Ambasadorul Uniunii Europene: Nu excludem varianta că, în primă fază R. Moldova va adera la UE fără regiunea transnistreană

Uniunea Europeană va avea, în cadrul negocierilor de aderare a R. Moldova, „un singur partener” – Guvernul Republicii Moldova. În același timp, Bruxellesul va continua dialogul atât cu Chișinăul, cât și cu Tiraspolul, pentru a înțelege ce poate face pentru a sprijini procesul de reintegrare a R. Moldova, a declarat Ambasadorul Janis Mazeiks, șeful Delegației UE la Chișinău, în cadrul unui interviu oferit în exclusivitate Ziarului NAȚIONAL.

Fiind întrebat cum putem convinge Tiraspolul, „piatra legată de gâtul R. Moldova”, să ne urmeze în UE, dacă simpla decizie de a pune semn de egalitate între agenții economici de pe cele două maluri pentru a plăti taxe vamale în bugetul național i se pare liderului separatist „împotriva normelor europene”, diplomatul european a recunoscut că problema transnistreană este „unul dintre cele mai complexe subiecte” în relația dintre R. Moldova și UE.

Până acum a fost mai ușor de abordat, întrucât au fost identificate soluții și pentru ca regiunea să beneficieze de Acordul de liber schimb dintre Republica Moldova și UE. De asemenea, am implementat diferite proiecte în Transnistria. Acum, însă, suntem la o nouă etapă a relațiilor noastre și vorbim de aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Vom continua dialogul atât cu Chișinăul, cât și cu Tiraspolul, pentru a înțelege ce putem face pentru a sprijini procesul de reintegrare. Am precizat, totuși, că, deși preferăm ca problema să fie rezolvată înainte ca Republica Moldova să adere la Uniunea Europeană, nu vrem ca republica să devină ostatica acestui conflict. Prin urmare, nu putem exclude nici varianta în care, într-o primă fază, Republica Moldova ar adera la UE fără regiunea transnistreană. În cadrul negocierilor de aderare, noi vom avea un singur partener – Guvernul Republicii Moldova”, ne-a declarat Ambasadorul Mazeiks.

În cadrul aceluiași interviu pe care ni l-a acordat, șeful Delegației UE la Chișinău a catalogat drept „foarte ambițios” termenul-limită anunțat de autoritățile de la Chișinău privind aderarea la UE – anul 2030, dar a adăugat că această „ambiție” este împărtășită „nu doar de oficiali moldoveni, ci și de oficiali ai Uniunii Europene”.

Ceea ce înseamnă că acest lucru ar putea fi posibil. Însă totul depinde de cât de repede Republica Moldova va fi capabilă și va dori să avanseze și dacă nu va exista ceva care să o împiedice să urmeze cursul. Da, acest obiectiv este optimist, dar cred că este realizabil, dacă se menține ritmul actual de avansare și în anii următori, dacă se alocă resurse adecvate, dacă nu se deviază de la cursul reformelor de care statul are nevoie. Dacă aceste elemente sunt menținute, cred că acest obiectiv poate fi nu doar optimist, ci și realist”, a punctat Ambasadorul Mazeiks.

Mihai Popșoi, întrevedere la Londra cu ministrul de externe al Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord

În marja vizitei oficiale la Londra, vicepremierul Mihai Popșoi, a avut o întrevedere cu ministrul de externe al Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, David Cameron și cu ministra pentru Europa, Nus Ghani.

Oficialii au discutat despre consolidarea relațiilor bilaterale moldo-britanice, cu accent pe fortificarea capacităților instituțiilor naționale, reformele implementate de către țara noastră în procesul de integrare în Uniunea Europeană, precum și aspecte ce țin de securitatea regională.

Au fost abordate și acțiunile care ar putea fi întreprinse pentru a facilita conversiunea permiselor de conducere moldovenești și liberalizarea accesului producției moldovenești pe piața britanică.

„I-am mulțumit ministrului britanic de externe pentru faptul că, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord sprijină constant dezvoltarea și consolidarea democrației și rezilienței Republicii Moldova”, a menționat ministrul Popșoi.

La rândul său, omologul britanic a asigurat de susținerea Regatului Unit pentru modernizarea țării noastre.

Ucraina: o bătrânică a străbătut circa 10 km prin bombardamente pentru a ajunge pe un teritoriu controlat de ucraineni

Lidia Stepanivna, în vârstă de 98 de ani, a străbătut circa 10 km prin bombardamente până a ajuns pe un teritoriu liber, controlat de ucraineni.

Ucraina: O bătrână a mers mai mulți km pe jos prin bombardamenteFoto: Poliția Ucrainei

Casa femeii din localitatea Oceretine a fost distrusă de ruși, iar rudele sale au fost rănite, scrie www.stiri.md, conform presei ucrainene.

O zi întreagă femeia a mers fără mâncare sau apă, a căzut de câteva ori fără putere. În plină luptă, bătrână a rămas miraculos nevătămată.

Seara, bătrâna a fost observată pe drum de militari, care au predat-o polițiștilor. Aceștia au dus-o la un adăpost pentru cetășenii evacuați, unde a primit îngrijirile necesare. În prezent, oamenii legii caută rudele femeii.

„Am supraviețuit acelui război și trec prin acest război. A rămas fără nimic”, spune femeia.

O companie italiană a deschis prima sa fabrică de procesare a fructelor la Căinari

Compania italiană LEONEVA a deschis prima sa fabrică de procesare a fructelor în Republica Moldova. Amplasată în orașul Căinari, afacerea italiană, a generat în jur de 25 de locuri noi de muncă și mai urmează și altele.

Fondatorul companiei, Leone Piero Antonio, care se află în Republica Moldova din 2020, a reușit deja să proceseze și să exporte mai bine de 3500 de tone de fructe, transmite IPN.

Fondatorul și administratorul companiei LEONEVA, Leone Piero Antonio, le-a mulțumit tuturor participanților la acest eveniment, spunând că reprezintă un pas important.

Omul de afaceri precizează că, lansarea și desfășurarea afacerii sale este un lucru de echipă care ajută Republica Moldova să fie și mai vizibilă în lume.

Prezent la eveniment, ambasadorul Republicii Italiene în Republica Moldova, Lorenzo Tomassoni, a menționat că fabrica italiană pentru procesarea fructelor reprezintă o mișcare substanțială în acest domeniu.

Și este de remarcat faptul că, LEONEVA conlucrează cu un partener important, cunoscut ca unul dintre cei mai mari producători și exportatori de fructe la nivel global.

În următorii doi ani, urmează să fie create și alte oportunități noi de angajare. Este vorba despre o investiție de circa 1,5-2 milioane de euro.

La evenimentul de inaugurare a participat și viceprim-ministrul Dumitru Alaiba, ministru al economiei și digitalizării.

„Suntem aici pentru a inaugura o nouă investiție italiană în Republica Moldova, în Căinari. Ne bucurăm foarte mult de faptul că, oameni de afaceri italieni găsesc oportunități aici, în Republica Moldova. Ne bucurăm foarte mult de fiecare asemenea pas, oricât de mic, care ne integrează tot mai mult în piața europeană”, a menționat Dumitru Alaiba.

„Atunci când un antreprenor găsește oportunitate în Republica Moldova și investește aici, acest fapt nu poate să nu bucure. Aceasta generează capacitate de export, aceasta generează locuri de muncă. Bine ați venit în Republica Moldova”, a mai spus Dumitru Alaiba, precizând că în 2023 Moldova a livrat cele mai multe prune pe  piața europeană.

sursa: www.agrobiznes.md

Un șofer din R.Moldova s-a răsturnat cu TIR-ul în România
Articolul anterior
Patru curieri de droguri din Capitală au ajuns pe mâna Poliției
Articolul următor