Alexei Buzu răspunde solicitării protestatarilor de a li se achita integral facturile

Ministrul Muncii și Protecției Sociale răspunde revendicărilor protestatarilor care cer achitarea integrală a facturilor de către Guvern pentru perioada rece a anului. Alexei Buzu spune că autoritățile ajută cetățenii cu venituri modeste să facă față iernii prin compensarea parțială a facturii la gaz, agent termic și electricitate.

Potrivit ministrului, răspunsul Guvernului la solicitările protestatarilor este sistemul de compensații „Ajutor la contor”, pe care-l califică drept unul eficient, țintit, orientat spre cetățenii cei mai vulnerabili, transmite Știri.md cu referire la IPN.

Ministrul Muncii și Protecției Sociale spune că Guvernul ajută cetățenii să facă față tarifelor mari prin compensații în factură. De asemenea, statul a venit cu majorări de salarii și prestații sociale, pentru a ajuta oamenii să țină pasul cu creșterea prețurilor.

„Bugetul public se formează din contribuțiile cetățenilor Republicii Moldova. Asta înseamnă că Parlamentul, Guvernul, eu, în calitate de ministru, avem responsabilitate maximă ca să utilizăm aceste resurse cu grijă, eficiență și transparență. Noi avem, la moment, un mecanism prin care încercăm să identificăm persoanele cu venituri reduse și să le oferim compensații pentru ca factura la agentul termic, gaz, electricitate, să fie mai mică. În prezent, în sistemul „Ajutor la contor” avem aproximativ 800 de mii de gospodării. La 80% dintre acestea li s-a atribuit gradul de vulnerabilitate foarte înalt. Asta înseamnă că Guvernul le achită jumătate din factură. Noi nu putem să oferim compensații pentru toți cetățenii Republicii Moldova, pentru că ar fi o măsură foarte scumpă. În plus, la Guvern trebuie să ne ocupăm și de alte probleme cum ar fi cele din educație, sănătate. Noi trebuie să avem programe țintite, pentru cei cu venituri reduse, trebuie să compensăm mai mult, pentru cei cu venituri mai mari, mai puțin sau chiar deloc”, a spus Alexei Buzu în cadrul emisiunii „Puncte de Reflecție” de la Vocea Basarabiei.

Duminică, la Chișinău a avut loc un protest antiguvernamental organizat de Mișcarea Națională Pentru Popor. Manifestanții au cerut Guvernului să achite integral facturile pentru lunile de iarnă. Ministrul spune că solicitarea este utopică pentru Republica Moldova care este importatoare de resurse energetice.

„Nu cunosc state unde se achită facturile integral pentru perioada rece. Sunt țări în care statul își asumă să compenseze benzina, motorina sau alt tip de agent și experiența acestor țări nu este cea mai fericită și nu trebuie preluată. Aceste țări sunt producătoare, exportatoare de resurse energetice, gaz sau petrol. Noi nu putem face acest lucru. Noi trebuie să asigurăm și pensiile, trebuie să facem investiții în sănătate, în infrastructură. Înțelegem că este o perioadă dificilă în special pentru familiile cu venituri reduse. Noi am venit cu măsuri atât pe partea de protecție socială, cât și cu creșteri salariale în sectorul public ca să atenuăm efectele crizei. Dar răspunsul nostru este doar prin acest sistem „Ajutor la contor” prin care cele mai vulnerabile gospodării primesc compensații în mod țintit”, a mai spus ministrul Muncii și Protecției Sociale.

Duminică, în timpul protestului antiguvernamental a fost aprobată o Rezoluție potrivit căreia guvernării i se oferă un termen de șapte zile pentru a da un răspuns la solicitarea cetățenilor de achitare integrală a facturilor pentru perioada rece a anului.

Emmanuel Macron spune că Franța ar putea recunoaște statul palestinian în iunie, la o conferință a ONU

Președintele francez Emmanuel Macron a declarat că la o conferință ONU din iunie, găzduită de Franța și Arabia Saudită, mai multe țări ar putea finaliza o mișcare comună către recunoașterea unui stat palestinian, potrivit Le Figaro.

Franța intenționează să recunoască un stat palestinian în câteva luni și ar putea face această mișcare la o o conferință ONU la New York, în iunie, privind soluționarea conflictului dintre Israel și palestinieni, a declarat președintele Macron miercuri, 9 aprilie, scrie digi24.ro

„Trebuie să ne îndreptăm către recunoaștere și o vom face în lunile următoare”, a afirmat Macron, care a vizitat în această săptămână Egiptul, pentru televiziunea France 5.

„Scopul nostru este să prezidem această conferință cu Arabia Saudită în iunie, unde am putea finaliza această mișcare de recunoaștere reciprocă (a unui stat palestinian) de către mai multe părți”, a adăugat el.

Ce țări recunosc Palestina

În februarie 2024, şeful statului francez declara că „recunoaşterea unui stat palestinian nu este tabu pentru Franţa” şi aprecia că „datorăm acest lucru palestinienilor, ale căror aspiraţii au bătut prea mult timp pasul pe loc”, potrivit News.ro.

„Datorăm acest lucru israelienilor, care au trăit cel mai mare masacru antisemit din secolul nostru. O datorăm unei regiuni care aspiră să scape de promotorii haosului şi celor care seamănă revanşa”, declara atunci preşedintrle francez.

În total, 143 dintre cele 193 de ţări membre ale ONU recunosc Palestina.

În mai 2024, Spania, Irlanda şi Norvegia au oficializat acest demers, crescând la zece numărul statelor membre ale Uniunii Europene (UE) care recunosc Palestina.

Mai înainte, Bulgaria, Ciprul, Malta, Polonia, România, Suedia şi Ungaria au recunoscut Palestina.

Și alte ţări europene au recunoscut statul palestinian, majoritatea din Europa de Est – ca Ucraina şi Balarusul – sau din Balcani – ca Albania, Serbia şi Muntenegrul.

Ministrul francez de Externe de la acea vreme Stéphane Séjourné declara atunci că nu se îndeplineau condiţiile ca o recunoaştere a Palestinei „să aibă un impact real” asupra procesului unei soluţii cu doauă state, cu Israelul.

Ultima oră. Donald Trump crește tarifele pentru China la 125%

Președintele american Donald Trump a anunțat, într-un mesaj pe rețeaua socială Truth Social, că va crește tarifele vamale pentru China la 125 la sută și, în același timp, va amâna cu 90 de zile aplicarea lor în cazul statelor care nu au luat măsuri de retorsiune, potrivit CNN.

„Pe baza lipsei de respect pe care China a arătat-o față de piețele mondiale, prin prezenta ridic tariful impus Chinei de către Statele Unite ale Americii la 125%, cu efect imediat.

La un moment dat, sperăm în viitorul apropiat, China își va da seama că zilele în care jefuia SUA și alte țări nu mai sunt sustenabile sau acceptabile.

În schimb, și pe baza faptului că mai mult de 75 de țări au chemat reprezentanți ai Statelor Unite, inclusiv ai Departamentelor Comerțului, Trezoreriei și USTR, pentru a negocia o soluție la subiectele discutate referitoare la comerț, bariere comerciale, tarife, manipularea monedei, și tarifele nemonetare și că aceste țări, la sugestia mea fermă, nu s-au răzbunat în niciun fel, sub nicio formă, împotriva Statelor Unite, am autorizat o PAUZĂ de 90 de zile și un tarif reciproc substanțial redus în această perioadă, de 10%, de asemenea cu efect imediat. Vă mulțumesc pentru atenția acordată acestei probleme!”, a scris Trump pe Truth Social.

Creșteri pe piețele globale după anunțul lui Donald Trump

Piețele globale au crescut după ce Donald Trump a anunțat o pauză de 90 de zile privind tarifele, cu excepția Chinei. S&P 500 a crescut cu 5,6%, în timp ce Nasdaq a urcat cu peste 8%.

Declarația lui Trump din Truth Social sugerează că a renunțat la tarifele pentru majoritatea țărilor timp de 90 de zile, aplicând în schimb un tarif de 10%. El a anunțat, de asemenea, că a majorat la 125% rata de impozitare a importurilor chinezești. Nu este clar dacă alte țări, în afară de China, se vor confrunta cu tarife mai mari de 10%.

Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, a vorbit cu reporterii în afara Casei Albe după ce Donald Trump a anunțat că a autorizat o pauză de 90 de zile a tarifelor pentru majoritatea țărilor și o creștere la 125% în cazul Chinei .

Bessent a spus că țările care nu au ripostat împotriva anunțului tarifar al SUA, săptămâna trecută, vor fi „răsplătite”. „Nu te răzbuna și vei fi răsplătit”, a spus el. Oficialul a menționat că taxele pentru mărfurile chinezești au fost majorate „din cauza insistenței lor privind escaladarea”.

Mexic și Canada sunt incluse în tarifele de bază de 10%, a precizat el, scrie digi24.ro

Zelenski către Trump după ce doi soldați chinezi au fost luați prizonieri de ucraineni

Trimisul Beijingului la Kiev a fost chemat să dea explicații la Ministerul ucrainean de Externe, după ce doi soldați chinezi au fost capturați în Donețk. Chinezii luptau de partea forțelor ruse și aveau la ei documente care le atestă cetățenia, scrie protv.ro

Volodimir Zelenski spune însă că numărul militarilor din China – care luptă pe pământ ucrainean – este mult mai mare. El cere că Statele Unite să ia atitudine.

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: „Ucrainenii au intrat, în regiunea Donețk, în luptă cu cinci soldați chinezi și au luat prizonieri. Avem documentele lor, pașapoarte, aveau și carduri bancare la ei. Sunt cetățeni chinezi.”

Președintele Ucrainei spune că doi soldați chinezi au ajuns în mâinile armatei sale. Unul din ei a fost filmat încătușat.

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: „Cred că Statele Unite ar trebui să acorde atenție celor întâmplate. Avem încă o țară care sprijină militar invazia Rusiei în Ucraina, în afară de armatele Iranului și Coreei de Nord. În plus, e și o mare diferență. Nord-coreenii au luptat împotriva noastră în Kursk (teritoriu rus n.r.). Chinezii luptă împotriva noastră în Ucraina.”

De la lansarea invaziei ruse, Beijingul a oferit Moscovei sprijin diplomatic. Și un ajutor economic esențial, prin comerțul cu gaze, petrol și bunuri de lag consum – inclusiv componente cu uz multiplu, folosite de ruși în producția de armament. Însă nu se știe să fi ajutat Rusia cu echipamente militare sau soldați.

Pe de altă parte, Zelenski a făcut din nou apel la aliați să ajute Ucraina cu sisteme de apărare aeriană. Acestea ar fi putut împiedica tragedia de vinerea trecută, din orașul Krivoi Rog, insistă liderul ucrainean. 20 de oameni, inclusiv nouă copii, au fost uciși după atacul cu o rachetă balistică.

Rușii susțin că au țintit un restaurant în care se întâlneau comandanți ucraineni și instructori militari din Occident. Filmările camerelor de supraveghere ale celui mai apropiat restaurant arată însă că aici se aflau doar clienți civili.

Voldimir Zelenski, președintele Ucrainei: „Le mulțumim partenerilor pentru că sprijină Ucraina și pentru că au condamnat acest atac, însă reacțiile verbale nu sunt suficiente.”

Și Belgia, gata să trimită trupe de pace

Premierul Belgiei, aflat ieri la Kiev, a transmis că țara sa e gata să trimită trupe în Ucraina, în eventualitatea unui acord de pace.

Bart De Wever, premierul Belgiei: „Mi se pare logic că, dacă Franța, Anglia și Germania vor trimite soldați (în Ucraina n.r.), să ne alăturăm și noi. Belgia a fost mereu parte a coalițiilor multilaterale și a inițiativelor de pace.”

Analiștii se așteaptă la intensificarea luptelor în această primăvară și la vară. În plus, Moscova a recunoscut că se confruntă cu anumite atacuri terestre ale ucrainenilor și în Belgorod. Potrivit bloggerilor militari, ucrainenii ar fi ocupat aici, încă de luna trecută, 13 kilometri pătrați. Ucrainenii mai au trupe și în Kursk, deși au fost forțați să renunțe la cea mai mare parte a teritoriului cucerit în august 2024.

Bloggerii ruşi critică Moscova după vizita preşedintelui SUA în Ucraina: „Biden a ajuns la Kiev înaintea lui Putin”
Articolul anterior
Joe Biden a ajuns aseară în Polonia. Mesajul puternic al liderului SUA pentru Putin
Articolul următor
Close menu