.

Declarația Poliției Republicii Moldova: ,,Cu referire la informațiile aparute pe rețelele de socializare și în mass-media precum că la Varnița s-ar oferi 25 de dolari sau 500 de ruble pentru un vot, menționăm că informațiile nu sunt probate. Poliția s-a autosesizat pe marginea cazului dat, însă la solicitarea oamenilor legii, cetățenii care inițial au declarat cazurile de corupere a alegătorilor, ulterior au refuzat să prezinte probe și să depună declarații în scris. Vă îndemnăm să ne sesizați dacă sunteți martorii unor cazuri de corupere a alegătorilor și să cooperați cu Poliția”.

Pentru acest scrutin, la Varnița au fost deschise 4 secții de vot. În total, pentru locuitorii din regiunea transnistreană au fost deschise 41 de secții de vot.

Patriarhul Kirill le spune rușilor că dacă vor muri în Ucraina vor fi iertați de toate păcatele

Soldații ruși care vor muri luptând în Ucraina vor fi iertați de toate păcatele, a afirmat Patriarhul Kirill în timpul predicii de duminică, scrie Digi24.

„Sțim că foarte mulți mor astăzi pe câmpul de luptă. Biserica se roagă ca această bătălie să se termine cat mai curând posibil, astfel încât să nu se mai omoare frații între ei, în acest război fratricid.

În același timp, Biserica crede că dacă cineva, împins de datorie și de nevoia de a-și onora jurământul, rămâne loial vocației sale și moare în îndeplinirea datoriei sale militare, atunci el, fără îndoială, face o faptă care este egală cu sacrificiul. El se sacrifică pentru alții, și, prin urmare, credem că această jertă curăță toate păcatele acelei persoane”, a afirmat duminică Patriarhul Kirill, potrivit Ukrainska Pravda. 

După ce președintele rus Vladimir Putin a anunțat mobilizare parțială, Patriarhul Kirill i-a îndemnat pe cetățenii Rusiei să meargă să lupte în războiul din Ucraina.

Patriarhul Kirill al Rusiei i-a încurajat pe ruși să nu le fie frică de moarte și să meargă la război. „Mergeți cu curaj să vă îndepliniți datoria militară. și nu uitați că, dacă veți muri pentru țara voastră, veți fi cu Dumnezeu în împărăția Sa, în glorie și în viața veșnică”, a spus Kirill.

O studentă a UTM a câștigat cel mai prestigios premiu din Europa pentru designul inovativ al unui ambalaj din carton

Dintre cei 800 de participanți la concursul The European Carton Excellence Award din peste 100 de universități, 20 de finaliști, printre care cinci premii speciale – studenta Oxana Zaporoniuc, Departamentul „Design industrial și de produs”, Facultatea de Design, UTM, sub egida a două cadre didactice – conf. univ. Valeriu Podborschi, șef departament, și asist. univ. Mircea Zubcu – a câștigat cel mai prestigios premiu din Europa pentru ambalajele din carton, venind cu o idee inedită în susținerea economiei circulare, cum ar fi reciclabilitatea și biodegradabilitatea cu promovarea produselor eco.

O studentă a UTM a câștigat cel mai prestigios premiu din Europa pentru designul inovativ al unui ambalaj din carton

Designul ambalajului câștigător – Gift Packaging for Liquids (ambalaj cadou pentru lichide) – se bazează pe obiectivul de a evita utilizarea inutilă a ambalajului, de a proteja produsul și de a permite afișarea atractivă pe raft a containerului în sine. Acesta captează atenția pe rafturi, folosește o cantitate minimă de material de ambalare și vine cu o funcție inteligentă de blocare pentru a asigura o protecție sigură a produsului.

Juriul a atestat invenția tinerei studente ca fiind una dintre cele mai inovatoare soluții pentru problemele consumatorilor, creând experiențe unice cu ambalaje din carton. Acest design este un exemplu foarte bun de utilizare a întregului potențial al cartonului. Este foarte simplu și intuitiv. Ambalajul necesită foarte puțin material și remarcă produsul foarte bine, dar și îl protejează de pericolele transportului, cum ar fi căderea. În cazul de față, juriul a simțit cu adevărat că această soluție merită a fi acceptată ca fiind una dintre cele mai bune invenții ale anului la nivel european.

Designurile devin din ce în ce mai sofisticate și mai diverse, cu un accent mai mare pe manipularea consumatorilor și pe utilizarea materialelor, cu introducerea valorilor ecologice pentru o dezvoltare durabilă cu circularitate, veritabile simboluri ale schimbării prin intermediul cartonului, ca fiind unul dintre cei mai buni mediatori ai valorii mărcii – atât pentru articolele de lux, cât și pentru produsele de zi cu zi.

Premiul obținut European Carton Excellence Award este cel mai prestigios din Europa pentru ambalajele din carton.

sursa: www.utm.md

Moscova publică primele „rezultate” ale referendumurilor ilegale: 93% – pro

„Sociologii” ruși au anunțat primele „rezultate” ale referendumurilor de anexare – în regiunea Zaporojie, în prima zi a votului, 93% din voturi ar fi în favoarea anexării regiunii la Rusia. Aceste așa-zise rezultate au fost oferite de Institutul Republican pentru Cercetare Politică și Sociologică din Crimeea, a anunțat presa de stat din Rusia.

„500 de locuitori au fost sondați în prima zi de vot la referendumuri, în 23 septembrie 2022. Dintre cei care au participat la referendum și au răspuns la întrebare, 93% au susținut alăturarea regiunii Zaporojie la Federația Rusă, în timp ce 7% au susținut statutul ucrainean actual al regiunii”, susțin rușii.

În jur de 236.000 de cetățeni ai așa-zisei „Republici Populare Donețk”, unul dintre cvasi-statele inventate de ruși pe teritoriul Ucrainei, au votat în referendumul pentru anexarea teritoriului la Rusia. În jur de 1.000 dintre aceștia ar fi votat pe teritoriul biroului de reprezentanță al regiunii separatiste, aflat la Moscova, a anunțat așa-zisa ambasadoare Olga Makeeva, citată de Digi24.

„Dacă vorbim de cetățenii Republicii Populare Donețk, atunci peste o mie au votat pe teritoriu ambasadei în ultimele două zile. Dacă vorbim de întreaga Federație Rusă, atunci în jur de 236.000 de cetățeni au votat în ultimele două zile”, a spus Makeeva.

Procedura de „alăturare” a așa-ziselor „republici populare” Lugansk și Donețk și a teritoriilor ocupate de ruși în Ucraina după 24 februarie, Herson și Zaporojie, ar putea să aibă loc în data de 30 septembrie, scrie, duminică, presa rusească. Conform presei rusești, se așteaptă ca Putin să se adreseze parlamentului rus în aceeași zi.

Moment emoționant! Sute de moldoveni din Frankfurt cântă imnul Moldovei sub ploaie!
Articolul anterior
Alegeri 11 iulie: La Dusseldorf, conaționalii noștri au venit la secția de votare încă de ieri-noapte
Articolul următor