Autoritățile din Polonia dau vina pe tinere, pentru natalitatea scăzută din țară, care beau la fel de mult ca și bărbații

Fostul vicepremier Jaroslaw Kaczynski, 73 de ani, liderul partidului de guvernământ de dreapta PiS (Lege și Justiție), a provocat indignare când a dat vina pe presupusul consum excesiv de alcool al tinerelor poloneze pentru rata scăzută a natalității, relatează Blick citat de libertatea.ro.

„Dacă se continuă ca tinerele de până la 25 de ani să bea la fel de mult ca bărbații de aceeași vârstă, atunci nu vor mai fi copii”, a declarat, sâmbătă, președintele PiS.

„Un bărbat are nevoie, în medie, de 20 de ani de băut intens pentru a deveni alcoolic, o femeie, doar de doi”, a continuat Kaczynski, care a spus că își bazează afirmațiile pe concluziile oferite de „un medic care a reușit să-și vindece o treime dintre pacienții alcoolici de sex masculin, dar nicio femeie”.

Opoziția: „Un bătrân patriarhal care insultă femeile”

Kaczynski a fost aspru criticat de politicienii din opoziție pentru aceste declarații. Deputatul de stânga Joanna Scheuring-Wielgus a calificat comentariile lui Kaczynski drept „prostii” și l-a numit „un bătrân patriarhal”. Parlamentarul liberal Katarzyna Lubnauer a spus că fostul șef al guvernului insultă femeile.

Potrivit statisticilor oficiale, natalitatea actuală în Polonia este de aproximativ 1,3 copii/ femeie, sub media UE. Criticii susțin că femeile din Polonia sunt reticente în a avea copii din motive financiare și din cauza legilor restrictive privind avortul.

Zboruri întârziate și anulate pe Aeroportul Chișinău din cauza ceții dense

Ceața densă de aseară a dat peste cap orarul zborurilor de pe aeroportul din Chișinău. Două avioane care zburau spre Capitală au fost redirecționate la Bacău și la Suceava, deoarece nu au putut ateriza pe Aeroportul din Chișinău, scrie breakingnews.md.

Este vorba de avioanele care veneau din Dubai și Istanbul.Cursa dinspre Istanbul a fost redirecționată către Suceava, iar cea din Dubai spre Bacău.

Tabelul zborurilor al Aeroportului Internațional Chișinău a arătat că mai multe alte zboruri au atestat întârzieri, iar unele chiar au fost anulate. În prezent, traficul aerian de pe aeroport se desfășoară în condiții normale.

Amenzi de peste 10 milioane de lei, aplicate pentru coruperea electorală

Centrul Național Anticorupție informează că, până pe data de 20 decembrie curent, a aplicat amenzi în valoare de 10 350 000 de lei pe marginea proceselor-verbale, recepționate de la Poliție, cu privire la constatarea contravenției prevăzute de art. 47/1 Cod Contravențional – ”coruperea electorală pasivă”, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial

Este vorba despre amenzi de la 25 000 de lei până la 37 500 de lei, per caz, persoanele fiind sancționate pentru pretinderea, acceptarea sau primirea, personal sau prin mijlocitor, a bunurilor, serviciilor, privilegiilor sau avantajelor sub orice formă, care nu i se cuvin, pentru sine sau pentru o altă persoană, în scopul exercitării sau al neexercitării unor drepturi electorale în cadrul alegerilor. 

În prezent, CNA continuă examinarea proceselor-verbale recepționate de la IGP, urmând să ia decizii pe marginea acestora. De notat că, persoana care a săvârşit fapta contravențională este liberată de răspundere contravenţională dacă s-a autodenunţat şi/sau a contribuit activ la descoperirea ori la contracararea săvârşirii faptei de corupere electorală.

Articolul 47/1  a fost introdus prin Legea nr.230 din 31.07.2024 și a intrat în vigoare pe 15.08.2024, iar competența a fost atribuită Centrului Național Anticorupție.

Republica Moldova va deschide un Consulat General în California, SUA

Republica Moldova va deschide al doilea Consulat General de pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, la Sacramento, statul California. Acesta va deservi în special cetățenii moldoveni stabiliți în vestul SUA, transmite MOLDPRES.

Printre serviciile care vor fi oferite se numără eliberarea de acte, autentificarea documentelor, asistența în situații de urgență și alte servicii consulare esențiale. Totodată, Consulatul va contribui la consolidarea relațiilor culturale și economice dintre comunitățile moldovenești din SUA și Republica Moldova.

Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, urmare a vizitei recente în Statele Unite ale Americii a viceprim-ministrului Mihai Popșoi, ministru al Afacerilor Externe, și a discuțiilor purtate cu oficiali ai Departamentului de Stat, autoritățile americane au comunicat acceptul pentru deschiderea unui Consulat General al Republicii Moldova la Sacramento, statul California.

„Această inițiativă reflectă angajamentul Republicii Moldova de a sprijini diaspora și de a facilita accesul la servicii consulare”, precizează MAE.

Noua misiune din Sacramento va completa activitatea consulatului care va fi deschis în Chicago și va extinde capacitatea de a răspunde nevoilor cetățenilor moldoveni din diferite regiuni ale Statelor Unite.

Black Weekend la ZityMall: 11-13 noiembrie. Află ce reduceri ți-au pregătit magazinele!
Articolul anterior
Ucraina cere României să recunoască Holodomor drept un act de genocid împotriva poporului ucrainean
Articolul următor