Armata rusă continuă să se întărească pe frontiera cu regiunea Odesa, încercând să înlocuiască echipamentele avariate și distruse din unitățile de pe linia frontului.
De asemenea, forțează recâștigarea controlului asupra Alexandrovska, în regiunea Herson, dar fără rezultat, potrivit armatei ucrainene, transmite Radio Chișinău.
În timpul luptelor de ieri, Brigada 35 Marină „Contraamiral Mihail Ostrogradski” din Odesa a reușit să respingă un grup de recunoaștere rusesc care a deschis focul de 30 de ori asupra pozițiilor ocupate. Atacatorii au fost neutralizați, iar unii au fost luați prizonieri.
Potrivit Serviciului de presă al Marinei din Odessa, pierderile de ieri ale armatei ruse în regiunea Mikolaiv se ridică la 60 de morți și 16 piese tehnice distruse, între care trei tancuri, șapte transportoare amfibii blindate și patru baterii de rachete autopropulsate.
Grupul de nave din Marea Neagră continuă să efectueze recunoașteri în regiunea Odesa. Serviciul de securitate a neutralizat o rețea de agenți care lucra pentru Federația Rusă și a reținut trei dintre membrii acesteia.
Gruparea destructurată de contraspionajul ucrainean a colectat informații despre formațiunile militare din regiunea Odesa, locația punctelor de control, centrele de voluntariat și starea de spirit a locuitorilor.
Pe de altă parte, autoritățile militare atrag atenția locuitorilor că plajele din Odesa și din întreaga regiune nu au fost deminate. Ele sunt încă minate și accesul rămâne interzis.