Atenție, călători! Pe 8 martie, troleibuzele din Chișinău vor circula după orarul zilelor de duminică

Sistarea temporară a traficului rutier pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, în legătură cu desfășurarea unui marș feminist organizat de AO Centrul pentru Politici, Inițiative și Cercetări „Platforma”.

Primăria Municipiului Chișinău informează că vineri, 8 martie 2024, între orele 12:00 – 15:00, va fi sistat temporar traficul rutier pe în perimetrul bd. Ștefan cel Mare și Sfânt (de la str. Ismail) – str. Ion Creangă (intrarea în Parcul Dendrariu).

Rutele de transport public municipal care traversează zona vor fi redirecționate pe străzile adiacente.

Măsura este luată în contextul desfășurării unui marș feminist, organizat de către Asociația Obștească Centrul pentru Politici, Inițiative și Cercetări „Platforma”.

Serviciile municipale de profil solicită înțelegere și scuze cetățenilor pentru incomoditățile create.

Conducătorii auto care traversează cartierele unde este anunțată suspendare de trafic rutier sunt îndemnaţi să ocolească zona respectivă.

Caz tragic: Un tânăr de 20 de ani a murit călcat de tren

Un tânăr în vârstă de 20 de ani şi-a pierdut viaţa, după ce a fost călcat de tren în zona localităţii Vatra din municipiul Chişinău, scrie newtv.md.

Cazul s-a produs în dimineața zilei de duminică, 24 noiembrie, în jurul orei 8:30, iar conform informațiilor preliminare, tânărul stătea așezat pe linia de cale ferată.

În urma impactului, victima a decedat pe loc, iar oamenii legii au deschis o anchetă pentru a stabili toate circumstanțele incidentului.

Un avion cargo s-a prăbușit peste o casă, lângă aeroportul din Vilnius

Un avion cargo DHL s-a prăbuşit luni în apropierea aeroportului din Vilnius, în jurul orei 03:30 GMT, au declarat purtătorii de cuvânt ai aeroportului din capitala Lituaniei şi poliţia pentru Reuters. O persoană a fost declarată decedată, scrie digi24.ro

Potrivit aerotime.aero, site-ul de urmărire a zborurilor FlightAware arată că aeronava cargo a decolat de pe Aeroportul Leipzig/Halle (LEJ) la ora 03:08 CET, potrivit News.ro. 

Postul local de ştiri Delfi Plus informează că aeronava s-a prăbuşit pe strada Žirnių, într-o zonă rezidenţială, pe o clădire rezidenţială cu două etaje, şi a provocat un incendiu. Se pare că în aeronavă se aflau patru persoane: doi piloţi şi doi angajaţi DHL. Salvatorii au reuşit să elibereze un pilot din carlingă, iar acesta şi-a recăpătat cunoştinţa. Alte două persoane au fost preluate pentru îngrijiri medicale de urgenţă. O persoană a murit. Toate persoanele din casa pe care s-a prăbuşit avionul au supravieţuit.

Ilan Șor nu a declarat o avere de peste 10 milioane lei

Autoritatea Națională de Integritate a emis act de constatare pe numele fostului deputat Ilan Șor. Acesta a fost constatat cu încălcarea regimului juridic al declarării averii și intereselor personale, scrie tvrmoldova.md.

Potrivit ANI, a fost identificată o diferență substanțială între averea dobândită, veniturile obținute și cheltuielile realizate de către acesta și membrii familiei sale în mărime totală de peste 4381084 lei, și caracterul nejusțificat al deținerii acestei averi pentru perioada 01.08.2016-02.11.2022.

De asemenea s-a constatat o diferență vădită pentru perioada 06.07.2015-31.12.2015 în mărime de 6449706 lei între proprietatea dobândită și veniturile obținute de către persoana vizată și membrii familiei sale.

Inspectorul de integritate va transmite cauza în instanța de judecată spre examinare în vederea dispunerii confiscării averii nejustificate în mărimea diferenței substanțiale constatate.

Persoana supusă controlului va fi decăzută din dreptul de a exercita o funcție publică sau de demnitate publică, inclusiv funcția de deputat și primar, pe o perioadă de 3 ani, cu înscrierea în Registrul de stat al persoanelor care au interdicție de a ocupa anumite funcții.

Actul de constatare poate fi vizualizat integral pe pagina oficială a ANI, în secțiunea – ANI interactiv, link: https://www.ani.md/ro/acte-constatare

Actul de constatare poate fi contestat în termen de 30 de zile de la emitere.

Cum va activa „Poșta Moldovei” în zilele de sărbătoare. Vezi graficul
Articolul anterior
Occidentul promite sprijin suplimentar R. Moldova
Articolul următor