Ziua mondială a vântului celebrează contribuția tehnologiilor de valorificare a energiei eoliene la tranziția energetică și asigurarea energiei curate pentru o creștere economică durabilă.

Potrivit Ministerului Energiei al Republicii Moldova, vântul este una dintre cele mai vechi surse de energie, iar una dintre primele turbine eoliene, folosită pentru alimentarea pompelor de irigare și generarea energiei electrice, a fost construită în 1854 de Daniel Halladay. Din 1970, energia eoliană a cunoscut o renaștere, cu turbine tot mai puternice, care pot genera suficientă energie pentru alimentarea unui orășel cu până la 4 mii de locuitori. Această denotă dezvoltarea rapidă a tehnologiilor și în Moldova avem astfel de centrale eoliene.
Fiind o resursă locală, energia eoliană înseamnă, de asemenea, mai puțini bani cheltuiți pe importurile de combustibili fosili. Și, bineînțeles, înseamnă mai puțin CO2 – și un aer mai curat – în orașele și satele noastre.
Moldova are deja instalate turbine eoliene cu capacitatea de 133 MW, iar până în 2025 au fost alocate încă 105 MW în cadrul primei licitații pentru producători eligibili mari. Ministerul Energiei a început deja pregătirile pentru următoarea rundă de licitații, pentru construcția centralelor eoliene în locații specifice.
Astfel, până în 2030, urmează să avem turbine eoliene cu o capacitate de 600 MW, de 2,4 ori mai mult decât capacitatea celei mai mari centrale de la Termoelectrica. Potrivit Planului Național Integrat pentru Energie și Climă, către 2030, circa 30% din energia consumată în Moldova ar urma să fie din surse regenerabile.