Anatol Melnic a dezvăluit cine l-a făcut să renunțe la alcool

Showman-ul Anatol Melnic a renunțat, de câțiva ani, la alcool. Chiar dacă e în mijlocul petrecerilor mai tot timpul, acestuia îi reușește să se abțină. Așa însă nu a fost mereu. Anatol Melnic a povestit pe Instagram că acum câțiva ani era un împătimit al alcoolului. După o întâmplare însă a renunțat la acest viciu și îi reușește să se abțină și astăzi, scrie cancan.md.

„Eu înainte foarte mult beam! Cu cinci-patru ani în urmă, de luni până luni, dacă aveam multe nunți, mi se părea că sunt cel mai tare. Eram de acela…eram aproape, cu alcoolul. Până când am suferit câteva șocuri, mai bine spus un șoc mare. Șocul cel mai mare e când eu am realizat că eu mi-am pus familia în pericol. Și atunci când te gândești la copil și la soție, că uite din cauza ta se poate întâmpla ceva, eu atunci m-am oprit imediat”, a povestit Melnic.

Anatol a recunoscut că obișnuiește să servească alcool în cantități mici, doar la o masă copioasă și când e sigur că nu va fi nevoit să urce la volan. Prezentatorul a venit cu un sfat pentru alții, cum ar putea renunța la alcool.

„Dacă vrei să te lași de băut pur și simplu gândește-te la copilul tău. Chiar și când merg cu viteză, când ajung la 120 pe oră eu deodată mă gândesc la Kamelia și dau mai încet. Așa că un remediu bun împotriva la alcool e să te gândești că poți să pui în pericol copilul și familia ta”, a conchis Melnic.

Turismul din Grecia se schimbă radical! În plin sezon estival, autoritățile introduc noi reguli pe plaje

În plin sezon estival, autoritățile din Grecia introduc noi reguli pe plaje. Supraaglomerarea nu mai este deloc tolerată, așa că turiștii români care se pregătesc să plece în vacanță pe insulele grecești trebuie să se informeze și să știe ce au de făcut, scrie evz.ro.

Cea mai vizitată țară de pe glob în perioada verii, Grecia, introduce reguli de ultimă oră împotriva supraaglomerării de pe plaje. Autoritățile nu mai sunt deloc tolerante și dau amenzi uriașe.

Concret, turiștii care ajung de acum încolo pe plajele însorite din Grecia trebuie să știe că nu mai pot închiria umbrele și șezlonguri oricum și de la oricine. Astfel de persoane sunt atent monitorizate și dacă nu au la vedere informațiile privind obiectele destinate închirierii și numărul acestora se aleg cu amenzi foarte mari.

Noile reguli sunt clare. Doar 30 la sută din suprafața cu nisip poate fi ocupată de scaunele pliabile, restul fiind destinat celor care preferă să stea pe prosoape.

Turiștii care observă că legea este încălcată, iar plaja este aglomerată cu șezlonguri pot raporta abuzul printr-o aplicație conectată la serverele Ministerul Finanțelor din Grecia.

Șezlongurile trebuie să fie amplasate la cel puțin 4 metri de țărm.

Căprioare eliberate din captivitate! Doi pui, găsiți într-o gospodărie din Nisporeni

Inspecția pentru Protecția Mediului Nisporeni a primit un apel telefonic, precum, că un locuitor al s. Odobești, r-nul Nisporeni, ține în captivitate două căprioare. Inspectorii au mers la fața locului, ei au ridicat  căprioarele și le-au transmis Ocolului Silvic Grozești. După un control veterinar căprioarele au fost eliberate în habitatul lor natural, informează unica.md cu referire la un comunicat al Inspectoratului pentru Protecția Mediului.

Persoana vinovată de săvârșirea contravenției a fost citată la sediul IPM Nisporeni pentru a fi sancționată conform prevederilor  legislației de mediu. 

Inspectoratul pentru Protecția Mediului își exprimă recunoștința față de cetățeanul care a alertat inspectorii de mediu și îndeamnă toți locuitorii să urmeze acest exemplu, contribuind activ la protejarea și conservarea faunei.

O fetiță de 11 ani și tatăl ei au murit după ce au fost loviţi de fulger pe munte

Un tată şi fiica sa în vârstă de 11 ani au murit după ce au fost loviţi de fulger în Munţii Balcani din Bulgaria, informează DPA citat de stirileprotv.ro.

Bărbatul şi cei doi copii ai lui se aflau în drumeţie în apropiere de vârful Kupena, care are înălţimea de 2.169 metri, a relatat luni televiziunea de stat BNT.

Fiul acestuia, în vârstă de 13 ani, a fost salvat de un elicopter militar după ce băiatul a alertat serviciile de urgenţă în urma fulgerului.

Potrivit relatării, bărbatul decedat, în vârstă de 47 de ani, era un alpinist experimentat. Cu toate acestea, el a întreprins acea drumeţie montană în condiţii meteorologice nefavorabile, au precizat serviciile de urgenţă. 

Scandal de proporții în SUA după ce un angajat al Senatului s-a filmat în timp ce făcea sex cu alt bărbat în sala de audieri. FOTO
Articolul anterior
Bucură-te de sărbători cu creditul espresso de la maib, disponibil prin maibank
Articolul următor