Arctica s-a încălzit de aproape patru ori mai rapid comparativ cu restul lumii în ultimii 40 de ani. Această concluzie a unui nou studiu suscită temeri cu privire la o subestimare a modelelor climatice pentru zona polilor, a căror încălzire are o influenţă majoră asupra creşterii nivelului mării, scrie Digi24.
Studiul, publicat în jurnalul Communications Earth & Environment din grupul Nature, reevaluează în mod semnificativ rata de încălzire a regiunii din jurul Polului Nord.
În 2019, Grupul interguvernamental de experţi în evoluţia climei (GIEC), un organism al ONU, a estimat că Arctica se încălzeşte într-un ritm „mai mult decât dublu faţă de media globală”, sub efectul unui proces specific din regiune, scrie Agerpres.
Acest fenomen, numit „amplificare arctică”, se produce atunci când banchiza şi zăpada, ce reflectă în mod natural căldura soarelui, se topesc în apa mării, care absoarbe astfel mai multă radiaţie solară şi se încălzeşte.
Deşi oamenii de ştiinţă au căzut de acord în urmă cu mult timp în ceea ce priveşte constatarea unei încălziri accelerate a Arcticii, estimările lor asupra fenomenului diferă totuşi în funcţie de perioada pe care aleg să o studieze sau de definirea, mai mult sau mai puţin extinsă, a zonei geografice a Arcticii.
În noul studiu, cercetătorii, cu sediul în Norvegia şi Finlanda, au analizat patru seturi de date privind temperaturile, colectate în zona cercului arctic prin intermediul sateliţilor, începând din 1979 – anul în care datele satelitare au devenit disponibile.
Ei au ajuns la concluzia că Arctica s-a încălzit, în medie, cu 0,75 grade Celsius pe deceniu, de aproape patru ori mai rapid comparativ cu restul planetei.
Din cauza gazelor cu efect de seră generate de activităţile umane, în principal de utilizarea combustibililor fosili, planeta s-a încălzit deja cu aproape 1,2 grade Celsius comparativ cu perioada preindustrială.
„Literatura ştiinţifică consideră că Arctica se încălzeşte de aproximativ două ori mai rapid faţă de restul planetei, aşa că am fost surprins că această concluzie la care am ajuns a depăşit cu mult mai mult cifra obişnuită”, a declarat pentru AFP Antti Lipponen, membru al Institutului finlandez de Meteorologie şi coautor al studiului.
Cu toate acestea, studiul a identificat variaţii locale considerabile ale ratei de încălzire în regiunea cercului arctic. Spre exemplu, sectorul eurasiatic al Oceanului Arctic, în apropiere de arhipelagul norvegian Svalbard şi de cel rusesc Novaya Zemlya, s-a încălzit cu 1,25 grade Celsius pe deceniu, adică de aproximativ şapte ori mai rapid comparativ cu restul lumii.
Topirea calotei glaciare
Membrii echipei au constatat că modelele climatice de referinţă au prezis o încălzire a Arcticii cu aproximativ o treime mai mică în comparaţie cu ceea ce indică datele lor.
Această discrepanţă, potrivit cercetătorilor, ar putea fi explicată prin obsolescenţa modelelor anterioare ale climatului arctic, modele ce sunt perfecţionate constant.
„Următoarea etapă ar putea fi să aruncăm o privire asupra acestor modele, să vedem de ce nu prezic ceea ce constatăm noi în observaţii şi ce impact are acest lucru asupra proiecţiilor climatice viitoare”, a spus Lipponen.
Încălzirea intensă a Arcticii, pe lângă un impact grav asupra locuitorilor şi asupra faunei locale, care depind de continuitatea gheţii marine, va avea totodată repercusiuni la nivel global.
„Schimbările climatice sunt provocate de om şi, pe măsură ce Arctica se încălzeşte, gheţarii ei se vor topi, ceea ce va avea un efect global asupra nivelului mărilor”, a declarat Lipponen.
„Se întâmplă ceva în Arctica, iar acest lucru o să ne afecteze pe toţi”, a adăugat el.
Topirea calotei glaciare este principalul motor al creşterii nivelului mării, înaintea topirii gheţarilor şi a expansiunii oceanului sub efectul încălzirii apei. Topirea banchizelor (gheaţa de pe oceane) nu conduce la creşterea nivelului mării.
Potrivit GIEC, nivelul mării a crescut cu 20 de centimetri după anul 1900. Ritmul de creştere aproape s-a triplat după 1990 şi, în funcţie de scenarii, ar putea exista o creştere a oceanelor cu încă 40 până la 85 de centimetri până la sfârşitul secolului.
Calota glaciară a Groenlandei, care s-ar putea apropia de „punctul de basculare” a fenomenului de topire, potrivit studiilor recente, conţine o cantitate de apă îngheţată capabilă să contribuie la creşterea nivelului oceanelor Pământului cu până la şase metri.
