Anvelopele de iarnă și serviciile de schimbare a acestora s-au scumpit

Prețurile pentru anvelopele de iarnă s-au majorat până la 200 de lei, iar pentru serviciile de schimbare a cauciucurilor conducătorii auto vor achita cu 40 de lei mai mult. Potrivit mecanicilor, în această săptămână la serviciile de vulcanizare din capitală au apelat mai mulți șoferi decât de obicei, scrie radiomoldova.md.

Dacă în luna noiembrie anul trecut șoferii puteau procura 4 cauciucuri de iarnă cu 4600 de lei în acest an vor trebui să achite cu 800 de lei mai mult, au precizat pentru Radio Moldova mecanicii de la serviciile de vulcanizare din Chișinău. În timp ce unii susțin că prețul pentru serviciile de schimbare a cauciucurilor au rămas aceleași, alții spun că ar costa mai mult cu 40 de lei.

Dacă anul trecut șoferii procurau o anvelopă cu 1150 de lei, anul acesta trebuie să achite 1350 de lei. Sunt mai scumpe!

Anvelopele sunt mai scumpe cu 150 de lei în acest an. Prețul este mai mare dacă marca este mai notorie”.

Prețul pentru serviciile de schimbare a anvelopelor au rămas aceleași. La alte vulcanizări s-au schimbat prețurile la noi nu”.

Dacă anul trecut șoferii achitau 400 de lei pentru ca noi să le schimbăm cauciucurile de vară cu cele de iarnă, anul acesta ei achită 400 de lei”.

Unii șoferi spun că nu își vor procura anvelope noi de iarnă, dar le vor folosi pe cele de anul trecut.

Sigur că s-au majorat prețurile. Cauciucurile sunt mai scumpe cu 20%”.

Eu îmi cumpăr cauciucuri noi o data la 5 ani

Eu nu am văzut un produs care să scadă în preț. O să folosesc cauciucurile de anul trecut”.

În Republica Moldova legislația în vigoare nu stabilește o dată fixă pentru trecerea la pneurile de iarnă, dar este indicată temperatura medie zilnică mai mică de 8 grade, informează Inspectoratul General al Poliției.

Ambasadorul Franței a fost decorat cu „Ordinul de Onoare”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, l-a primit, astăzi, pe Ambasadorul Republicii Franceze, Graham Paul, care își încheie mandatul în țara noastră, informează unica.md cu referire la un comunicat al Președinției.

Șefa statului a menționat că Franța este unul dintre cei mai buni și de nădejde prieteni ai Moldovei. La fel, Președinta i-a mulțumit pentru contribuțiile majore pe care țara sa le-a adus parcursului european al Republicii Moldova, pentru sprijinul la implementarea reformelor în domenii cheie, precum și pentru întărirea rezilienței țării noastre. Președinta Maia Sandu a salutat inițierea „Comunității Politice Europene” (CPE), o platformă importantă de discuții, care contribuie la stabilitatea și securitatea în Europa. De asemenea, șefa statului a remarcat suportul valoros venit din partea partenerilor francezi la organizarea celei de-a doua ediții CPE în Republica Moldova.

Președinta a apreciat activitatea Ambasadorului în perioada căruia relațiile politice, economice și culturale au progresat considerabil. Șefa statului a evidențiat intensificarea dialogului cu Franța la cel mai înalt nivel, totodată și importanța francofoniei care întărește relații de prietenie între cele două popoare. 

În semn de recunoștință și înaltă prețuire, Ambasadorul Republicii Franceze, Graham Paul, a fost decorat de președinta Maia Sandu cu ”Ordinul de Onoare”.

Aniversare în lacrimi pentru Marina Cârnaț. Ce mesaj emoționant a transmis

Eveniment special pentru Marina Cârnaț și soțul ei, Teodor. Marți, 23 iulie, Mareo, ultimul membru al numeroasei familii, a împlinit vârsta de 1 an, scrie evz.ro.

Prilej cu care Marina a transmis un mesaj emoționant, în mediul online, pe contul de Instagram. „Poate că aceasta va fi ultima oară când trăim miracolul primei aniversări”, a scris mama micului sărbătorit.

„Cu inima plină de emoție și recunoștință, sărbătorim ziua de naștere a celui mai mic dintre cei nouă copii ai noștri – MAREO. Poate că aceasta va fi ultima oară când trăim miracolul primei aniversări. Fiecare dintre copiii mei mi-a umplut viața cu bucurii și provocări unice, iar acest moment mă face să reflectez asupra tuturor binecuvântărilor primite”, a mai transmis Marina în mesajul postat pe rețeaua de socializare.

Apoi, a precizat că, în familia Carnaț, este posibil ca Mareo să fie ultimul copil. „Dacă acesta este ultimul nostru copil, să fie înconjurat de toată iubirea și înțelepciunea pe care am acumulat-o în această călătorie minunată a maternității, pentru tot restul vieții!”

Cuplul Marina și Teodor sunt părinții a nouă copii. Mama a devenit foarte cunoscută în mediul online, acolo unde a adunat peste 300.000 de urmăritori pe Instagram. Datorită notorietății, a câștigat și un important contract de publicitate. 

Proiectul care prevedea îndemnizații de sute de euro pentru copiii diplomaților, suspendat ”în urma reacțiilor virulente”

Proiectul de modificare a legii serviciului diplomatic urmează să fie suspendat sau scos de pe ordinea de zi a Parlamentului, anunță șeful diplomației moldovenești, Mihai Popșoi: “Va trebui să regândim soluțiile pentru sprijinirea copiilor de diplomați.”, informează unica.md cu referire la un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe.

În urma reacției virulente, inițiativa ce prevede indemnizațiile lunare de până la 500 de euro pentru copiii diplomaților va trebui să fie suspendată și să se caute alte soluții. Declarații în acest sens au fost lansate ieri de ministrul afacerilor externe, vicepremierul Mihai Popșoi, în cadrul unei apariții mediatice.

Potrivit ministrului, proiectul ar urma să fie suspendat sau scos de pe ordinea de zi, pentru a se vedea ce alte soluții se pot găsi pentru a rezolva problema.

„Din păcate unii au încercat să prezinte în spațiul public precum că ar exista o anumită discriminare și e păcat când unii aleargă după voturi pe seama copiilor încercând să divizeze societatea după principiul „să moară capra vecinului”. Cei care până nu demult se uitau în gura refugiaților și le numărau bănuții pe care îi primeau de la organizațiile internaționale, acum s-au năpustit asupra copiilor diplomaților. Haideți să vedem care este problema în sine și ce a încercat să rezolve această lege înregistrată în Parlament de un grup de deputați. Acea lege dorea să rezolve o problemă, care afectează majoritatea diplomaților noștri, în special care merg în misiune cu copii lor în țările unde limba oficială nu este una de circulație internațională”, a declarat Mihai Popșoi.

„Spre regret, constatăm o reacție virulentă, și e de înțeles într-un stat cum este Republica Moldova unde veniturile cetățenilor sunt destul de reduse, doar că cetățenii noștri nu înțeleg sau cei care au criticat se fac a nu înțelege că diplomații noștri nu merg în excursie în țările de reședință, ci merg să muncească și să apere interesele cetățenilor noștri.

Iar acest sprijin a fost perceput ca ceva discriminatoriu, doar că trebuie să recunoaștem că copii noștri, copilul meu are confortul de a învăța în aceeași limbă pe toată perioadă. Având în vedere reacția virulentă a societății, suntem un stat democratic, plecăm urechea la reacția cetățenilor, pe undeva împărtășim această nemulțumire și va trebui să regândim abordarea, va trebui să căutăm, eventual, alte soluții și să evităm antagonizarea situației”, a mai spus ministrul afacerilor externe.

În 11 localități din țară vor fi renumărate buletinele de vot
Articolul anterior
#stilunic– Olesea Sveclă și Anatol Durbală:”La noi certuri serioase arată cam în felul următor”!
Articolul următor