Autoritățile au pornit o anchetă după ce o educatoare a tuns părul unei fetițe, la Glodeni

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) anunță că s-a autosesizat cu referire la incidentul de la grădinița din satul Butești, raionul Glodeni unde o educatoare ar fi tuns părul unui copil. MEC informează că la nivel de direcție raională de învățământ și la nivel de instituție au fost demarate investigații pentru elucidarea tuturor circumstanțelor cazului, scrie unimedia.info.

„Reiterăm că MEC condamnă acțiunile care contravin codului de etică al cadrului didactic, precum și orice tip de violență în mediul educațional.

Îndemnăm cadrele didactice să dea dovadă de respect și toleranță față de copii, să respecte normele de conduită și să fie un exemplu de comportament. Fiecare copil are dreptul să învețe în cadrul unui mediu prietenos, incluziv și sigur”, se arată în comunicat.

O educatoare dintr-o grădiniță din raionul Glodeni ar fi tuns bretonul unei fetițe cu foarfecele pentru tăiat hârtia deoarece nu-i plăcea cum arată. Întrebată de către jurnaliști, de ce a făcut acest lucru, a zis că a avut permisiunea bunicii din partea mamei, pe de altă parte mătușa fetiței de doar 5 ani spune că educatoarea a făcut acest lucru în mod abuziv.

Mihai Popșoi, întrevedere la Londra cu ministrul de externe al Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord

În marja vizitei oficiale la Londra, vicepremierul Mihai Popșoi, a avut o întrevedere cu ministrul de externe al Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, David Cameron și cu ministra pentru Europa, Nus Ghani.

Oficialii au discutat despre consolidarea relațiilor bilaterale moldo-britanice, cu accent pe fortificarea capacităților instituțiilor naționale, reformele implementate de către țara noastră în procesul de integrare în Uniunea Europeană, precum și aspecte ce țin de securitatea regională.

Au fost abordate și acțiunile care ar putea fi întreprinse pentru a facilita conversiunea permiselor de conducere moldovenești și liberalizarea accesului producției moldovenești pe piața britanică.

„I-am mulțumit ministrului britanic de externe pentru faptul că, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord sprijină constant dezvoltarea și consolidarea democrației și rezilienței Republicii Moldova”, a menționat ministrul Popșoi.

La rândul său, omologul britanic a asigurat de susținerea Regatului Unit pentru modernizarea țării noastre.

Ucraina: o bătrânică a străbătut circa 10 km prin bombardamente pentru a ajunge pe un teritoriu controlat de ucraineni

Lidia Stepanivna, în vârstă de 98 de ani, a străbătut circa 10 km prin bombardamente până a ajuns pe un teritoriu liber, controlat de ucraineni.

Ucraina: O bătrână a mers mai mulți km pe jos prin bombardamenteFoto: Poliția Ucrainei

Casa femeii din localitatea Oceretine a fost distrusă de ruși, iar rudele sale au fost rănite, scrie www.stiri.md, conform presei ucrainene.

O zi întreagă femeia a mers fără mâncare sau apă, a căzut de câteva ori fără putere. În plină luptă, bătrână a rămas miraculos nevătămată.

Seara, bătrâna a fost observată pe drum de militari, care au predat-o polițiștilor. Aceștia au dus-o la un adăpost pentru cetășenii evacuați, unde a primit îngrijirile necesare. În prezent, oamenii legii caută rudele femeii.

„Am supraviețuit acelui război și trec prin acest război. A rămas fără nimic”, spune femeia.

O companie italiană a deschis prima sa fabrică de procesare a fructelor la Căinari

Compania italiană LEONEVA a deschis prima sa fabrică de procesare a fructelor în Republica Moldova. Amplasată în orașul Căinari, afacerea italiană, a generat în jur de 25 de locuri noi de muncă și mai urmează și altele.

Fondatorul companiei, Leone Piero Antonio, care se află în Republica Moldova din 2020, a reușit deja să proceseze și să exporte mai bine de 3500 de tone de fructe, transmite IPN.

Fondatorul și administratorul companiei LEONEVA, Leone Piero Antonio, le-a mulțumit tuturor participanților la acest eveniment, spunând că reprezintă un pas important.

Omul de afaceri precizează că, lansarea și desfășurarea afacerii sale este un lucru de echipă care ajută Republica Moldova să fie și mai vizibilă în lume.

Prezent la eveniment, ambasadorul Republicii Italiene în Republica Moldova, Lorenzo Tomassoni, a menționat că fabrica italiană pentru procesarea fructelor reprezintă o mișcare substanțială în acest domeniu.

Și este de remarcat faptul că, LEONEVA conlucrează cu un partener important, cunoscut ca unul dintre cei mai mari producători și exportatori de fructe la nivel global.

În următorii doi ani, urmează să fie create și alte oportunități noi de angajare. Este vorba despre o investiție de circa 1,5-2 milioane de euro.

La evenimentul de inaugurare a participat și viceprim-ministrul Dumitru Alaiba, ministru al economiei și digitalizării.

„Suntem aici pentru a inaugura o nouă investiție italiană în Republica Moldova, în Căinari. Ne bucurăm foarte mult de faptul că, oameni de afaceri italieni găsesc oportunități aici, în Republica Moldova. Ne bucurăm foarte mult de fiecare asemenea pas, oricât de mic, care ne integrează tot mai mult în piața europeană”, a menționat Dumitru Alaiba.

„Atunci când un antreprenor găsește oportunitate în Republica Moldova și investește aici, acest fapt nu poate să nu bucure. Aceasta generează capacitate de export, aceasta generează locuri de muncă. Bine ați venit în Republica Moldova”, a mai spus Dumitru Alaiba, precizând că în 2023 Moldova a livrat cele mai multe prune pe  piața europeană.

sursa: www.agrobiznes.md

Rudele a doi inculpați acuză anchetatorii de fabricarea unui dosar: „Mi-au condamnat fiul la 25 de ani de pușcărie, pentru un omor pe care nu l-a comis.”
Articolul anterior
Lenuța Gheorghiță, primită cu ovații în Uzbekistan și Kazahstan: ”A fost o onoare pentru mine!”
Articolul următor