Andrei Spînu: Moldova va semna pentru o linie electrică asociată cu România

Până la sfârşitul anului 2021, Moldova va semna un contract cu o companie privind construcţia unei linii electrice necesare pentru interconectarea sistemelor de transport al energiei cu România.

Potrivit Infotag, despre aceasta, marţi seară, a anunţat viceprim-ministrul, ministrul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, la postul de televiziune Moldova 1.

El a spus că în viitorul foarte apropiat va avea loc o licitaţie internaţională, în cadrul căreia Ministerul va selecta compania câştigătoare pentru construcţia de linii electrice.

„Şi până la sfârşitul anului 2021 contractul deja trebuie semnat pentru ca din 2022 să înceapă lucrările necesare pentru interconectarea sistemelor celor două ţări. Trebuie să finalizăm lucrările în acest sens până în 2024”, a spus el.

Referindu-se la securitatea energetică a Republicii Moldova, Spînu a atras atenţia asupra faptului că ţara se confruntă cu o sarcină urgentă de creştere a volumului producţiei de energie electrică din surse regenerabile.

„În prezent, producem doar 2-3% din energia electrică consumată netă. În următorii cinci ani, trebuie să majorăm această cifră la 7%”, a spus el.Publicitate

Referindu-se la subiectul investiţiilor de capital în construcţia drumurilor, viceprim-ministrul a spus că, conform proiectului de lege privind bugetul pentru anul 2022, toate taxele pentru drumuri ar trebui să rămână la dispoziţia autorităţilor locale.

„Dacă în 2021 această sumă era de 400 de milioane de lei, atunci anul viitor va spori la 800 de milioane de lei”, a spus el.

Viceprim-ministrul a recunoscut că Moldova nu are suficiente fonduri pentru a readuce toate drumurile la normal. Prin urmare, autorităţile intenţionează să atragă resurse semnificative în acest scop din străinătate.

„În prezent, negociem un împrumut pentru construcţia şi repararea drumurilor cu Banca Mondială în valoare de 220 de milioane de dolari, precum şi cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi Banca Europeană de Investiţii pentru un împrumut în valoare de 300 de milioane de”, a spus Spînu.

El şi-a exprimat nemulţumirea faţă de drumari, admiţând că problema construcţiei drumurilor în Moldova nu ţine atât de bani, cât de termenele restante şi de calitatea muncii drumarilor.

Rusia a declarat stare de urgență în țară după scurgerile masive de țiței în Marea Neagră, ca urmare a eșuării celor două petroliere

Rusia a declarat joi stare de urgenţă la nivel federal din cauza unei scurgeri de ţiţei cauzate de naufragierea celor două petroliere ruseşti în Marea Neagră, a transmis Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă, conform Reuters și Agerpres, citate de digi24.ro.

Petrolierele au fost lovite de o furtună pe 15 decembrie. Unul s-a rupt în două, iar celălalt a eşuat. Scurgerile rezultate au acoperit plajele de nisip din Anapa, o staţiune populară, şi au cauzat probleme serioase pentru animale sălbatice, inclusiv păsări marine, delfini şi marsuini. Peste 10.000 de persoane au fost mobilizate pentru operaţiunile de curăţare.

Duminică, două petroliere ruseşti – Volgoneft-212 şi Volgoneft-239 – au eşauat în timpul unei furtuni în apropierea Peninsulei ucrainene Crimeea, anexată de Moscova în 2014. Alt petrolier rus – Volgoneft-109 -, la bordul căruia se aflau 14 persoane, a emis un semnal SOS, la Marea Neagră, în urma unei ”pierderi de carburant”. O persoană a murit, iar alte 26 au fost evacuate, potrivit autorităţilor. Cele două nave se află în Strâmtoarea Kerci, care leagă Rusia de Crimeea, în apropiere de Anapa. Canalul Telegram Baza a publicat înregistrări video în care apare o plajă acoperită de păcură, păsări înnegrite, blocate la sol, ameţite.

Două persoane și-au pierdut viața în incendii

Potrivit IGSU, nerespectarea regulilor de utilizare a sobelor a făcut două victime în ultimele 24 de ore, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Primul caz a fost înregistrat în dimineața zilei de 26 decembrie, în satul Arionești, Dondușeni, unde un incendiu a izbucnit într-o casă de locuit. Pentru lichidarea arderii la fața locului au intervenit pompierii din cadrul Unității Salvatori și Pompieri Dondușeni și Serviciul Postului Salvatori și Pompieri Otaci. Focul a distrus mai multe bunuri materiale, iar în interiorul camerii a fost depistat cadavrul carbonizat al unui bărbat în vârstă de 89 de ani. În urma cercetărilor efectuate la fața locului, s-a stabilit că gurarul sobei a fost deschis complet, iar cel mai probabil incendiul s-ar fi produs de la o scânteie.

Al doilea caz tragic a avut loc în seara zilei de 26 decembrie, în raionul Dubăsari, satul Pîrîta. Aici, angajații IGSU au fost solicitați să stingă focul, care a cuprins coșul de evacuare a fumului și parțial podul unei case de locuit. În timpul lichidării incendiului, în interiorul unei camere, pompierii au depistat cadavrul unui bărbat în vârstă de 84 de ani. Acesta s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon emanat în urma arderii coșului de fum. Cauzele exacte și circumstanțele cazurilor urmează a fi stabilite de organele de resort.

În vederea evitării producerii incendiilor și a cazurilor tragice în perioada rece a anului, IGSU repetă îndemnul către cetățeni de a respecta cu prudență maximă sobele și alte surse de încălzit. O atenție sporită trebuie acordată persoanelor în vârstă, care trăiesc singure, precum și persoanelor cu nevoi speciale. Astfel, cetățenii sunt rugați să fie empatici și să ofere sprijin și ajutor bătrânilor în procesul de aprindere a focului, dar și pentru gestionarea acestuia, în vederea evitării situațiilor de risc.

Pompierii IGSU atenționează oamenii că o atenție deosebită trebuie acordată procesului de întreținere a sobelor și a coșurilor de fum. Acestea trebuie curățate periodic de funingine sau alte obiecte care pot bloca evacuarea fumului. De asemenea, cetățenii sunt îndemnați să aerisească permanent încăperile în care arde focul în sobă sau funcționează aparatele electrice de încălzit locuințele. Mai mult, este extrem de important ca canalele de evacuare să nu fie obturate, iar sobele și alte surse de încălzit să nu fie puse în funcțiune dacă au defecțiuni.

Potrivit IGSU, de la începutul anului 2024 au fost înregistrate 1639 incendii în care 103 de persoane inclusiv 3 minori și-au pierdut viața.

Familiile care au copii cu dizabilități severe vor primi compensații la căldură, indiferent de venituri

Familiile care au copii cu dizabilități severe vor primi compensații la căldură, indiferent de venituri. Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, a explicat, astăzi, că autoritățile au operat modificări pentru luna decembrie, în cazul acestor gospodării: „Ei au explicat că din acel venit mai mare, o bună parte se duce pentru tratamente, servicii de reabilitare”, scrie unimedia.info.

„La moment avem aproximativ 6 mii de modificări pe dosare specifice, anticipăm că numărul va crește, pentru că unele sunt mai complicate și durează.

Plus, pentru decembrie am operat câteva modificări. Spre exemplu, am înțeles în noiembrie că am avut aproximativ 120 de familii în care erau preponderent copii cu dizabilități severe, iar veniturile lor erau mai mari și ei nu s-au calificat pentru a beneficia de compensații. Noi am examinat informația și solicitărie lor și am înțeles că e clar că un venit mai mare într-o familie unde există un copil cu dizabilități severe, nu înseamnă că acel venit e disponibil pentru a achita energia. Ei au explicat că din acel venit mai mare, o bună parte se duce pentru tratamente, servicii de reabilitare și o modificare pentru luna decembrie este că indiferent de venitul gospodăriei dacă în acea gospodărie este o persoană cu dizabilități severe, va beneficia de o compensație, în semn de solidaritate a noastră, a tuturor față de situația familiilor din RM care au în componență păersoane și în special copii cu dizabilități”, a declarat Alexei Buzu.

Aprobat de Guvern: Moldovenii care se vaccinează au două zile libere pentru fiecare doză de ser
Articolul anterior
Adusă la locul faptei, tânăra de 19 ani le-a arătat oamenilor legii cum a omorât copilul
Articolul următor