Armenia ia în considerare o cerere de aderare la UE

Armenia ia în considerare posibilitatea de a depune o cerere de aderare la Uniunea Europeană, a declarat vineri ministrul de externe Ararat Mirzoyan, în timp ce această țară încearcă să stabilească legături mai strânse cu Occidentul, în contextul tensiunilor cu aliatul său tradițional, Rusia, transmite Reuters, preluat de Hotnews.ro.

De la venirea la putere în urma unei revoluții din 2018, premierul armean Nikol Pașinian a aprofundat legăturile Armeniei cu Europa și Statele Unite, atrăgând de mai multe ori furia aliatului tradițional Rusia.

Erevanul a afirmat în repetate rânduri că alianța sa cu Moscova nu se aplică și la războiul din Ucraina, iar Pașinian a acuzat Rusia că încearcă să-i submineze guvernul.

Armenia acuză, de asemenea, Rusia că nu a reușit să o apere împotriva vechiului său rivalul, Azerbaidjanul, care a devenit tot mai apropiat de Moscova în ultimii ani.

Premierul armean Nikol Paşinian a afirmat luna trecută că ţara sa nu mai poate conta pe Rusia ca parteneră principală pentru apărare, deoarece Moscova nu şi-a onorat această responsabilitate de mai multe ori.

De subliniat și faptul că Armenia s-a alăturat oficial statelor membre ale Curții Penale Internaționale (CPI), instanța care în martie anul trecut a emis un mandat de arestare pe numele președintelui rus Vladimir Putin în baza suspiciunilor legate de comiterea unor crime de război în Ucraina.

Decizia Armeniei de a adera la CPI, anunțată încă de anul trecut, a fost criticată vehement de Kremlin. Ea înseamnă că, deși Rusia și Armenia sunt formal țări aliate, Erevanul va fi obligat să îl aresteze pe Putin dacă pășește pe teritoriul armean.

Secretarul general al NATO, Mark Rutte: Zelenski trebuie să restabilească relațiile cu Trump

Președintele Ucrainei Volodimir Zelenski este întâmpinat de secretarul general al NATO, Mark Rutte, în timpul Consiliului miniștrilor apărării al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord, la sediul NATO din Bruxelles, Belgia, 17 octombrie 2024.

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat pentru BBC că a vorbit cu Zelenski de două ori de la disputa președintelui ucrainean cu Donald Trump la Casa Albă. Oficialul olandez a declarat că nu are libertatea de a dezvălui conținutul acestor conversații, dar a împărtășit un lucru: i-a spus lui Zelenski că „trebuie să respectăm” ceea ce Trump a făcut deja pentru Ucraina.

În acest sens, el a reamintit că prima administrație Trump a transferat Ucrainei rachete antitanc Javelin – „chiar trebuie să îi acordăm credit lui Trump”, a spus secretarul general al NATO. Zelenski trebuie să „găsească o cale” de a restabili relațiile cu președintele american, a subliniat Rutte.

Expoziție fotografică dedicată Zilei Memoriei și Recunoștinței, deschisă în fața Guvernului

Expoziție fotografică dedicată Zilei Memoriei și Recunoștinței, deschisă în fața Guvernului1 martie 2025, Chișinău – O expoziție fotografică dedicată Zilei Memoriei și Recunoștinței, ce marchează 33 de ani de la izbucnirea războiului de pe Nistru, a fost lansată, astăzi, în fața Casei Guvernului, în Piața Marii Adunări Naționale, și, în paralel, la Președinția și Parlamentul Republicii Moldova.

Expoziția din fața Executivului a fost deschisă de către prim-ministrul Dorin Recean și președintele interimar al României, Ilie Bolojan, aflat într-o vizită oficială la Chișinău.

În cadrul expoziției sunt prezentate fotografii realizate de regretatul fotojurnalist Nicolae Pojoga, care a surprins secvențe unice cu evenimentele de acum 33 de ani, cu eroii care au luptat pentru integritatea, independența și suveranitatea Republicii Moldova.

Alte fotografii, parte ale aceleiași expoziții, sunt expuse pe gardul Președinției și al Parlamentului.

Precizăm că cele trei instituții – Guvernul, Președinția și Parlamentul, au organizat acțiunea într-un efort unitar de a readuce în atenția publică și a generațiilor tinere eroismul veteranilor și momentele tragice prin care a trecut țara noastră. Expoziția poate fi vizitată în perioada 1-10 martie.

Amintim că, mâine, 2 martie, Guvernul desfășoară o serie de activități de comemorare a eroilor căzuți în conflictul armat din anul 1992.

La ora 10:00, cetățenii sunt invitați să participe la Marșul Memoriei – coloana se va forma în Piața Marii Adunări Naționale și va merge pe jos spre monumentul „Maica Îndurerată” de la Complexul Memorial „Eternitate”.

Cu mărțișoare și puieți, Ministerul Mediului invită cetățenii la campania de împădurire #GenerațiaPădurii

În prima zi a primăverii, ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu, împreună cu reprezentanții Agenției „Moldsilva”, a oferit trecătorilor din centrul capitalei mărțișoare și puieți, simboluri ale renașterii naturii.

Prin acest gest, cetățenii au fost invitați să participe activ la campania națională de împădurire #GenerațiaPădurii, ce va avea loc pe 15 martie în satul Geamăna, raionul Anenii Noi.

Campania de împădurire #GenerațiaPădurii își propune să mobilizeze oamenii din toată țara să se alăture eforturilor de a face Moldova mai împădurită.

Pe 15 martie, la Geamăna, Anenii Noi, vor fi plantate peste 30 hectare de pădure. Totodată, vor fi disponibile alte 120 de locații din toate raioanele țării pentru plantare. Detalii și modalități de participare pot fi găsite pe site-ul oficial al Agenției „Moldsilva” și al Ministerului Mediului, accesând butonul „Participă la plantări primăvara 2025”

Amintim că, pe lângă cele 30 de hectare de pădure care vor fi plantate în localitatea Geamăna, campania de împădurire din această primăvară are un obiectiv ambițios: extinderea și reabilitarea a 3.500 de hectare de pădure la nivel național, prin plantarea a peste 8 milioane de puieți.

Prin plantarea puieților, se urmărește nu doar sporirea suprafețelor forestiere, ci și creare unui mediu mai sănătos pentru toți cetățenii, prevenirea eroziunii solului, îmbunătățirea calității aerului și apei, precum și crearea unor habitate sigure pentru biodiversitate.

Ministerul Mediului și Agenția ,,Moldsilva” invită toți cetățenii, mediul privat și societatea civilă să se implice în campania de împădurire #GenerațiaPădurii. Mai multe păduri înseamnă un mediu mai bun pentru noi toți.

Rusia: Părinţii lui Aleksei Navalnîi mulţumesc miilor de ruşi care i-au adus un omagiu
Articolul anterior
Sistemul de apeduct magistral Prut-Fălești va fi repus în funcțiune. Circa 26 de mii de cetățeni vor avea acces la apă potabilă
Articolul următor