Franța a propus desfășurarea unor „forțe semnificative” ale țărilor europene în centrul Ucrainei, de-a lungul râului Nipru, ca parte a unei misiuni de menținere a păcii menite să descurajeze Rusia după încheierea războiului, a informat Associated Press (AP), citând o sursă apropiată discuțiilor. Potrivit acesteia, sunt luate în considerare și alte variante, precum staționarea trupelor de menținere a păcii departe de linia frontului – în vestul Ucrainei sau într-o țară vecină.

Președintele francez Emmanuel Macron a declarat însă că nu vor exista militari europeni chiar pe linia de contact, subliniind, după discuții cu liderul ucrainean Volodimir Zelenski, că scopul nu este confruntarea cu armata rusă.
„Vor fi acolo pentru a reacționa și a răspunde, conform deciziilor comandantului suprem. Dacă se vor afla într-o situație de conflict, vor răspunde la acesta”, a precizat Macron, în ajunul summitului „coaliției voluntarilor”, care se desfășoară în aceste momente la Paris, unde reprezentanți din aproximativ 30 de țări vor discuta despre garanțiile de securitate oferite Ucrainei post-conflict.
Potrivit Bloomberg, statele europene ar putea trimite până la 30.000 de militari, un contingent considerat mic în comparație cu armata rusă de 700.000 de oameni. Planul, susținut de Macron și premierul britanic Keir Starmer, a atras critici din partea unor oficiali britanici de rang înalt din Ministerul Apărării, care au declarat pentru The Telegraph că „nimeni nu știe care este misiunea” și că o forță atât de redusă, plasată departe de front, „nu s-ar putea apăra singură”.
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a calificat drept „inacceptabilă” pentru Moscova prezența unor trupe europene de menținere a păcii în Ucraina, iar purtătorul de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova, a avertizat că acest lucru ar putea duce la o confruntare directă între NATO și Rusia, acuzând Franța și Marea Britanie că maschează o posibilă intervenție militară sub pretextul unei operațiuni de pace.