Antrenorul şi logodnicul campioanei Anastasia Nichita, dezamăgit că au venit puțini oameni la întâmpinarea sportivilor olimpici la Aeroport

Antrenorul şi logodnicul campioanei Anastasia Nichita s-a arătat nemulţumit că au venit puțini oameni la întâmpinarea la Aeroportul Internațional Chișinău a sportivilor moldoveni veniți de la Jocurile Olimpice de la Paris.

„Foarte urât”, aşa a catalogat Valeriu Mircea, antrenorul şi logodnicul luptătoarei Anastasia Nichita, medaliată cu argint la Jocurile Olimpice de la Paris, modul în care au fost întâlniţi pe Aeroportul Internaţional Chişinău. Mircea a declarat că este dezamăgit de întâmpinarea de acasă şi că „prea puţine persoane au fost prezente la aeroport”, mai ales că acesta anunţase ora la care vor ajunge.

„Vreau să vă spun că am rămas dezamăgit. Eu am avut așteptări foarte mari, am crezut că o să vină foarte multe persoane să-i întâlnească pe sportivii noștri, care au dus faima țării în lume, dar nu. Noi ca popor avem multe de învățat. Este un lucru foarte urât și nu am mai văzut nicăieri, nici într-o țară, un astfel de comportament din partea persoanelor, colegilor de antrenamente și, în general, din partea societății. Ca să înțelegeți, eu nu vorbesc despre toată lumea, dar știu că mulți colegi de antrenament puteau să vină ieri la Aeroport și să-i întâmpine pe sportivii noștri. Eu am anunțat din timp ora la care va ateriza avionul, însă foarte puține persoane au venit. Educați copiii de mici pentru a avea un viitor mai bun în R. Moldova. Este important ca ei să știe ce este o medalie olimpică și multe alte lucruri”, a spus Valeriu Mircea.

Echipa olimpică a Republicii Moldova a revenit în ţară luni, 11 august. Sportivii au fost întâmpinaţi la Aeroportul din Chișinău de către preşedintele Maia Sandu, dar şi consăteni de-ai săi, profesoare, dar și diriginta ei, cu aplauze, flori şi fanfara Poliției de Frontieră. 

Mesajul Maiei Sandu către Papa Francisc

 Maia Sandu, a participat astăzi, 26 aprilie, la funeraliile Papei Francisc, alături de cele peste 100 de delegații din întreaga lume.

„Papa Francisc a fost o punte între oameni, religii și națiuni. În numele cetățenilor Republicii Moldova, am adus un omagiu celui care a ales mereu calea binelui, compasiunii și a solidarității”, a scris aceasta pe o rețea de socializare.

Cum va circula transportul public din Capitală

Pe 27-28 aprilie, transportul public municipal va activa în regim special. Va fi se prelungit itinerarul rutei de autobuz nr. 19 până la str. Doina, Cimitirul „Sf. Lazăr”, după cum urmează:

  • Tur – de pe bd. Moscova pe str. Studenților, str. Socoleni, str. Doina, până la poarta centrală a Cimitirului „Sf. Lazăr”. 
  • Retur – str. Doina, str. Socoleni, str. Studenților și în continuare pe traseul stabilit.

„Se stabilesc stațiile intermediare, cele situate pe acest itinerar. Ruta va activa în regim obișnuit conform orarelor de circulație aprobate”, anunță reprezentanții municipalității.

De asemenea, pe data de 27 și 28 aprilie, va fi asigurat transport gratuit pentru călătorii rutelor de autobuz nr. 27, „C” şi „D”, după cum urmează:

Ruta suplimentară de autobuz „C”, str. Vasile Alecsandri – str. Doina (Cimitirul „Sfântul Lazăr”), cu următorul itinerar:

  • tur – str. Vasile Alecsandri, str. Alexandru cel Bun, str. Alexandr Puşkin, str. Ierusalim, bd. Grigore Vieru, bd. Renaşterii Naţionale, str. Poştei, str. Putnei, str. Vasile Badiu, str. Doina (Cimitirul „Sfântul Lazăr”);
  •  retur – str. Doina, str. Vasile Badiu, Calea Orheiului, bd. Renaşterii Naţionale, str. Albişoara, str. Vasile Alecsandri. 

Pe traseul rutei „C” se stabilesc în ambele direcţii staţii intermediare cele existente. 

Ruta suplimentară de autobuz „D” „bd. Renașterii Naționale (Circul) – str. Doina (Cimitirul „Sfântul Lazăr”)” cu următorul itinerar: 

  • tur – bd. Renașterii Naționale, Calea Orheiului, str. Ceucari, str. Socoleni, str. Doina (Cimitirul „Sfântul Lazăr”); 
  • retur – pe același traseu.

Pe traseul rutei se stabilesc stațiile intermediare după cum urmează: 

  • tur – str. Florilor, str. Ceucari și str. Doina 106; 
  • retur – str. Doina 106, str. Ceucari, Calea Orheiului și bd. Renașterii Naționale.

 Ruta de autobuz nr. 27 „bd. Renașterii Naționale (Circul) – str. Doina (Cimitirul „Sfântul Lazăr”)” cu următorul itinerar: 

  • tur – bd. Renașterii Naționale, str. Tudor Vladimirescu, str. Kiev, bd. Moscova, str. Studenților, str. Socoleni, str. Doina (Cimitirul „Sfântul Lazăr”); 
  • retur – pe același traseu.

Pe traseul rutei se stabilesc în ambele direcții stații intermediare cele existente.

În dependență de fluxul de pasageri, rutele vor fi suplinite corespunzător, pentru a menține intervale de așteptare și a preveni supraaglomerarea unităților de transport.

Programul de circulaţie al autobuzelor pe ruta „D” se va stabili de la ora 7:00 şi până la ora 20.00, iar pe rutele: „C”, nr. 19 și nr. 27 – conform orarelor aprobate.

Pe data de 26, 27 și 28 aprilie, numărul de troleibuze de pe rutele nr. 12, nr. 24, nr. 25, nr. 26, nr. 27 și nr. 28 va fi stabilit după necesitate.

În zilele de 26, 27 și 28 aprilie 2025, circulaţia microbuzelor pe rutele nr. 134, 162 şi 184 va fi stabilită până la Cimitirul „Sfântul Lazăr” (poarta III).

În zilele de 27 și 28 aprilie 2025 va fi sistată circulația transportului pe strada Doina, tronsonul cuprins între str. Socoleni și intrarea principală în Cimitirul „Sfântul Lazăr”, cu excepția transportului public.  

Scutul de la Cernobîl este deteriorat. După 39 de ani de la accident, reparațiile vor costa enorm

La 39 de ani de la cel mai grav accident nuclear civil din lume, inginerii ucraineni se confruntă cu o nouă provocare la Cernobîl. Potrivit Radio Europa Liberă, o dronă rusă a lăsat o gaură mare în scutul protector al complexului în urmă cu peste două luni.

Provocări în repararea scutului

Cupola de oțel masivă, construită pentru a proteja și izola rămășițele radioactive ale reactorului numărul patru, a fost avariată în urma unui atac cu dronă pe 14 februarie.

Moscova a negat responsabilitatea pentru acest incident. Deși nivelurile de radiații în exteriorul scutului perforat au rămas normale, repararea găurii este extrem de dificilă. Gaura se află deasupra sarcofagului în descompunere care încapsulează deșeurile radioactive ale reactorului.

„Cum poți repara un spațiu de acoperiș unde, cu cât urci mai sus în clădire, cu atât cresc nivelurile de radiație? Sunt atât de ridicate lângă sarcofagul propriu-zis, unitatea reactorului, încât nu poți lucra deasupra lui”, a explicat Shaun Burnie, expert nuclear la Greenpeace.

Burnie a făcut parte dintr-o echipă Greenpeace invitată să inspecteze daunele la scurt timp după atac. „Este o provocare foarte, foarte serioasă, enormă pentru Ucraina într-un moment în care se confruntă cu atâtea alte provocări, încât comunitatea internațională trebuie să intervină și să ofere sprijin”, a explicat el.

Impactul asupra planurilor pe termen lung

Conform sursei citate, noua structură de izolare a fost finalizată în 2019 ca parte a unui proiect internațional de 2,2 miliarde de dolari, implicând 45 de țări.

Planurile pe termen lung de a demonta în siguranță sarcofagul pentru a permite îndepărtarea ruinelor radioactive ale reactorului nu mai sunt posibile în urma deteriorării scutului, potrivit lui Dmytro Humeniuk, expert din cadrul Centrului Științific și Tehnic de Stat pentru Securitate Nucleară și Radiologică din Ucraina.

Evaluarea daunelor și planuri

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare a alocat 450.000 de dolari pentru evaluarea daunelor cauzate de dronă structurii de izolare. Ministrul ucrainean al mediului, Svitlana Hrynchuk, estimează că rezultatele preliminare ale analizei ar trebui finalizate în luna mai.

Burnie anticipează că reparațiile la scut vor fi costisitoare și Ucraina va avea nevoie de finanțare semnificativă din partea donatorilor internaționali: „Trebuie să vină cu un plan pe termen mai lung, care va fi foarte extins, foarte complicat și potențial îngrozitor de scump”.

Caz șocant! O adolescentă din Capitală ar fi încercat să se sinucidă după ce ar fi fost violată
Articolul anterior
Alertă de COVID în Moldova! Numărul cazurilor s-a dublat în ultima săptămână
Articolul următor
Close menu