Arderea este interzisă. Ce trebuie să faci cu frunzele și alte resturi vegetale?

Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului atenționează populația despre interzicerea arderii resturilor vegetale. În acest sens, persoanele care nu vor ține cont de aceasta, vor fi sancționate cu o amendă de până la 9.000 de lei.

separator
În acest context, reprezentanți autorităților publice locale împreună cu serviciile specializate ale Ministerului Afacerilor Interne și inspectorii Inspecţiei pentru Protecția Mediului, efectuează controale pentru a nu admite arderea resturilor vegetale.

Persoanele celor care vor arde frunzele și deșeurilor menajere, vor achita amendă conform Codului Contravenţional art. 154. Conform legii, persoanele fizice se sancţionează cu amendă în mărime de la 600 până la 1200 de lei, sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de până la 60 de ore, iar persoanelor juridice li se aplică o amendă în mărime de la 4.500 până la 9.000 de lei.

Substanţele nocive rezultate din ardere frunzelor se acumulează în stratul de aer de la suprafaţa solului, fiind emanate diferite substanţe toxice, precum: monoxidul de carbon, dioxidul de sulf, funinginea, oxizii de azot, hidrocarburile şi dioxinele, cei mai toxici şi periculoşi compuşi organici de compoziţie complexă.

Ce trebuie să faci cu frunzele și alte resturi vegetale?

Regula spune că orice rest organic trebuie să se întoarcă în sol!

Frunzele căzute și resturile vegetale mărunțite trebuie lăsate la suprafața solului. Acestea se vor descompune în sol, după aratul sau săpatul acestuia, și vor constitui un îngrășământ natural pentru plante și culturi. Acest lucru este chiar recomandat!

„Amenzi de până la 15.000 de lei”. Autoritățile atenționează în privința incendiilor de vegetație

Sute de hectare de vegetație au ars în acest an în Republica Moldova. Autoritățile avertizează cetățenii să nu aprindă focul în locuri deschise.

Intervenția pompierilor este extrem de dificilă și poate dura câteva ore.

Persoanele fizice care provoacă incendii riscă amenzi de până la 15.000 de lei, iar persoanele juridice până la 40.000 de lei.

De la începutul anului, Inspecția pentru Protecția Mediului a dat in total amenzi de 55.000 de lei pentru cinci contravenții.

Pentru a preveni izbucnirea acestora, pompierii au venit cu un set de sfaturi către cetățeni:

să nu facă foc la sol în preajma lacurilor, pădurilor, parcurilor, fâșiilor cu copaci, locurilor de odihnă;

la plecarea din zonele menționate mai sus, să stingă rugurile și mangalurile;

să nu dea foc la plantele uscate de pe câmp sau gunoiului din gospodării;

să nu arunce mucuri de țigară, chibrituri în preajma pădurilor.

În situații de risc, cetățenii sunt îndemnați să sune la Serviciul 112.

Candidatura lui Călin Georgescu a fost respinsă. Violențe în fața sediului BEC, jandarmii au folosit gaze lacrimogene

Biroul Electoral Central a decis să respingă candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Potrivit informațiilor Digi24, patru membri BEC au votat pentru validarea candidaturii, iar zece împotrivă. La aflarea deciziei, simpatizații candidatului pro-rus, care se aflau în fața sediului BEC, au devenit violenți și a fost nevoie de intervenția jandarmilor.

Călin Georgescu a avut o primă reacție și a postat un mesaj în limba engleză pe platforma X, în care acuză „o lovitură directă în inima democrației mondiale”.

Miliardarul Elon Musk, care a avut poziţii favorabile lui Călin Georgescu încă de la sfârşitul anului trecut, a comentat cu promptitudine informaţia că Biroul Electoral Central interzice candidatura acestuia la prezidenţiale, calificând decizia drept „o nebunie”.

.

Mark Zuckerberg devine al doilea cel mai bogat om din lume. Cine sunt primii 10

Mark Zuckerberg devine al doilea cel mai bogat om din lume în 2025 și îl depășește pe Jeff Bezos. Asta arată noul clasament al miliardarilor pentru anul acesta, publicat de Forbes.

Noua poziție a CEO-ului Meta este determinată în mare parte de scăderea acțiunilor Amazon și creșterea prețului acțiunilor Meta. Cu o avere estimată la 206 miliarde de dolari, el se află acum în spatele lui Elon Musk, a cărui avere se ridică la 256 miliarde de dolari, conform indicelui Bloomberg Billionaires.

Ce a determinat aceasta creștere spectaculoasă a acțiunilor Meta?

Acest salt spectaculos este direct legat de deciziile strategice care au atras investitori, în special anunțul primului dividend trimestrial din istoria Meta, precum și o răscumpărarea masivă de acțiuni de 50 de miliarde de dolari.

În plus, creșterea vânzărilor în al doilea trimestru a depășit așteptările, sporind și mai mult încrederea investitorilor. Acest rally bursier i-a permis lui Zuckerberg să-și mărească averea cu 78 de miliarde de dolari în acest an, mai mult decât orice alt miliardar.

În cele din urmă, ascensiunea lui Zuckerberg se bazează și pe o transformare internă care a făcut din Meta o companie mai agilă și mai eficientă. Prin eliminarea nivelurilor ierarhice inutile și prin optimizarea organizării interne, Zuckerberg a reușit să îmbunătățească receptivitatea companiei la schimbările pieței.

Cine se mai află pe podiumul Forbes al miliardarilor?

Primii trei sunt așadar Elon Muskc, Mark Zukenberg și Jeff Besos. Primii 10 miliardari din lume, cu o avere de cel puțin 120 de miliarde de dolari sunt toți bărbați iar 9 dintre ei sunt americani. Singurul outsider este patronul francez al luxului, Bernard Arnault.

Meghan Markle a vorbit despre simptomele de sarcină. Iată ce face zilnic pentru a le înfrunta
Articolul anterior
Moment spectaculos! Antrenorii au încălcat regulile pentru un concurent, la ,,Vocea României”
Articolul următor
Close menu