Apariție rară în public a presupusei iubite a lui Putin, Alina Kabaeva

Alina Kabaeva, fostă gimnastă și presupusa iubită a lui Vladimir Putin, a avut o apariție publică rară la inaugurarea unui centru de gimnastică din Soci, vestul Rusiei. Aceasta a ținut un discurs, dar nu a vorbit despre războiul din Ucraina sau despre sănătatea președintelui,  transmite tabloidul britanic Daily Mail.

Potrivit sursei, femeia de 39 de ani a fost văzută în public de mai puțin de 6 ori în acest an, ultima dată în septembrie. Astfel că apariția de la Soci este considerată rară.

Alina Kabaeva a ținut un discurs la eveniment și le-a spus tinerelor gimnaste că „imposibilul poate fi posibil”.

„Când eram la gimnastică, nici nu puteam să visez la astfel de condiții (cum sunt în noul centru de antrenament sportiv)”, a spus ea. „Dar, în viață, imposibilul este posibil. Rusia este o țară cu mari oportunități”, a continuat aceasta.

Campioana olimpică de gimnastică acrobatică, Alina Kabaeva, despre care se spune că ar fi avut o legătură romantică cu preşedintele Putin, a adus aurul Rusiei în 2001, la Jocurile Olimpicce de la Atena. Ea a fost inclusă pe lista celui de-al şaselea pachet de sancţiuni al Uniunii Europene.

Sportiva şi-a făcut debutul internaţional în anul 1996 şi a câştigat la Campionatele Europene din anul 1998. 

Ea a participat la Jocurile Olimpice de la Sidney, anul 2000, dar a greşit la proba cu cercul, lăsându-l să se rostogolească pe podea şi a reuşit să obţină doar bronzul.

Patru ani mai târziu, la Jocurile Olimpice de la Atena, sportiva a făcut mândră Rusia prin câştigarea aurului.

Alina Kabaeva a câştigat 18 medalii la Campionatul Mondial şi 25 medalii la Campionatul European, pe lângă premiile ei olimpice. La fel ca alţi sportivi ruşi, ea nu a scăpat de pata dopajului. Şi-a pierdut medaliile la un eveniment din 2001, după ce a fost testată pozitiv pentru o substanţă interzisă.

În prezent, aceasta este vizată de sancțiunile Uniunii Europene (UE) pentru presupusa sa legătură cu Vladimir Putin.

sursa: www.adevarul.ro

Peisaje apocaliptice în Brazilia după inundațiile record

Peisaje apocaliptice în sudul Braziliei. Sute de localități se confruntă cu inundații fără precedent în ultimii zeci de ani. Catastrofa a provocat moartea a cel puțin 78 de oameni. Trei mii de militari, pompieri și salvatori au fost mobilizați în sprijinul sinistraților, dar operațiunile sunt extrem de dificile, scrie digi24.ro.

Autoritățile descriu regiunile afectate drept „adevărate zone de război” care vor avea nevoie de un plan de reconstrucție după modelul celor post-conflict. 105 oameni sunt încă de negăsit. Datele preliminare arată că peste 100.000 de oameni au fost nevoiți să fugă din calea apelor, dar pagubele sunt imposibil de estimat în acest moment. Inundațiile au fost devastatoare și au provocat alunecări de teren, au prăbușit poduri și au distrus drumuri în statul Rio Grande do Sul din sudul Braziliei.

În zonă au fost probleme cu alimentarea cu energie electrică și cu comunicațiile.. Peste 800.000 de oameni nu mai au apă potabilă, potrivit agenției de protecție civilă, care a citat cifre de la compania de apă Corsan. Pe rețele sociale au apărut imagini cu operațiuni dramatice de salvare și cu locuitorii din orașul Canoas aflați până la umeri în apa plină de noroi și formând  un lanț uman pentru a trage bărcile care transportau oamenii salvați.

Președintele brazilian Luiz Inácio Lula da Silva a vizitat pentru a doua oară Rio Grande do Sul duminică, însoțit de ministrul Apărării José Múcio, ministrul de Finanțe Fernando Haddad și ministrul Mediului Marina Silva, printre alții. Liderul de stânga și echipa sa au cercetat străzile inundate din Porto Alegre cu un elicopter.

„Trebuie să încetăm să fim luați prin surprindere de dezastre. Trebuie să le prevenim și să intervenim”, a spus Lula. În timpul liturghiei de duminică de la Vatican, Papa Francisc a spus că se roagă pentru populația statului. „Fie ca Domnul să primească morții și să le mângâie familiile și pe cei care au fost nevoiți să-și părăsească casele”, a spus el. Ploile abundente au fost al patrulea astfel de dezastru ecologic în stat într-un an, după inundațiile din iulie, septembrie și noiembrie 2023, care au ucis 75 de persoane.

Străzile municipiului Chișinău au fost aproape pustii de Paște

Ne-am obișnuit să vedem străzile capitalei înghesuite de mașini, iar în ore de vârf, ambuteiaje de minute în șir. Situația e total opusă în ziua de Paște. Azi, arterele Chișinăului sunt aproape pustii. Iată cum am surprins orașul în imagini, scrie agora.md.

În mare parte, străzile din Chișinău sunt la 5 mai aproape pustii. Iar în regiunile în care fluxul de mașini este activ, se circulă cu ușurință.

Rar, prin parcurile capitalei, pot fi observați oameni ieșiți la plimbări. Însă imaginile de duminică duc mai curând la gândul că mulți dintre locuitorii Chișinăului au ales să sărbătorească în afara orașului.

Iată cum arată arterele capitalei.

O biserică de lemn a ars în totalitate după slujba din noaptea de Înviere. Cauza incendiului, o lumânare rămasă aprinsă

O biserică de lemn dintr-un sat din Alba a ars în întregime după slujba din noaptea de Paşti, cauza probabilă a incendiului fiind o lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată, scrie zdg.md.

„În cursul dimineţii am fost informaţi, printr-un apel prin SNUAU 112, de către îngrijitorul bisericii din satul Ghioncani, comuna Întregalde, de faptul că biserica ar fi ars în totalitate”, a informat, duminică, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba.Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Alba, Alex Crişan, la faţa locului s-a deplasat un echipaj de stingere cu apă şi spumă din cadrul Secţiei de Pompieri Câmpeni pentru stingerea ultimelor focare rămase aprinse.Acesta a precizat, pentru AGERPRES, că în biserică a fost oficiată slujbă în noaptea de Înviere.„Cauza probabilă a producerii incendiului a fost stabilită ca fiind o lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată”, a precizat Alex Crişan.Nu au fost înregistrate victime. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba au anunţat că în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere din culpă.Biserica a fost construită în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

Tragedie! O fetiță a murit la spital, după ce a fost lovită de o șoferiță, la Fălești
Articolul anterior
Accident cumplit în Capitală! Două automobile au fost făcute zob
Articolul următor