Angajații, obligați să dețină un certificat care confirmă că merg la muncă, în perioada respectivă

Angajatorii care continuă să-si desfășoare activitatea trebuie să elibereze angajaților un certificat care confirmă ca merg la muncă, în perioada respectivă.

separator
Fiecare lucrător trebuie să poarte cu el acest certificat și, în cazul în care este oprit în stradă de poliție, să poată argumenta că pleacă sau se întoarce de la serviciu, transmite IPN.

O formă-model de asemenea certificat poate fi descărcată pe următorul link: https://www.ssmexpert.md/certificat

Prin decizia Comisiei de urgență se interzice persoanelor cu vârsta de peste 63 de ani să se afle în afara domiciliului şi în spaţiile publice fără necesitate stringentă. Excepţie fac cazurile în care aceştia se deplasează în interes de serviciu, atunci când activitatea nu poate fi desfăşurată la distanţă, când merg să-și produse alimentare sau merg la medic.

Excepția fac și deplasările pentru alte motive justificate, care nu pot fi amânate (decesul unui membru al familiei, necesităţi ale persoanelor şi animalelor de companie etc.).

De asemenea, indiferent de vârstă, este interzisă aflarea persoanelor în spaţii publice: parcuri, păduri, terenuri de joacă, terenuri sportive şi zone de agrement.

Șofer român de TIR, amendat cu 25 de milioane de euro și condamnat la 10 ani de închisoare, în Franța

După ce în luna februarie a fost prins, pe o autostradă din Franța transportând cocaină, un șofer român de TIR și-a aflat, joi, pedeapsa.

Un tribunal francez l-a condamnat la o amendă de peste 25 de milioane de euro și o pedeapsă de 10 ani de închisoare după ce, în camionul său, au fost descoperite 438 de kilograme de cocaină, a anunțat parchetul, relatează AFP.

Bărbatul a fost condamnat pentru „transport, deținere, import de cocaină, a cărei rată de puritate era cuprinsă între 93 și 98%„. Amenda vamală aplicată corespunde valorii mărfurilor, a precizat parchetul din Cambrai, nordul Franței, potrivit Agerpres.

De asemenea, pentru fapta sa, bărbatul a rămas și fără permis de conducere, deoarece justiția a decis să i-l anuleze. Totodată, românul a primit și interdicție definitivă pe teritoriul francez.

Conform anchetatorilor, faptele s-au petrecut în noaptea de 3 spre 4 februarie 2025, bărbatul fiind depistat în timpul unui control vamal pe o autostradă franceză, pe sensul Paris-Bruxelles.

Șoferul a afirmat că venea din Portugalia și mergea în Germania pentru a livra produse cosmetice, au precizat serviciile vamale în februarie.

Rusia amenință o nouă țară cu represalii, dacă va trimite armament Ucrainei: „Vom considera asta un act ostil”

Rusia a amenințat, joi, că va lua măsuri dure împotriva Japoniei dacă țara va furniza Ucrainei arme sau alte echipamente militare, după ce guvernul de la Tokio și-a manifestat disponibilitatea de a se alătura comandamentului NATO care coordonează ajutorul militar pentru Ucraina, relatează agenția EFE, citată de Agerpres.

„Dorim să avertizăm că orice pas al Japoniei pentru participarea directă sau indirectă la furnizarea către Ucraina de arme și echipamente militare folosite pentru a ucide cetățeni ruși sau la susținerea instruirii militarilor ucraineni îl vom considera fără echivoc drept un act ostil”, a declarat într-un comunicat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova.

Reacția survine după ce, în timpul unei întâlniri avute marți cu secretarul general al NATO Mark Rutte, ministrul japonez al apărării, Gen Nakatani, a transmis disponibilitatea Japoniei de a se alătura comandamentului Alianței Nord-Atlantice care coordonează furnizarea de arme și muniții Ucrainei și programe de instrucție pentru militarii ucraineni. Acest comandament, cunoscut sub numele de NSATU, se află la baza americană din Wiesbaden, în Germania.

Moscova a avertizat că, dacă va merge pe această cale, guvernul de la Tokyo se va confrunta cu „măsuri mai dure, care vor provoca daune semnificative intereselor Japoniei în zonele cele mai sensibile”.

„În contextul unei remilitarizări accelerate, Japonia se implică tot mai mult în conflictul din jurul Ucrainei”, a mai spus purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe.

La începutul acestei săptămâni, președinția rusă a acuzat atitudinea ostilă a guvernului japonez față de Rusia și a respins eventuale negocieri cu Japonia pentru un acord de pace, care nu a fost niciodată încheiat după Al Doilea Război Mondial.

„Nu există în prezent niciun fel de contacte cu autoritățile japoneze”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, conform căruia Japonia „s-a grăbit să adere deplin la toți pașii inamicali și ostili” împotriva Rusiei.

Un avion care transporta membri ai Congresului SUA s-a ciocnit cu altă aeronavă, în Washington. Rezultatele concedierilor lui Trup

Un incident aviatic a avut loc joi pe Aeroportul Internațional Ronald-Reagan din Washington, implicând două avioane, dintre care unul transporta membri ai Congresului SUA, potrivit Reuters.

Conform postărilor pe rețeaua X ale mai multor aleși, un avion a lovit aripa celuilalt. Reprezentantul din New York, Nick LaLota, a scris: «Alt avion tocmai ne-a lovit aripa. Ne întoarcem la poarta de îmbarcare dar, din fericire, toată lumea este bine.»

Zborul AA4522, operat de Republic Airways, urma să decoleze la ora locală 12.30 către Aeroportul Internațional John F. Kennedy din New York. La bord se aflau cinci aleși, conform USA Today.

Grace Meng, reprezentantă democrată din New York, a declarat: „(Sunt) fericită că colegii mei şi cu mine suntem bine”. Ea a subliniat importanța restabilirii posturilor din FAA pentru siguranța zborurilor.

Deși nu au fost raportate răni, incidentul readuce în discuție siguranța aviației. Meng a menționat concedierile din Agenția Aviației Civile americane (FAA) din timpul administrației Trump.

Acest eveniment vine la scurt timp după o tragedie similară. Pe 29 ianuarie, o coliziune între un elicopter militar și un avion de linie pe același aeroport s-a soldat cu 67 de victime.

Telefoanele de urgență pentru moldovenii blocați peste hotare
Articolul anterior
Președintele raionului Cahul și alți doi membri din conducere, suspecți de Covid-19
Articolul următor
Close menu