Andrei Bolocan, fostul jurnalist, realizatorul emisiunii de umor „Lumina” și coprezentatorul emisiunii online „Internetu’ Grăiește”, a scris un eseu „Iubirea e încă aici” publicat în Moldova.org și în care povestește despre un dramatic eveniment din viața sa – momentul în care și-a pierdut mama.
„Ultima oară ne-am vorbit cu mama pe Messenger timp de 14 minute. Ne-am spus unul altuia că ne iubim. Mama, ca de obicei, insista că ea mă iubește mai tare. Eu, drept răspuns, împing o glumă expirată – „mama, abia aștept să facem testul ADN. Încă nu m-ai convins că ești mama mea adevărată”. În cei 10 ani pe care i-am trăit în Canada ne-am văzut mai mult și mai des sub formă de pixeli pe platformele lui Zuckerberg, decât în realitate”.
„Cu timpul discuțiile noastre au început a căpăta o structură de ritual, cu o ordine nescrisă, dar respectată de ambii: ce mai fac copiii, cât de frig e în Canada, ce reparații mai necesită Mazda noastră din 2008, cum se simte mama, cum crește sau descrește glicemia, câte lemne mai trebuie de cumpărat pentru iarnă, câte femei prin sat încă îl mai susțin pe Șor și se războiesc cu maică-mea pentru că ea a votat cu „gheii lu’ maiosando din PAS”… Iar dacă întindeam bine vorba puteam încheia cu un șir de lacrimi de dor, care deveneau suspine, și cu o semi șoaptă: „te iubesc tare tare și te rog să fii sănătoasă”. Iar eu mă întorceam la răscolit prin gunoiul informațional al știrilor politice moldovenești, iar mama în singurătate își pornea radio Noroc sau vreun buletin la Jurnal TV. Destul de des conversațiile se terminau și cu „hai mai repede, mama, trebuie să fug. Hai mama, trebuie să plec. Mama, eu azi filmez. Eu revin la tine după asta, OK?”, își amintește Andrei Bolocan.
„În ultimii zece ani de trai în Canada veneam aproape în fiecare vară în Moldova. Iar anul ăsta planificam să vin pe… mai mult timp decât un sezon. Pe 28 iunie seara am aterizat la Chișinău, iar pe 29 m-am pornit la Orhei să o vizitez pe mama la spitalul raional. Așa cum diabetul îi dădea târcoale de mai mulți ani, ea a suferit o criză și a fost nevoie de internare. Când am aflat că mama e la spital încă eram la Montreal și ticseam 10 ani de trai în diasporă în cinci genți împreună cu fetele mai mari, Eva și Sonia. Îmi tot șopteam printre lacrimi că există atâta iubire, iubire fără margini, care niciodată nu dispare. Asta mă consola și îmi dădea speranța că o voi revedea pe mama în curând, ea se va face bine și noi iar vom pleca să vizităm vreun Berlin sau Varșovia pentru ca tot internetul moldovenesc să afle ce fecior exemplar are maică-mea”, dezvăluie el despre momentul în care a aflat că mama sa a fost internată la spital.
„La spital, în drum spre terapie intensivă, m-a întâlnit un medic care m-a recunoscut și mi-a mulțumit pentru ceea ce fac la Lumina, Internetu’ Grăiește. A fost atât de cald cu mine și blând, încât o parte din mine a anticipat că urmează o furtună. Îmi pare rău că am o memorie slabă la nume de oameni, i-aș mulțumi. Interacțiunea cu el m-a pregătit emoțional pentru ceea ce a urmat. El, medicul, deja știa.
În scurt timp s-a deschis ușa secției și un doctor a venit spre noi. Eram împreună cu frate-meu, Vitalic, care s-a mutat de câteva zile în sat și o vizita pe mama la spital”.
– Bună ziua.
– Bună ziua.
– Sunteți feciorii doamnei Maria?
– Da.
– Uitați-vă… Îmi pare rău, dar acum două ore ea a suferit încă o criză diabetică, noi am încercat să o salvăm, dar din păcate… inima ei s-a oprit.
„Mama nu mai este. Mama a murit. Câteva săptămâni după moartea mamei mă trezeam cu un singur gând în cap: mama nu mai este. Mama a murit”, scrie Andrei Bolocan în eseu. Eseul integral poate fi citit aici.
