Autoritățile nu vor mai folosi nisip la deszăpezirea străzilor și trotuarelor

În sezonul rece, pe trotuarele, dar și în curțile de bloc din capitală nu va mai fi folosit nisip la efectuarea lucrărilor de deszăpezire. Urmează să fie utilizată doar sarea și antiderapantul lichid – clorura de calciu.

separator
Șeful Direcției generale locativ-comunală și amenajare a declarat, la ședința operativă de la Primărie, că în prezent la depozitul Direcției sunt circa 100 de tone de sare, precum și 20 de tone de clorură de calciu. În procedură de licitație sunt alte 750 de tone de sare tehnică și 20 de tone de clorură de calciu. Decizia de a renunța la nisip vine în contextul eforturilor de salubrizare a orașului, scrie IPN.

DGLCA are în dotare 76 de utilaje care sunt transmise în folosință întreprinderilor municipale din sectoare pentru prestarea serviciilor de salubrizare și deszăpezire a trotuarelor și a curților de bloc. Există 15 utilaje funcționale de tip Hako, care au fost procurate în 2007. Acestea sunt dotate cu perii de salubrizare mecanizată, perii și lame pentru deszăpezire. De asemenea, pot fi utilizate și la împrăștierea materialului antiderapant.

În dotare sunt și 29 de tractoare, cinci dintre care au fost procurate anul acesta. Tractoarele sunt dotate cu remorci, perii și lame. În sezonul cald sunt folosite la evacuarea deșeurilor vegetale, iar în sezonul rece la deszăpezire. Direcția mai are în dotare încă 15 tractoare de un alt tip, pe care le utilizează la deszăpezire și la împrăștierea materialului antiderapant.

În anul 2018 au fost achiziționate și distribuite în sectoare cinci furgonete, utilizate la evacuarea deșeurilor din coșurile de gunoi amplasate în stațiile de așteptare a transportului public. În proces de primire sunt cinci mini-încărcătoare care vor fi utilizate la încărcarea zăpezii în sezonul rece, iar în sezonul cald la încărcarea deșeurilor, inclusiv vegetale, precum și la lucrări de demolare.

Direcția mai deține și cinci autobasculante, utilizate la evacuarea deșeurilor și la acțiuni de demolare care au loc în sectoare. Pentru lucrările de salubrizare și deszăpezire sunt utilizate și utilaje accesorii, cum ar fi aspiratoarele procurate în anul 2018. Acestea sunt atașabile la tractoare, fiind utilizate la evacuarea frunzelor uscate în perioada de toamnă. Muncitorii mai folosesc la efectuarea salubrizării și 30 de suflante.

O nouă escrocherie cu ruda implicată în accident! Niște indivizi au luat 109 mii de lei de la o bătrână de 84 de ani

Un nou caz de escrocherie la Botanica. Suspecții au fost reținuți, iar banii restituiți victimei. Cazul a fost înregistrat aseară, în jurul orei 21:00, de polițiștii sectorului Botanica din capitală.

Oamenii legii au fost sesizați de fiica unei bătrâne de 84 de ani, domiciliată pe strada Grenoble.

Aceasta a comunicat că mama sa a fost apelată de o persoană necunoscută și, sub pretextul că o rudă apropiată este implicată într-un accident rutier, ar fi cerut o sumă mare de bani.

Ulterior, la domiciliul victimei s-a apropiat un tânăr și a ridicat circa 109 mii de lei.

Datorită intervenției prompte a polițiștilor, suspecții, doi tineri de 21 și 22 de ani, din regiunea transnistreană, au fost identificați, localizați și reținuți.

Asupra lor au fost depistați și banii, care au fost deja restituiți victimei.

Poliția continuă acțiunile de investigație și de urmărire penală pentru identificarea și a altor persoane implicate în activitatea infracțională.

Cum va fi vremea de Florii

Meteorologii anunță ploi slabe și cer noros pentru astăzi, 26 aprilie. Presiunea atmosferică va fi scăzută.

În centrul țării maximele vor fi de 17 grade în timpul zilei și 7 grade noaptea.

În nordul țării vor fi cel mult 15 grade ziua și 5 noaptea.

Iar la sud va fi mai cald – 20 grade vor indica termometrele în timpul zilei și 9 grade Celsius noaptea.

În următoarele zile vremea nu va suferi schimbări esențiale.

Experții sugerează autorităților să introducă modificări legislative în cazul dispariției unor persoane

Organizațiile pentru protecția drepturilor omului vor urmări îndeaproape cazul Anei-Maria, tînăra de 19 ani, care a fost găsită moartă în a opta zi după ce a urcat într-o mașină de ocazie, scrie noi.md.

Veronica Teleucă, coordonatoare în cadrul Coaliției Viața fără Violență în Familie, susține că își pune toate speranțele în oamenii legii. Specialista sugerează autorităților să introducă modificări legislative, pentru ca în cazul dispariției unor persoane care se încadrează în niște criterii de vulnerabilitate, căutările să înceapă înaintea expirării termenului de 72 de ore.

„Poate în anumite cazuri, cînd sînt anumite criterii de vulnerabilitate, cum ar fi cazul Anei-Maria care era însărcinată, este cazul ca poliția să nu aștepte aceste 72 de ore, termenul prevăzut de legislație. Poate acest caz de femicid și este un punct de discuție, poate ar trebui să fie niște modificări legislative, pentru că aici avem și o dublă vulnerabilitate: în primul rînd că este femeie, care pe lîngă violența fizică mai este și potențială victimă a violenței sexuale, plus era o tînără însărcinată. În astfel de cazuri cred că trebuie de acționat cu multă celeritate, deci cu rapiditate mare și multă promptitudine”, a declarat Veronica Teleucă în cadrul ediției de miercuri, 24 aprilie, a emisiunii „Moldova Gîndește LIVE”. De cealaltă parte, șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu a dat asigurări că în cazul Anei-Maria, nu s-a ținut cont de termenul de 72 de ore. „S-a recurs imediat la căutări. Sensibilizarea a apărut imediat că ceva nu este în regulă. Sîmbătă deja colegii de la investigații lucrau deja absolut peste tot la Orhei, pentru că primele zile noi am căutat masiv la Orhei”, a subliniat Viorel Cernăuțeanu.

Ana Maria, o tînără de 19ani de la Orhei, însărcinată în luna a șasea a fost găsită moartă după o săptămînă de căutări, într-o rîpă dintr-o fîșie forestieră din raionul Telenești. Luni, 22 aprilie, procurorii au anunțat că, preliminar, ea a murit din cauza unei traume cranio-cerebrale deschise. Totuși, expertiza urmează să stabilească cauza exactă a decesului, deoarece pe copul tinerei au fost găsite mai multe urme de tortură. Oamenii legii urmează să se stabilească și dacă în corpul ei nu au fost introduse substanțe psihotrope. Pe acest caz urmează să fie inițiat un dosar penal pentru omor intenționat. Singurul suspect în acest caz, un fost polițist de 45 de ani, a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile. Acesta se declară nevinovat și nu colaborează cu ancheta. Dacă va fi găsit vinovat,el riscă pînă la 20 de ani de închisoare sau chiar detenție pe viață.

Intersecția străzilor Calea Orheiului și Studenților va fi lărgită cu benzi adiționale pentru fluidizarea traficului
Articolul anterior
Cadouri și surprize la Mega Tombola cu 34 de Super Premii de la Carpet Outlet!
Articolul următor