În perioada 3-6 aprilie 1975, un număr impresionant de 3.300 de nou-născuți și copii au fost transportați din Saigon, Vietnam, către destinații precum Statele Unite, Canada, Australia și Franța. Aceasta ar fi fost una dintre cele mai mari operațiuni de salvare a copiilor din lume.
Aceste zboruri au salvat mii de vieți fiindcă totul se petrecea în timpul războiului din Vietnam, iar voluntarii au adunat toți copiii din orfelinate. Pe cei mici i-au pus în cutii mici de carton pe care apoi le-au prins de scaune. Operațiunea de salvare s-a numit “Babylift”.La 3 aprilie 1975, președintele S. Gerald Ford a anunțat că guvernul S.U.A. va începe să evacueze orfanii din Saigon într-o serie de 30 de zboruri planificate la bordul avioanelor de marfă C-5A Galaxy și C-141 Starlifter. Când omul de afaceri american Robert Macauley a aflat că va dura mai mult de o săptămână pentru a evacua orfanii supraviețuitori din cauza lipsei avioanelor militare de transport, a închiriat un Boeing 747 de la compania World Airways și a aranjat ca 300 de copii orfani să părăsească țara, călătorie plătită prin ipotecarea casei sale.Mai apoi aceste cutii au devenit simbolul unor vieți în deplină siguranță, fapt care urma să devină realitate peste doar câteva ore de zbor.
,,Echipajul World Airways, care a participat la acel zbor își aduce aminte, și acum cu ochii în lacrimi, de copiii, care au fost salvați. Unii din ei au fost imediat adoptați de colaboratorii companiei. Compania aeriană World Airways nu mai există de mult, dar datorită acelei operațiuni, a reușit să schimbe radical viața a 300 de copii. Este minunat că a existat acea companie. Și a fost nemaipomenit că au existat acele baby-box, cu ajutorul cărora copiii au putut fi scoși din ghiarele iadului”.
Frederick M. “Skip” Burkle, Jr. a lucrat ca director medical al “Operation Babylift”. El a adunat orfanii în Saigon, ia însoțit la Clark AFP din Filipine și a continuat să-i îngrijească în Boeing-ul 747 de-a lungul Oceanului Pacific pâna în Los Angeles.
Din nefericire, nu toate zborurile din cadrul operațiunii Babylift au fost un succes. Un avion plecând de la Aeroportul Tan Son Nhat, la scurt timp după ora 4:00, pe 4 aprilie 1975, s-a prăbușit. În accident au fost ucise 138 de persoane, dintre care 78 de copii și 35 de membri ai personalului de ofițeri din Saigon.