Autoritățile anunță noi măsuri privind asigurarea populației cu lemn de foc și alte surse de energie alternativă

În cadrul ședinței din 8 august a Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE), prezidate de prim-ministra Natalia Gavrilița, au fost aprobate un șir de măsuri, în vederea pregătirii pentru sezonul rece al anului și facilitarea accesului populației la resurse energetice.â

Prin Dispoziția CSE, se va acorda prioritate la prestarea serviciilor portuare, din cadrul Portului Internațional Liber Giurgiulești, pentru cărbunele destinat importului definitiv pe teritoriul Republicii Moldova. De asemenea, pe perioada stării de urgență, va fi permis importul de rumeguș, a deșeurilor și a resturilor de lemn neaglomerate, destinate pentru a fi utilizate ca materie primă la fabricarea biocombustibililor solizi.

Au fost instituite măsuri în vederea simplificării procedurilor privind autorizarea lucrărilor de recoltare a vegetației forestiere. Autorizațiile pentru tăieri în fondul forestier şi în vegetația forestieră din afara fondului forestier vor putea fi eliberate în baza cererii deținătorului de teren și actului de cercetare fitosanitară a arborilor. Termenul de examinare a cererii pentru obținerea autorizației a fost redus de la 20 la 10 zile. 

În cadrul ședinței CSE, au fost aprobate un șir de măsuri pentru asigurarea unui mecanism transparent de eliberare a lemnului pentru foc către populație. Astfel, Agenția „Moldsilva” va asigura evidența masei lemnoase recoltate, comercializate, locul depozitării stocurilor disponibile. Totodată, textul Dispoziției prevede repartizarea lemnelor exclusiv consumatorilor casnici și entităților publice, cu limita de comercializare de 3 metri steri de masă lemnoasă per gospodărie casnică. O altă prevedere se referă la interzicerea transportării lemnelor între orele 23.00 – 06.00.

A fost revizuită lista documentelor necesare pentru obținerea autorizaţiei de mediu pentru folosinţa specială a apei în scopul irigării terenurilor agricole din lacuri de acumulare sau iazuri. Noile prevederi vor fi valabile până la 30 septembrie 2022. 

De asemenea, membrii CSE au anulat restricția privind eliberarea pașapoartelor adiționale.  Astfel, cetățenii Republicii Moldova își vor putea perfecta un al doilea pașaport sau schimba documentul până la expirarea acestuia.

O altă prevedere a documentului se referă la oferirea dreptului cetățenilor străini, refugiați din Ucraina,  de a beneficia gratuit de servicii de dializă, incluse în Programul unic al asigurării obligatorii de asistență medicală (AOAM), cheltuielile urmând a fi acoperite de către Organizația Internațională pentru Migrație.

Primarul de Șoldănești și alți angajați ai administrației publice locale, cercetați de CNA într-un caz de corupție

Ofițerii CNA și procurorii Procuraturii mun. Bălți anunță despre cercetarea primarului or. Șoldănești în cadrul unui dosar pornit pe fapte de corupere pasivă. Bănuitul, în comun cu alți angajați ai Primăriei, ar fi perceput sistematic remunerații ilicite de la reprezentanții unor agenți economici în scopul favorizării acestora în procesele de achiziții publice organizate de primărie, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Potrivit materialelor acumulate, primarul orașului Șoldănești, contabila-economist și alți membri ai Comisiei de achiziții au fost documentați de CNA în mai multe episoade în care au primit mijloace financiare de la unii beneficiari ai contractelor de achiziții publice, încheiate în cadrul unor proiecte de dezvoltare a localității. În procesul investigațiilor s-a constatat că bănuiții ar fi încasat de la părțile beneficiare câte 10 la sută din valoarea contractelor.

În aceste zile, au avut loc acțiuni de urmărire penală, autorizate de judecătorul de instrucție, la biroul, domiciliul și automobilul primarului or. Șoldănești, dar și la alte persoane vizate în cauza penală. La această etapă, toate persoane sunt cercetate în stare de libertate.

În prezent, cercetările continuă sub conducerea procesuală a procurorilor Procuraturii mun. Bălți.

Amintim că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.

Gazul s-ar putea scumpi: Anunțul ANRE

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) informează că S.A. „Moldovagaz” a depus cererea de ajustare a prețurilor reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în contextul obligației de serviciu public. Solicitarea vine în condițiile unei creșteri considerabile a prețurilor pe piața internațională, transmite știri.md.

În prezent, specialiștii din cadrul Agenției examinează cererea depusă și verifică corectitudinea calculelor prezentate pentru a elabora și înainta Consiliului de Administrație al ANRE proiectul de hotărâri.

„În acest context, anunțăm că membrii Consiliului de Administrare al ANRE se vor întruni miercuri, 27 noiembrie 2024, la ora 10:00, pentru examinarea și aprobarea prețurilor reglementate pentru gazele naturale”, au precizat reprezentanții ANRE.

Potrivit solicitării S.A. „Moldovagaz”, tariful la gaz ar putea crește cu circa patru lei sau cu aproape 40 la sută. Așadar, acesta ar urma să fie 16,36 lei/m3 (fără TVA).

De menționat că, în prezent, tariful la gaz este de 12,15 lei/m3.

Tragedie pe o autostradă din Franța: Un moldovean, găsit mort lângă un camion, fără pantaloni pe el

Un șofer moldovean de TIR a fost găsit mort lângă un camion. Tragedia s-a produs duminică, 24 noiembrie, pe o autostradă din Franța, scrie realitatea.md.

Potrivit presei franceze, corpul neînsuflețit al bărbatului a fost găsit de un alt șofer de camion. Victima de 40 de ani nu avea pantofi în picioare, iar lângă el au fost găsite mai multe sticle goale de whisky.

Sursa citată precizează că Parchetul Montbéliard a deschis pe acest caz o anchetă penală pentru omor din culpă pentru a „a avea toate mijloacele posibile de anchetă” și de a face lumină asupra împrejurărilor acestei morți suspecte.

Victima și-ar fi petrecut seara cu un alt șofer moldovean de 37 de ani, care la sosirea poliției se afla în camion. Presa franceză transmite că ambii munceau pentru aceeași companie de transport.

În cadrul audierilor, șoferul a declarat că nimic nu a auzit sau a observat ceva suspect. De asemenea, el a adăugat că nu are explicații ce i se putea întâmpla colegului său.

Autopsia a arătat că leziunile care erau pe corpul moldoveanului erau din cauza căderii și anume a cea din camion. Polițiștii francezi au stabilit că cei doi șoferi au cumpărat mai multe sticle cu băuturi alcoolice pentru a le bea împreună în cabina celui de-al doilea șofer. Ambele camioane au fost blocate pe o autostradă din Franța din cauza condițiilor meteo grele.

Putin și omologul său israelian au discutat despre relațiile tensionate dintre țările lor
Articolul anterior
Imagine adorabilă cu fetița lui Cristiano Ronaldo și a Georginei Rodriguez. Fericita mămică își prezintă fiica
Articolul următor