Autoritățile recomandă oamenilor să nu utilizeze liftul în orele de vârf

Comisia pentru Situații Excepționale (CSE) le recomandă cetățenilor să nu folosească liftul în orele de vârf. În dispoziția emisă de CSE în data de 27 decembrie se precizează că administratorii blocurilor locative și ai altor clădiri cu ascensoare trebuie să plaseze la locul de chemare un anunț prin care cetățenii vor fi atenționați despre o posibilă blocare, scrie newtv.md.

”În contextul riscului întreruperilor energiei electrice în orele consumului de vârf nu se recomandă folosirea liftului în intervalele 07:00-11:00 și 18:00-23:00, pentru evitarea blocării în mers a acestuia”, precizează CSE.

Un nou mesaj de la Kremlin! Rușii au distribuit un clip în care sania lui Moș Crăciun este spulberată de o rachetă

Canalele Telegram pro-Kremlin au difuzat, vineri, un videoclip de Anul Nou în care sistemele rusești de apărare aeriană doboară sania cu reni a lui Moș Crăciun. Totul sub privirile aprobatoare ale lui „Moș Gerilă”, care îl îmbrățișează pe soldatul ce a monitorizat „acțiunea”, relatează The Moscow Times citat de libertatea.ro.

Videoclipul, distribuit pentru prima dată de canalul Pul N3 Telegram, începe cu Moș Crăciun zburând deasupra centrului Moscovei pe melodia „We Wish You a Merry Christmas”.

„Ho-ho-ho”, strigă din înaltul cerului Moș Crăciun, care ține în sanie rachete NATO, în timp ce bea o Coca-Cola. „Bună, ruși. Iată cadourile voastre”, spune Moș Crăciun. „La mulți ani”, adaugă Moșul înainte ca o rachetă să-i lovească sania, făcând-o să explodeze în aer.

Intră în scenă „Moș Gerilă” Scena se mută apoi într-o cameră de control, unde un militar rus și Moș Gerilă – versiunea rusă a lui Moș Crăciun – monitorizează acțiunea pe un ecran, în timp ce pe fundal se aude o melodie populară tradițională rusă. „E gata?”, îl întreabă Moș Gerilă pe militarul care poartă căști.

„Da, e gata. Ținta a fost distrusă”, răspunde militarul. „Bun. Nu avem nevoie de nimic străin pe cerul nostru, care să ne zboare deasupra capetelor”, spune Moș Gerilă, îmbrățișându-l pe militar. Publicarea clipului are loc la doar două zile după ce un avion de pasageri al Azerbaijan Airlines s-a prăbușit în vestul Kazahstanului. Autoritățile azere suspectează că avionul ar fi fost lovit de o rachetă Panțîr lansată de sistemul de apărare antiaeriană din Rusia.    

Căruță spulberată de un camion, la Comrat: Căruțașul și calul au murit pe loc

Un bărbat a murit, după ce căruța cu care se deplasa a fost spulberată de un camion. Tragedia a avut loc ieri-seara, în jurul orei 19:00, la intrarea în satul Svetlîi, din raionul Comrat, scrie PulsMedia.MD.

Victima s-a dovedit a fi un bărbat în vârstă de 39 de ani. Acesta se deplasa cu o căruță, când ar fi intrat pe contrasens, fără a se asigura, unde căruța a fost spulberată de un camion de marca Volvo, la volanul căruia se afla un bărbat în vârstă de 61 de ani.

În urma impactului, căruțașul și calul au decedat pe loc, până la venirea ambulanței.

Șoferul camionului a fost testat cu aparatul Drager, iar rezultatele au arătat că acesta avea 0,00 mg/l de alcool în aerul expirat.

Totuși pe numele său a fost inițiat un dosar penal, ultimul fiind reținut pentru 72 de ore.

Autogările din Chișinău, tot mai aglomerate în preajma sărbătorilor

În această perioadă, toate drumurile duc acasă, la cei dragi, familie, părinți sau bunici. Cei care nu dispun de o mașină, optează pentru transportul public, iar autobuzele și microbuzele sunt acum la mare căutare, scrie jurnaltv.md.

Și ieri autogările din Chișinău au fost pline de călători care pleacă de sărbători în zeci de localități ale țării.

Printre călători am întâlnit mulți studenți care merg acasă să își vadă părinții. Indiferent unde se vor afla în aceste zile, toți își doresc un an mai bun.

Zilele libere în perioada sărbătorilor de iarnă sunt: 1, 7 și 8 ianuarie.

Un nou mesaj de la Kremlin! Rușii au distribuit un clip în care sania lui Moș Crăciun este spulberată de o rachetă
Articolul anterior