Ana Revenco: ”În ziua de 9 mai poliția nu va răspunde cu provocări la provocări”

Carabinierii și polițiștii vor fi mult mai prezenți în ziua de 9 mai în spațiul public și vor monitoriza atât respectarea ordinii publice, cât și respectarea legii ce interzice simbolistica războiului. Ministrul de Interne, Ana Revenco, spune că oamenii legii nu vor răspunde la provocări cu provocări, iar cei care nu se supun legii vor fi documentați prin metode moderne de identificare și vor fi sancționați, scrie IPN.

Șefa Ministerului de Interne spune că în ziua de 9 mai un efectiv sporit de carabinieri și polițiști va fi dislocat pe străzile orașelor. Oamenii legii se vor asigura că participanții la manifestațiile dedicate Zilei Victoriei nu vor utiliza simbolurile agresiunii militare, adică litere V și Z, și panglica Sfântului Gheorghe, simboluri folosite drept semne distinctive ale armatei ruse în timpul războiului din Ucraina.

„Ministerul Afacerilor Interne va trata această zi ca pe o zi de lucru, când avem o sărbătoare. Ceea ce înseamnă că atât carabinierii, cât și poliția vor fi mai prezenți în spațiul public, ca să asigure ordinea publică. Noi ne vom asigura că marșurile, manifestațiile sunt organizate cu respectarea ordinii publice. Oricine va ieși în această zi și va purta simbolistica interzisă prin lege, sperăm că ia această decizie conștient și își asumă toate consecințele. Cu certitudine, nici poliția, nici carabinierii nu vor răspunde cu provocări la provocări, dar vor rămâne fermi în aplicarea legii”, a spus Ana Revenco în cadrul emisiunii „Joi cu Liliana Barbăroșie” de la postul public de televiziune.

Ministrul de Interne spune că poliția va aplica amenzi pentru confecționarea, promovarea sau răspândirea simbolurilor războiului, așa cum prevede legea.

„Există metode moderne de documentare, oamenii vor fi documentați și le vor fi aplicate sancțiuni. În primul rând, vor fi vizați organizatorii, cei care autorizează aceste marșuri. Sarcina principală a MAI este să asigure un climat social liniștit, nu vom răspunde la provocări, totodată vor fi documentați și sancționați toți cei care vor sfida legea. Parlamentul a aprobat legea, președintele Republicii Moldova a promulgat-o, iar Ministerul doar aplică legea, imediat ce prevederile ei au intrat în vigoare, noi suntem obligați să asigurăm respectarea ei ”, a mai spus Ana Revenco.

Potrivit legii, promovarea simbolurilor agresiunii militare ruse se sancționează cu amenzi de la 4 500 de lei la 9 000 de lei pentru persoanele fizice. În cazul persoanelor juridice sau cu funcții publice, amenda se ridică până la 30 000 de lei. Documentul a fost contestat la Curtea Constituțională de către deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor. Potrivit autorilor sesizării, legea contravine principiului libertății de exprimare și libertății opiniei.

Primarul de Șoldănești și alți angajați ai administrației publice locale, cercetați de CNA într-un caz de corupție

Ofițerii CNA și procurorii Procuraturii mun. Bălți anunță despre cercetarea primarului or. Șoldănești în cadrul unui dosar pornit pe fapte de corupere pasivă. Bănuitul, în comun cu alți angajați ai Primăriei, ar fi perceput sistematic remunerații ilicite de la reprezentanții unor agenți economici în scopul favorizării acestora în procesele de achiziții publice organizate de primărie, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Potrivit materialelor acumulate, primarul orașului Șoldănești, contabila-economist și alți membri ai Comisiei de achiziții au fost documentați de CNA în mai multe episoade în care au primit mijloace financiare de la unii beneficiari ai contractelor de achiziții publice, încheiate în cadrul unor proiecte de dezvoltare a localității. În procesul investigațiilor s-a constatat că bănuiții ar fi încasat de la părțile beneficiare câte 10 la sută din valoarea contractelor.

În aceste zile, au avut loc acțiuni de urmărire penală, autorizate de judecătorul de instrucție, la biroul, domiciliul și automobilul primarului or. Șoldănești, dar și la alte persoane vizate în cauza penală. La această etapă, toate persoane sunt cercetate în stare de libertate.

În prezent, cercetările continuă sub conducerea procesuală a procurorilor Procuraturii mun. Bălți.

Amintim că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.

Gazul s-ar putea scumpi: Anunțul ANRE

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) informează că S.A. „Moldovagaz” a depus cererea de ajustare a prețurilor reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în contextul obligației de serviciu public. Solicitarea vine în condițiile unei creșteri considerabile a prețurilor pe piața internațională, transmite știri.md.

În prezent, specialiștii din cadrul Agenției examinează cererea depusă și verifică corectitudinea calculelor prezentate pentru a elabora și înainta Consiliului de Administrație al ANRE proiectul de hotărâri.

„În acest context, anunțăm că membrii Consiliului de Administrare al ANRE se vor întruni miercuri, 27 noiembrie 2024, la ora 10:00, pentru examinarea și aprobarea prețurilor reglementate pentru gazele naturale”, au precizat reprezentanții ANRE.

Potrivit solicitării S.A. „Moldovagaz”, tariful la gaz ar putea crește cu circa patru lei sau cu aproape 40 la sută. Așadar, acesta ar urma să fie 16,36 lei/m3 (fără TVA).

De menționat că, în prezent, tariful la gaz este de 12,15 lei/m3.

Tragedie pe o autostradă din Franța: Un moldovean, găsit mort lângă un camion, fără pantaloni pe el

Un șofer moldovean de TIR a fost găsit mort lângă un camion. Tragedia s-a produs duminică, 24 noiembrie, pe o autostradă din Franța, scrie realitatea.md.

Potrivit presei franceze, corpul neînsuflețit al bărbatului a fost găsit de un alt șofer de camion. Victima de 40 de ani nu avea pantofi în picioare, iar lângă el au fost găsite mai multe sticle goale de whisky.

Sursa citată precizează că Parchetul Montbéliard a deschis pe acest caz o anchetă penală pentru omor din culpă pentru a „a avea toate mijloacele posibile de anchetă” și de a face lumină asupra împrejurărilor acestei morți suspecte.

Victima și-ar fi petrecut seara cu un alt șofer moldovean de 37 de ani, care la sosirea poliției se afla în camion. Presa franceză transmite că ambii munceau pentru aceeași companie de transport.

În cadrul audierilor, șoferul a declarat că nimic nu a auzit sau a observat ceva suspect. De asemenea, el a adăugat că nu are explicații ce i se putea întâmpla colegului său.

Autopsia a arătat că leziunile care erau pe corpul moldoveanului erau din cauza căderii și anume a cea din camion. Polițiștii francezi au stabilit că cei doi șoferi au cumpărat mai multe sticle cu băuturi alcoolice pentru a le bea împreună în cabina celui de-al doilea șofer. Ambele camioane au fost blocate pe o autostradă din Franța din cauza condițiilor meteo grele.

Pandemia de coronavirus a ucis aproape 15 milioane de oameni de pe glob
Articolul anterior
Ucrainenii se așteaptă la o operațiune de debarcare a rușilor în zona Odesei
Articolul următor