Arctica se încălzește de patru ori mai repede decât restul Pământului: „O să ne afecteze pe toţi”

Arctica s-a încălzit de aproape patru ori mai rapid comparativ cu restul lumii în ultimii 40 de ani. Această concluzie a unui nou studiu suscită temeri cu privire la o subestimare a modelelor climatice pentru zona polilor, a căror încălzire are o influenţă majoră asupra creşterii nivelului mării, scrie Digi24.

Studiul, publicat în jurnalul Communications Earth & Environment din grupul Nature, reevaluează în mod semnificativ rata de încălzire a regiunii din jurul Polului Nord.

În 2019, Grupul interguvernamental de experţi în evoluţia climei (GIEC), un organism al ONU, a estimat că Arctica se încălzeşte într-un ritm „mai mult decât dublu faţă de media globală”, sub efectul unui proces specific din regiune, scrie Agerpres.

Acest fenomen, numit „amplificare arctică”, se produce atunci când banchiza şi zăpada, ce reflectă în mod natural căldura soarelui, se topesc în apa mării, care absoarbe astfel mai multă radiaţie solară şi se încălzeşte.

Deşi oamenii de ştiinţă au căzut de acord în urmă cu mult timp în ceea ce priveşte constatarea unei încălziri accelerate a Arcticii, estimările lor asupra fenomenului diferă totuşi în funcţie de perioada pe care aleg să o studieze sau de definirea, mai mult sau mai puţin extinsă, a zonei geografice a Arcticii.

În noul studiu, cercetătorii, cu sediul în Norvegia şi Finlanda, au analizat patru seturi de date privind temperaturile, colectate în zona cercului arctic prin intermediul sateliţilor, începând din 1979 – anul în care datele satelitare au devenit disponibile.

Ei au ajuns la concluzia că Arctica s-a încălzit, în medie, cu 0,75 grade Celsius pe deceniu, de aproape patru ori mai rapid comparativ cu restul planetei.

Din cauza gazelor cu efect de seră generate de activităţile umane, în principal de utilizarea combustibililor fosili, planeta s-a încălzit deja cu aproape 1,2 grade Celsius comparativ cu perioada preindustrială.

„Literatura ştiinţifică consideră că Arctica se încălzeşte de aproximativ două ori mai rapid faţă de restul planetei, aşa că am fost surprins că această concluzie la care am ajuns a depăşit cu mult mai mult cifra obişnuită”, a declarat pentru AFP Antti Lipponen, membru al Institutului finlandez de Meteorologie şi coautor al studiului.

Cu toate acestea, studiul a identificat variaţii locale considerabile ale ratei de încălzire în regiunea cercului arctic. Spre exemplu, sectorul eurasiatic al Oceanului Arctic, în apropiere de arhipelagul norvegian Svalbard şi de cel rusesc Novaya Zemlya, s-a încălzit cu 1,25 grade Celsius pe deceniu, adică de aproximativ şapte ori mai rapid comparativ cu restul lumii.

Topirea calotei glaciare

Membrii echipei au constatat că modelele climatice de referinţă au prezis o încălzire a Arcticii cu aproximativ o treime mai mică în comparaţie cu ceea ce indică datele lor.

Această discrepanţă, potrivit cercetătorilor, ar putea fi explicată prin obsolescenţa modelelor anterioare ale climatului arctic, modele ce sunt perfecţionate constant.

„Următoarea etapă ar putea fi să aruncăm o privire asupra acestor modele, să vedem de ce nu prezic ceea ce constatăm noi în observaţii şi ce impact are acest lucru asupra proiecţiilor climatice viitoare”, a spus Lipponen.

Încălzirea intensă a Arcticii, pe lângă un impact grav asupra locuitorilor şi asupra faunei locale, care depind de continuitatea gheţii marine, va avea totodată repercusiuni la nivel global.

„Schimbările climatice sunt provocate de om şi, pe măsură ce Arctica se încălzeşte, gheţarii ei se vor topi, ceea ce va avea un efect global asupra nivelului mărilor”, a declarat Lipponen.

„Se întâmplă ceva în Arctica, iar acest lucru o să ne afecteze pe toţi”, a adăugat el.

Topirea calotei glaciare este principalul motor al creşterii nivelului mării, înaintea topirii gheţarilor şi a expansiunii oceanului sub efectul încălzirii apei. Topirea banchizelor (gheaţa de pe oceane) nu conduce la creşterea nivelului mării.

Potrivit GIEC, nivelul mării a crescut cu 20 de centimetri după anul 1900. Ritmul de creştere aproape s-a triplat după 1990 şi, în funcţie de scenarii, ar putea exista o creştere a oceanelor cu încă 40 până la 85 de centimetri până la sfârşitul secolului.

Calota glaciară a Groenlandei, care s-ar putea apropia de „punctul de basculare” a fenomenului de topire, potrivit studiilor recente, conţine o cantitate de apă îngheţată capabilă să contribuie la creşterea nivelului oceanelor Pământului cu până la şase metri.

Accidentul de la Bălți în care a murit o fetiță de 8 ani: Șoferul din Porsche circula beat, cu viteză excesivă și a ignorat culoarea roșie a semaforului

Cu referire la accidentul, produs ieri noaptea la Bălți, în care o fetiță de 8 ani și-a pierdut viața, Poliția a stabilit că șoferul din Porsche, care a provocat accidentul, circula cu viteză excesivă, în stare de ebrietate și a ignorat culoarea roșie a semaforului, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Acesta a trecut cu câteva secunde înainte de impact pe lângă un echipaj al poliției care monitoriza traficul și care a intervenit prompt pentru a-l opri. Din păcate, din cauza vitezei extrem de mari cu care conducea acesta, polițiștii nu au reușit să-l stopeze în timp util, între momentul observării acestuia în trafic și producerea accidentului rutier trecând doar 40 de secunde.

În urma verificărilor s-a constatat că șoferul are un istoric semnificativ de încălcări ale regulilor de circulație, documentate de fiecare dată de polițiști.

Acesta a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile.

Accident tragic la intrarea în Ciorescu! Un șofer care suferă de diabet zaharat și-a pierdut cunoștința în timpul ce era la volan

Ieri, 06 ianuarie, în jurul orei 14:40, polițiștii au fost sesizați despre producerea unui grav accident rutier pe traseul R4, la intrarea în comuna Ciorescu, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Preliminar, un microbuz de marca Mercedes, condus de un bărbat de 54 de ani, a ieșit pe contrasens. În urma manevrei, acesta a intrat în coliziune frontală cu o Toyota Urban Cruiser, condusă de un bărbat de 74 de ani. În urma impactului, șoferul din Toyota a decedat pe loc, iar cel din microbuz a fost transportat la spital pentru investigații medicale.

Potrivit medicilor, acesta suferă de diabet zaharat și și-ar fi pierdut cunoștința în timpul conducerii mijlocului de transport. A fost inițiată o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte ale accidentului.

Comisia pentru Situații Excepționale a aprobat un set de măsuri pentru a asigura cetățenii din zona de securitate cu energie electrică și gaz

Comisia pentru Situații Excepționale (CSE) a aprobat o serie de măsuri necesare pentru a asigura continuitatea și fiabilitatea alimentării cu energie electrică și gaze naturale a consumatorilor din mai multe localități din zona de securitate, care se află sub controlul autorităților constituționale, dar sunt racordate la infrastructura energetică a întreprinderilor de pe malul stâng al Nistrului, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Astfel, satul Varnița, raionul Anenii Noi, și satul Copanca, raionul Căușeni, cuplate tehnologic, în prezent, la rețelele electrice de pe malul stâng al Nistrului, vor fi racordate la rețelele electrice de distribuție ale ÎCS „Premier Energy Distribution” SA. Operatorul urmează să prezinte, în termen de 5 zile lucrătoare de la adoptarea deciziei CSE, un proiect suplimentar de modificare a planurilor de dezvoltare și investiții, cu reflectarea obiectelor investiționale menționate. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) va aproba propunerile în termen de 3 zile lucrătoare de la prezentarea acestora. Totodată, satele Pohrebea, Coșnița, Pîrîta, Doroțcaia, Molovata Nouă, Roghi, Cocieri, Corjova și Vasilievca, din raionul Dubăsari, satele Hîrbovăț și Varnița, raionul Anenii Noi, satele Fîrlădeni, Hagimus și Copanca, raionul Căușeni, vor fi racordate la rețelele de gaze naturale ale operatorilor de distribuție licențiați din cadrul grupului SA „Moldovagaz”. Aceștia vor prezenta, în termen de 5 zile lucrătoare de la adoptarea deciziei CSE, un proiect în acest sens, iar, ulterior,  ANRE va aproba propunerile în termen de 3 zile lucrătoare.„Aceste lucrări trebuiau făcute în ultimii 30 de ani, dar acum e datoria noastră să intervenim cât de repede posibil. Trebuie sa aducem această infrastructură la aceste sate, dar să fim conștienți că am putea avea dificultăți la conectarea lor. Dar este obligația noastră să facem tot ce este posibil ca să asigurăm oamenii noștri din aceste sate cu energie electrică și gaze naturale”, a declarat premierul Dorin Recean.De asemenea, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență va transmite generatoare electrice pentru asigurarea funcționării Grădiniței de copii „Romanița”, Liceului Teoretic Varnița, Centrului comunitar multifuncțional „Asclepio” și sediului Primăriei satului Varnița, raionul Anenii Noi, dar și pentru a asigura funcționarea Grădiniței-creșă „Garofița” și a sistemului de alimentare cu apă a localității Cocieri, raionul Dubăsari. Conform dispoziției CSE, în scopul asigurării continuității funcționării instituțiilor și serviciilor publice din localitățile Varnița și Cocieri, din Fondul de intervenție al Guvernului va fi alocată suma de 233 de mii de lei pentru procurarea bunurilor materiale. Astfel, Consiliul sătesc Varnița va primi 152 de mii de lei pentru a cumpăra 12 tone de peleți și peste patru mii de litri de motorină pentru generatoare. Suma de 81 de mii de lei va fi acordată Consiliului comunal Cocieri pentru procurarea a două boilere electrice și a aproape 3,7 mii de litri de motorină. Dispoziția mai prevede că Batalionul nr. 1 de Infanterie al Forțelor de Menținere a Păcii din comuna Cocieri va transporta, cu titlu gratuit, motorină pentru cazangeria Centrului de Plasament pentru Persoane Vârstnice și Persoane cu Dizabilități din localitate. 

Vânzări record de mașini electrice în Ucraina, în ciuda războiului
Articolul anterior
Încă o țară europeană interzice intrarea rușilor pe teritoriul său
Articolul următor