Artistul Nicolae Sulac ar fi împlinit astăzi 84 de ani!

Regretatul artistţ de muzică populară Nicolae Sulac, Artist al Poporului, cavaler al „Ordinului Republicii” şi laureat al Premiului de Stat ar fi împlinit astăzi, 9 septembrie, 84 de ani.

separator

Nicolae Sulac s-a născut în 1936 în satul Sadâc, judeţul Cahul, în prezent raionul Cantemir. Copilăria şi-a petrecut-o într-un orfelinat. Tot acolo au ajuns sora Elena şi fratele Ion.

Autodidact. Nicolae Sulac a fost corist în Capela Corală „Doina” a Filarmonicii din Chişinău (1959-1960), solist în orchestrele de muzică populară „Mugurel” (1961-1965), „Fluieraş” (1965-1970) şi „Lăutarii” (1970-1986) ale Filarmonicii din Chişinău.

În 1964 i se conferă titlul „Artist Emerit” şi în 1967 – cel de „Artist al Poporului” din R. Moldova. În 1982 a fost distins cu Premiul de Stat, iar în 1992 – cu „Ordinul Republicii”.

A colaborat cu Isidor Burdin, Serghei Lunchevici, Vasile Goia, Nicolae Botgros, Dumitru Blajinu, Petre Zaharia, Ilie Bratu, Petrică Sârbu, Leonid Moşanu, Constantin Baranovschi ş.a. Nicolae Sulac a fost și un povestitor cu har.

Și-a încercat talentul și în proză. În 1997, la Editura ”Știința” i-a apărut cartea de nuvele ”Vorbă lungă, bogăția omului”.

Nicolae Sulac s-a stins din viaţă la 8 aprilie 2003, la vârsta de 67 de ani.

Regretatul cineast și scriitor Emil Loteanu afirma că ”Nicolae Sulac nu știa cine este Nicolae Sulac, el aparținea unui timp, unei epoci, unui popor… Când cântă Nicolae Sulac, noi regenerăm cu toții… ”.

Potrivit scriitorului Andrei Strâmbeanu, Nicolae Sulac a înscris o pagină nouă în folclorul românesc, iar fostul director al Filarmonicii Naţionale, Mihail Murzac a remarcat că distinsul interpret este o legendă vie a neamului nostru.

În prezent, numele său îl poartă Palatul Naţional din Chişinău, un festival naţional de muzică al tinerilor interpreţi de folclor, Şcoala de muzică din oraşul Floreşti şi Liceul Teoretic cu profil de arte din capitală.

sursa: Moldpres

De ce aplicația Skype se închide?

Skype se va închide pe 5 mai. Gigantul tehnologic a explicat că această decizie vine în contextul unei strategii de simplificare a ofertelor sale de comunicații și de concentrare pe platforma Teams.

Lansat în 2003, Skype a revoluționat industria telecomunicațiilor prin introducerea apelurilor audio și video online. Skype număra sute de milioane de utilizatori. Totuși, în ultimii ani, platforma a pierdut teren în fața unor aplicații precum Zoom, Slack și Google Meet.

O nouă medalie de argint la Tirana. Vezi cine

Participant la Jocurile Olimpice de la Paris, Valentin a început turneul cu o victorie în fața norvegianului Morten Thoresen. În drumul său către medalie, luptătorul moldovean a dispus de chinezul Lei Li și kazahul Bagdat Sabaz, iar în finală a fost învins de kîrgîzul Razzak Beishekeev.

Ocupant al locului 7 la Paris, Valentin este la a doua medalie în 2025, după argintul cucerit la Zagreb.

Trebuie să știi asta despre obezitate. Adevărul despre micșorarea stomacului de la experți

Chirurgia obezității, un subiect controversat, cu multe păreri și informații greșite, iar în un episod #DEZminte de pe unica.md îl vom analiza împreună cu Dr. Dumitru Cazacu, chirurg specializat în acest domeniu.

În acest episod vei afla dacă: ✔ Operația este soluția ușoară pentru pierderea în greutate ✔ După operație, nu te mai îngrași niciodată? ✔ Operația lasă cicatrici mari și vizibile. ✔ După operație, nu mai ai nevoie de controale medicale.

O tânără infectată cu Covid-19, violată de paramedic în ambulanță
Articolul anterior
Xenia Deli este însărcinată cu al doilea bebeluș?
Articolul următor