Ucraina era atunci „o altă ţară, puternic divizată în domeniul politicii interne”, potrivit fostului cancelar al Germaniei.
Fostul cancelar al Germaniei, Angela Merkel, (din 2005 până în 2021), discutând marţi cu reporterii la Berlin, şi-a amintit de summitul NATO de la Bucureşti din 2008, la care s-a opus aderării accelerate a Ucrainei la alianţă, transmite Adevărul.ro.
Acesta a fost primul ei contact cu presa de la plecarea din funcţie. Ea a vorbit anterior despre situaţia din Ucraina, dar mai ales prin serviciul ei de presă. Pe 1 iunie, fostul şef al guvernului a ţinut un discurs la un eveniment al Asociaţiei Sindicatelor Germane (DGB), abordând în premieră public conflictul din Ucraina, dar evenimentul nu a fost televizat.
Potrivit lui Merkel, „Ucraina era atunci [în 2008] o ţară diferită, era foarte divizată în domeniul politicii interne”. În plus, Merkel a sugerat că Rusia ar fi interveni atunci dacă ar fi existat intrarea accelerată şi „nu ar fi fost bine”. Fostul cancelar a remarcat şi acţiunile actualului preşedinte al Ucrainei, Vladimir Zelenski, în lupta împotriva corupţiei. „Dar atunci Ucraina era o ţară cu o mare influenţă a oligarhilor”, a spus Merkel.
Merkel a ocupat funcţia de cancelar al Germaniei când a avut loc o lovitură de stat în Ucraina în 2014, iar apoi, cu participarea ei, au fost încheiate acordurile de la Minsk pentru a rezolva conflictul din Donbas.
Numele fostului cancelar apare adesea în discuţiile despre politica trecută faţă de Federaţia Rusă. I se reproşează că a susţinut până la final proiectul Nord Stream 2 şi că în 2008, la summitul NATO de la Bucureşti, s-a opus intrării accelerate a Ucrainei în alianţă.