Gigantul energetic rus Gazprom susţine că nu poate garanta funcţionarea în siguranţă a unei părţi critice a gazoductului Nord Stream 1, prin care livrează gaze Europei, din cauza îndoielii cu privire la returnarea unei turbine din Canada. Autorităţile canadiene au declarat în weekend că au eliberat o autorizaţie pentru a permite returnarea turbinei pentru staţia de compresoare Portovaia a Nord Stream 1. Între timp, declaraţiile ruşilor sunt interpretate drept un semn critic pentru viitorul exporturilor de gaze spre Europa.
„În posesia Gazprom nu se află niciun document care ar putea împuternici Siemens să preia turbina de gaze din Canada pentru Portovaia CS, unde aceasta încă se află în curs de reparaţie. În aceste circumstanţe, pare imposibil să tragem o concluzie obiectivă ori să stabilim viitoare direcţii de dezvoltare cu privire la operaţiunea sigură a Portovaia CS, un element de importanţă critică pentru gazoductul Nord Stream 1”, a transmis compania rusă Gazprom, într-un comunicat postat pe Twitter.
Ce dă de înţeles Rusia
„Rusia dă de înţeles că nu va relua complet alimentarea cu gaze către Europa prin conducta-cheie. Gazprom susţine că nu are documentele necesare pentru a transporta o turbină de gaz din Canada, după serviciile de mentenanţă. Rusia a declarat că a fost forţată să întrerupă transportul de gaze prin Nord Stream în luna iunie, întrucât îi lipseşte elementul respectiv”, a afirmat Stephen Stapczynski, jurnalist Bloomberg, în urma anunţului Gazprom.