Autoritățile sporesc protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ilicite 

Guvernul a aprobat, în ședința de astăzi, proiectul de lege privind protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate sau reținerii ilicite. Proiectul vine să consolideze protecția copiilor aflați în situații vulnerabile legate de dispute familiale și să asigure aplicarea normelor internaționale în acest sens, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial

Documentul stabilește o procedură clară de gestionare a cazurilor de deplasare în străinătate sau reținere ilegală a copilului. De asemenea, este prevăzută asigurarea asistenței juridice gratuite pentru persoanele afectate de deplasarea ilicită a unui copil și sporirea sprijinului legal pentru familiile în dificultate. 

Instanțele vor putea lua măsuri suplimentare pentru protecția copilului, cum ar fi ridicarea pașaportului sau interzicerea temporară a ieșirii din țară, atunci când există riscuri de reținere ilicită. 

În același timp, noua legislație va permite autorităților naționale să colaboreze mai eficient cu instituțiile internaționale, pentru a facilita localizarea, protejarea și, după caz, înapoierea în siguranță  a copiilor  în țară. Schimbul eficient de informații va face posibilă și verificarea condițiilor de vizitare a copilului atunci când aceasta are loc în afara țării. 

Tot astăzi, Cabinetul de miniștri a aprobat proiectul de lege pentru aderarea Republicii Moldova la o Convenție internațională, în baza căreia deciziile instanțelor din Republica Moldova vor fi executabile în alte țări, fiind posibilă coordonarea mai eficientă și reducerea timpului de intervenție și reacție atunci când interesele copilului sunt prejudiciate.

Potrivit proiectului, deplasarea ilicită a copilului presupune scoaterea copilului cu vârsta de până la 16 ani din țara unde își are reședința obișnuită, pentru o perioadă mai mare de 30 de zile, fără acordul scris, legalizat notarial, al celuilalt reprezentant legal.

Un copil de un an, blocat în mașină la Orhei. Mama a solicitat ajutorul salvatorilor

Salvatorii au intervenit prompt și au deblocat ușa unui automobil în interiorul căruia se afla un copil de un an. Cazul a fost înregistrat în amiaza zilei de 13 noiembrie 2024 în orașul Orhei, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Potrivit informațiilor, mama copilului a apelat de urgență Serviciul 112, solicitând intervenția echipelor de salvatori, după ce micuțul ei a rămas blocat în mașină. Femeia a parcat automobilul și din neatenție a lăsat cheile pe panoul de bord, înainte de a ieși din vehicul. Atunci, când a intenționat să-și ia copilul, ușa automobilului s-a blocat, iar micuțul a rămas singur în interior.

La fața locului au intervenit angajații IGSU, care au deblocat ușa și au scos copilul în maximă siguranță. Intervenția salvatorilor a fost rapidă și eficientă, iar datorită apelării imediate și intervenției prompte a echipelor specializate, micuțul nu a avut de suferit.

În acest sens, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență subliniază importanța reacției rapide în fața unor situații de urgență și atrage atenția asupra responsabilității părinților de a preveni astfel de riscuri. Specialiștii îndeamnă părinții și cei care au în grijă minori să fie vigilenți și să asigure supravegherea permanentă a copiilor.

În cazul în care apar situații de urgență sau riscuri pentru viața și siguranța persoanelor, cetățenii sunt îndemnați să apeleze imediat Serviciul 112.

Ploi puternice în Italia și Spania: Cod roșu și evacuări masive

Noi ploi torențiale în Spania, la două săptămâni după inundațiile catastrofale din Valencia. Meteorologii au emis Cod roșu. La Malaga, cantitatea mare de precipitații a creat riscuri majore pentru locuitori, peste trei mii de oameni au fost evacuați. Toate trenurile dintre Malaga și Madrid, Barcelona și Valencia au fost anulate. Ploile fac prăpăd și în sudul Italiei, unde străzile s-au transformat în râuri, iar zeci de mașini luate de viitură au ajuns în mare, scrie radiomoldova.md.

Noi ploi torențiale au căzut în sudul și estul Spaniei, stârnind din nou temeri în rândul sinistraților, la doar două săptămâni după intemperiile devastatoare soldate cu cel puțin 223 de morți, în principal în regiunea Valencia.

Meteorologii au emis o avertizare Cod roșu, nivelul maxim, valabilă pentru provinciile Malaga, Tarragona și Valencia, pe fondul unui nou episod al fenomenului „picătura rece”. Este vorba de o depresiune izolată de mare altitudine, destul de frecventă toamna pe coasta mediteraneană spaniolă. În zonele plasate sub Cod roșu, situate pe litoral, în următoarele ore s-ar putea acumula până la 180 de litri de precipitații pe metru pătrat.

Ploi intense au loc și în regiunea Valencia, afectată de inundațiile din 29 octombrie, unde multe dintre canale sunt încă pline de noroi, iar locuitorii luptă să facă față pagubelor enorme cauzate de tragedie.

„Am curățat deja 20 de guri de canalizare. Dacă nu curăț și plouă din nou, strada iar va fi inundată”, spune un lucrător la canalizare.

„Am fost atenționați că din cauza ploiilor a fost închisă școala. Suntem panicați puțin, dar sper că va fi bine”. „Cred că acum oamenii sunt mai pregătiți, sper să fie mai puține problem”, afirmă locatarii.

Și în orașul Paiporta, considerat epicentrul tragediei de acum două săptămâni, este afectat de noi intemperii. Totodată, ploile și noile inundații ar putea perturba căutările celor 80 de persoane încă date dispărute.

Autoritățile din Valencia sunt aspru criticate pentru că data trecută au trimis prea târziu mesajul de alertă – când zona se afla deja sub ape. În regiunea Valencia, acest nou episod al fenomenului „picătura rece” a provocat valuri de peste patru metri înălțime în zonele de coastă și a determinat autoritățile să închidă circulația pe anumite drumuri și să suspende circulația trenurilor. Traficul maritim a fost suspendat în porturile Valencia și Sagunto.

Și în Sicilia, zeci de mașini, dar și ambarcațiuni au fost târâte de viitură și au ajuns în mare după ploile torențiale care au transformat străzile în râuri. Mai multe școli, magazine și instituții administrative au fost închise, iar oamenii au fost sfătuiți să nu iasă din case. Pompierii au utilizat un vehicul amfibiu în Altarello pentru a salva patru persoane, dintre care două cu dizabilitate, după ce parterul unei case a fost inundat. Ploile abundente au provocat inundații masive, alunecări de teren și întreruperi în trafic. Potrivit oamenilor de știință, criza climatică cauzată de emisiile de gaze cu efect de seră amplifică frecvența și intensitatea fenomenelor meteo extreme, cum ar fi valurile de caniculă, incendiile, seceta, furtunile puternice și inundațiile.

Accident grav lângă Stăuceni: o tânără a ajuns la spital

Un grav accident rutier s-a produs în această dimineață, în apropiere de orașul Stăuceni. În urma impactului, o tânără a fost dusă la spital. Oamenii legii au fost sesizați în jurul orei 10:05, transmite Știri.md.

„La fața locului, preliminar, polițiștii au stabilit că a avut loc o ciocnire între o Tesla, condusă de un tânăr de 19 ani, și o Dacia, condusă de un bărbat de 64 de ani.

În urma impactului, o tânără de 21 de ani din Tesla a fost preluată de către ambulanță și transportată la spital pentru îngrijiri medicale”, ne-a comunicat ofițerul de presă al Direcției de Poliție a municipiului Chișinău, Cristina Talpă.

Pe caz a fost pornită o anchetă.

Euro poate deveni monedă de referință pe piața valutară din Moldova
Articolul anterior
La nici o lună de la naștere, o mamă și-a folosit la cerşit bebelușul, la -5 grade Celsius
Articolul următor