Au început negocierile ruso-ucrainene din Istanbul. La discuții participă și Abramovici. VIDEO!

Noi negocieri între delegațiile rusă și ucraineană au loc la Istanbul, după mai bine de două săptămâni de discuții prin videoconferință. Sunt însă puține speranțe de progres. Un înalt oficial american a spus că Putin nu pare pregătit să facă compromisuri.

10.20 O nouă rundă de negocieri a început la Istanbul între cele două delegații. Potrivit imaginilor publicate, la discuții participă și oligarhul rus Roman Abramovici.

Erdogan: Negocierile trebuie să aibă „rezultate concrete”

ACTUALIZARE 10.18 Președintele Turciei, Recep Erdogan, spune că omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, cât și cel rus, Vladimir Putin, sunt „prieteni valoroși”. El a adăugat că progresul la negocierile de astăzi ar deschide calea pentru întâlnirea celor doi lideri, iar Turcia se oferă să o găzduiască.

El le-a spus celor două echipe de negocieri că ambele părți au „preocupări legitime”, dar că a venit momentul în care discuțiile trebuie să dea „rezultate concrete”.

Neutralitatea Ucrainei și statutul zonelor contestate din est ar putea fi pe masa negocierilor, dar Kievul exclude cedarea teritoriului sau a suveranității. Cel mai ambițios obiectiv al Ucrainei la discuțiile din Turcia este un acord de încetare a focului, a spus ministrul de Externe al Ucrainei. Între timp, Irpin a fost eliberat, forțele ucrainene avansează și recâștigă controlul asupra regiunii din jurul Kievului, a spus Volodimir Zelenski în discursul său de la miezul nopții. El a cerut din nou puterilor mondiale să trimită Ucrainei arme și să înăsprească sancțiunile împotriva Rusiei, inclusiv printr-un embargo asupra petrolului.

Proteste violente în capitala Georgiei: Forțele de ordine au folosit tunuri cu apă, gaze lacrimogene și gloanțe de cauciuc

Poliţia georgiană a intervenit în forță marţi împotriva manifestanţilor de la Tbilisi, unde mii de persoane s-au strâns pentru a treia săptămână ca să protesteze împotriva unui proiect de lege controversat, notează AFP, scrie AGERPRES citat de adevarul.ro.

Mascații au intervenit fără a lansa avertismente, folosind gaze lacrimogene şi gloanţe de cauciuc, bătând şi arestând mai multe zeci de persoane, a observat un jurnalist AFP.

Anterior în cursul serii, protestatarii s-au adunat în faţa clădiri Parlamentului pentru a protesta împotriva proiectului de lege privind „influenţa străină”, pe care îl văd ca pericol la adresa libertăţii.

Bruxellesul a transmis că proiectul de lege pune în pericol aspiraţiile Georgiei de a deveni membră a Uniunii Europene.

Din 9 aprilie, partidul de guvernământ Visul Georgian încearcă să adopte acest act normativ, după o tentativă eşuată în primăvara anului 2023 în faţa unor acţiuni de protest masive.

Criticii afirmă că proiectul este inspirat de legea rusă privind „agenţii străini”, folosită pentru a înăbuşi opoziția. Parlamentarii georgieni au dezbătut marţi proiectul de lege în a doua lectură. Partidul de guvernământ vizează să îl adopte până la jumătatea lunii mai.

„Le este frică pentru că văd hotărârea noastră”, a declarat marţi seară, în faţa Parlamentului, Natia Gabisonia, o protestatară de 21 de ani. „Nu-i vom lăsa să adopte această lege rusească şi să îngroape viitorul nostru european”, a adăugat aceasta.

Demonstraţii au avut loc şi în al doilea oraş ca mărime din Georgia, Batumi, şi în Kutaisi, conform postului de televiziune independent Formula TV. 

Cu o zi înainte, câteva mii de persoane au participat la o contramanifestaţie organizată în faţa Parlamentului de către Visul Georgian.

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a declarat că proiectul act normativ nu este compatibil cu dorinţa Georgiei de a deveni membră a Uniunii Europene.

În decembrie, UE a acordat Georgiei statutul de candidat oficial la aderare, dar a avertizat fosta republică sovietică cu privire la faptul că va trebui să îşi reformeze sistemul judiciar şi pe cel electoral, să consolideze libertatea presei şi să reducă puterea oligarhilor înainte de a începe oficial negocierile de aderare la Uniune.

De unde va procura Republica Moldova energie electrică în luna mai

Conform prognozei de consum a energiei electrice, prezentată de furnizorii serviciului universal de ultimă opțiune și operatorii de sistem, cantitatea totală necesară consumatorilor de pe malul drept al Nistrului în luna mai constituie aproximativ 321.069 MWh.

Potrivit Energocom, în baza graficului de furnizare a energiei electrice coordonat cu MGRES (Moldgres – Centrala termoelectrică Moldovenească din regiunea transnistreană controlată de gigantul rus Inter RAO EES), compania va achiziționa de la această centrală cica 277.033 MWh, scrie moldstreet.com.

Aceasta reprezintă circa 86% din tot volumul de energie electrică, planificat a fi necesar pentru consumul Republicii Moldova (fără regiunea transnistreană).

Alți aproximativ 43.439 MWh – circa 13,8% din necesar – vor fi asigurați de energia electrică produsă local, de producătorii de energie din surse regenerabile și de centralele electrice cu termoficare urbane, iar restul de circa 597 MWh (mai puțin de 0,2%) vor fi achiziționați de pe bursa OPCOM din România.

Potrivit Energocom (companie cu 100% capital de stat), energia electrică de pe bursă din România va acoperi, în special, consumul în orele de vârf.

Joia Mare! Este una dintre cele mai importante zile din Săptămâna Mare

Săptămâna înaintea sărbătorii de Paște poartă denumirea de Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor. Este perioada în care se recomandă perioadă de rugăciune și spovedanie, pentru a fi pregătit spiritual pentru sărbătoarea Învierii Domnului. Iată ce semnificație are fiecare zi din Săptămâna Mare.

Săptămâna Patimilor reprezintă zilele care preced Învierii lui Hristos și perioada în care, în Biserica ortodoxă, în fiecare zi se țin slujbe, cu denumirea de denii, și se cântă Prohodul. Este o perioadă de post, de curățare spirituală și fiecare zi are o însemnătate aparte. Iată și explicația fiecărei zile din Săptămâna Mare.

Joia Mare

Este una dintre cele mai importante zile din Săptămâna Mare, dar și o zi în care se urmează o serie de tradiții și obiceiuri ale sărbătorii de Paște. În Vinerea Mare se amintește de Cina cea de Taină, ziua în care Iisus a luat masa alături de ucenici săi, pentru a sărbători Paștele evreiesc.

De asemenea, la acest eveniment el spală picioarele celor 12 Apostoli și spune că unul dintre ei l-a vândut.

La Cina cea de Taină, Mântuitorul instituie Sfânta Taină a Împărtășaniei și de aici se spună că pâinea, anafura, este parte din trupul lui Iisus, iar vinul este sângele Mântuitorului.

De aici, după Cina cea de Taină, Iisus merge în grădina Ghetsimani pentru a se ruga, iar de aici este ridicat de farisei și dus în fața lui Pilat.

Șoigu nu mai semnează ordinele de ministru. Adjunctul său a cerut fabricarea unor filmulețe care să compromită soldații ucraineni
Articolul anterior
Clădirea administrației regionale din Nikolaev, lovită de o rachetă rusescă. O alta a distrus mai multe case din Harkov. Un mort și 7 răniți
Articolul următor