Autogările revin în proprietatea statului. Contractul de concesiune cu SRL „Gările Auto Moderne” a fost rezoluționat

Contractul de parteneriat public-privat de modernizare a autogărilor a fost rezoluționat pe motivul neprezentării garanției de bună execuție și neîndeplinirii planului de investiții asumat. Potrivit unui comunicat al Agenției Proprietății Publice, Guvernul, prin intermediul comisiei de monitorizare, a decis joi, 25 august, desfacerea contractului. În luna mai, antreprenorul a fost notificat să remediez situația în termen de 90 zile, fapt care nu a fost realizat.

Conform contractului, timp de o lună, partenerul privat urmează să transmită toate activele preluate în decembrie 2018 de la Întreprinderea de Stat Gările și Stațiile Auto „în bună stare, funcţionale şi libere de orice sarcină sau obligaţie”. Legislația în domeniu prevede că în cazul încetării parteneriatului public-privat, partenerul privat este obligat să asigure continuitatea activității sau prestării serviciilor până la preluarea acestora de către partenerul public.

În ședința comisiei de monitorizare a fost examinat și planul de acțiuni de preluare a activelor de către stat.

Contractul de concesiune a autogărilor a fost semnat pe 17 decembrie 2018 cu SRL Gările Auto Moderne, pe un termen de 25 de ani. Conform contractului, partenerul privat s-a obligat să modernizeze 30 de gări și stații auto, iar aceste lucrări nu vor depăși trei ani.

De menționat că în Parlamentul precedent a activat Comisiei de anchetă privind desfacerea parteneriatului public-privat în cadrul concesionării întreprinderii de stat „Gările și stațiile auto”, condusă de Igor Munteanu. Atunci, deputații declarau că în spatele acestui contract s-ar afla persoane apropiate grupării Nichiforciuc-Andronache-Vasile Botnari, dar și unul dintre apropiații lui Dodon, Alexandru Vâlcu.

sursa: www.deschide.md

Doar două zile rămase pentru înregistrarea în programul de compensații la energie

Consumatorii casnici care doresc să beneficieze de compensații pentru energia consumată în sezonul rece 2024-2025 mai au doar câteva zile pentru a se înregistra în sistemul guvernamental „Ajutor la contor”, scrie agrotv.md.

Termenul limită pentru depunerea cererilor este 28 noiembrie, iar cei care nu se înscriu până atunci vor putea obține compensațiile doar începând cu luna decembrie. Înscrierea se face pe platforma compensatii.gov.md, iar beneficiarii vor primi ajutoarele sub formă de plată monetară, fie pe cardul social, prin poștă sau direct în cont bancar.

În acest an, guvernul a simplificat procesul prin acordarea compensațiilor sub formă de bani, iar suma alocată fiecărei gospodării va fi calculată în funcție de venitul, numărul de membri și statutul acestora. Astfel, persoanele vulnerabile, precum copiii, pensionarii sau persoanele cu dizabilități, vor beneficia de un ajutor suplimentar. Ministerul Muncii și Protecției Sociale a subliniat importanța unui sistem personalizat care să sprijine eficient gospodăriile cele mai afectate de costurile energetice.

De asemenea, autoritățile au implementat măsuri de verificare mai stricte, prin utilizarea unor baze de date integrate cu instituțiile statului, pentru a calcula exact nevoile fiecărei familii. Cei care nu au acces la internet pot depune cererea cu ajutorul asistenților sociali sau al echipelor mobile din zonele cu mulți solicitanți. În cazul în care nu reușiți să vă înregistrați până pe 28 noiembrie, nu veți putea beneficia de compensații retroactiv.

Scrisori false de la „Moldovagaz” pe emailurile consumatorilor

În ultimele zile, la adresele de e-mail ale mai multor consumatori ai SA „Moldovagaz” au parvenit scrisori electronice, pretins din numele întreprinderii, conținând informații false despre sume facturate, precum și un link de plată activ. Efectuând clic pe acest link, consumatorul este redirecționat la o adresă falsă în internet, unde i se cere să introducă datele sale bancare, scrie oficial.md.

Administrația SA „Moldovagaz” îndeamnă consumatorii să nu întreprindă sub nicio formă astfel acțiuni, din considerentul că acestea pot duce la furtul de bani din contul consumatorului de către escroci. Facturile efective de plată sunt expediate de companie ca imagine grafică atașată, și nu conțin linkuri active.

Astfel, consumatorii sunt rugați să verifice adresa emitentă, în cazul de fața aceste mesaje au parvenit de la adresa sxcxczew@elkalsioalzxczs.quantum-werbetechnik.de. Totodată, mesajele de la SA ”Moldovagaz” vin doar de pe adrese cu numele de domen @moldovagaz.md, sau @mgaz.md

Serviciul de securitate corporativă al SA „Moldovagaz” va contacta organele de drept cu o adresare corespunzătoare.

Icoană de argint din secolul XVIII și alte mărfuri în valoare de sute de mii de lei, aduse prin contrabandă din Italia

Funcționarii postului vamal Sculeni, în colaborare cu polițiștii de frontieră, au identificat ieri, 25 noiembrie 2024, un lot semnificativ de mărfuri nedeclarate, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

La control, pe sensul de intrare în țară, s-a prezentat un microbuz de model Mercedes-Benz Sprinter, condus de un cetățean moldovean în vârstă de 26 de ani, care transporta pasageri și bagaje neînsoțite din Italia.

La întrebările funcționarilor vamali, atât șoferul, cât și pasagerii au declarat că transportă doar bunuri personale. Cu toate acestea, în cadrul unui control fizic detaliat al vehiculului și al bagajelor, au fost depistate bunuri nedeclarate, inclusiv: o icoană, presupus a fi din argint și datând din secolul XVIII, produse alimentare (cafea, salam, cașcaval) în cantități comerciale și electrocasnice.

Valoarea lotului de mărfuri este estimată preliminar la câteva sute de mii de lei. Specialiștii urmează să stabilească cu exactitate valoarea și autenticitatea bunurilor ridicate.

Șoferul riscă sancțiuni pentru nedeclararea mărfurilor, iar bunurile ridicate sunt pasibile de confiscare, conform legislației în vigoare.

Serviciul Vamal reamintește cetățenilor importanța respectării regulilor privind declararea bunurilor la frontieră, în spiritul integrității și siguranței vamale.

Cea mai performantă secţie de endoscopie din ţară, inaugurată la Centrul Republican de Diagnosticare Medicală
Articolul anterior
NASA a anunțat momentul în care va devia traseul unui asteroid. Prima „misiune de apărare planetară” va fi transmisă în direct
Articolul următor