Premieră pentru Moldova. Astăzi a fost efectuată prima cursă directă Baku – Chișinău, operată de compania aeriană Azerbaijan Airlines – AZAL.
Astfel, începând de astăzi, zborurile directe regulate spre Baku vor fi efectuate de două ori pe săptămână, luni și vineri, iar ruta va fi operată cu aeronave de tip Embraer 190.
Fiind o premieră, cursa Baku – Chișinău a primit „botezul” trecând spre platformă pe sub o „arcadă” formată din jeturi de apă generate din două autospeciale de pompieri și a fost întâlnită tradițional cu pâine și sare de către reprezentanții Aeroportului Internațional Chișinău.
La ceremonia de inaugurare a participat și Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Azeribaidjan în Republica Moldova, Gudsi Osmanov.
Guvernul dublează taxele de traversare a barajului Costești – Stînca
Guvernul majorează taxele pentru mijloacele de transport care traversează barajul Nodului Hidrotehnic Costești – Stînca de pe rîul Prut, scrie noi.md.
O decizie în acest sens ar urma să fie aprobată la ședința cabinetului de miniștri de miercuri, 27 noiembrie. Documentul a fost elaborat și propus de Agenția Proprietăți Publice. Astfel, dacă în prezent taxele variază între 20 și 200 de lei, în funcție de tonajul autovehiculului, noile tarife vor fi între 40 și 400 de lei. Autoritățile își motivează decizia prin creșterea cheltuielilor de întreținere a barajului și lipsa resurselor financiare.
”În ultimii ani Î.S. ”Direcția Nodului Hidrotehnic Costești-Stînca” înregistrează pierderi din cauza imposibilității acumulării veniturilor proprii necesare ce ar permite acoperirea cheltuielilor anuale de întreținere și reparații curente a barajului Nodului Hidrotehnic Costești-Stînca. Acest fapt se datorează inclusiv neajustării tarifelor la plata pentru circulația pe baraj a mijloacelor de transport auto care nu au mai fost modificate încă din anul 2008”, precizează autorii proiectului. Majorarea plății pentru trecerea mijloacelor de transport pe barajul Costești-Stînca va contribui la asigurarea acumulării anuale a mijloacelor financiare necesare în mărime de circa 5,7 mln. lei.
Atenție la gheața de pe râuri și lacuri!
IGSU atenționează oamenii despre riscurile formării gheții pe râuri și lacuri în contextul răcirii vremii, informează unica.md cu referire la un comunicat al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență atenționează oamenii despre riscurile ce pot apărea în contextul înregistrării temperaturilor oscilante și apariției pe unele sectoare ale râurilor și lacurilor din țară a formațiunilor de gheață.
În această perioadă, stratul de gheață de pe bazinele acvatice este foarte subțire, iar acest fapt reprezintă un pericol semnificativ de prăbușire în apă. Astfel, persoanele sunt îndemnate să evite aflarea și mersul pe bazinele acvatice. Mai mult, oamenii sunt rugați să nu opteze pentru activități de schiat și patinat pe gheața lacurilor, fiindcă stratul de gheață este încă unul destul de fragil.
O atenție deosebită trebuie acordată copiilor, care se pot aventura cu jocul în apropierea bazinelor acvatice. Maturii sunt îndemnați să interzică minorilor să desfășoare activități în apropierea lacurilor și râurilor.
În caz de situații de risc oamenii sunt îndemnați să apeleze Serviciul 112.
Agricultorii pot depune cereri pentru mai multe tipuri de subvenții până pe 19 decembrie
Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) atenționează că, până pe 19 decembrie 2024, se desfășoară apelul II pentru subvenționarea în avans, subvenționarea postinvestiții și subvenționarea pe etape, transmite MOLDPRES.
Potrivit MAIA, subvențiile constituie 80% din valoarea proiectului eligibil și nu vor depăși 800 mii lei (40 mii euro). Acestea vor fi acordate pentru activitățile ce țin de prevenirea și de combaterea eroziunii solului, ameliorarea chimică a solurilor, conservarea și sporirea fertilității solurilor terenurilor agricole.
„Dosarul de solicitare a subvenției în avans urmează să fie depus de către solicitant la secția/serviciul teritorial al Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură, din aria în care solicitantul va efectua investiția. Criteriile de eligibilitate stabilesc că solicitant al subvențiilor poate fi persoana juridică/fizică sau unitatea administrativ teritorială de nivelul întâi, care deține teren în proprietate, posesie sau folosință, înregistrat în modul stabilit de lege, și urmează să implementeze proiectul într-o unitate administrativ – teritorială de nivelul întâi”, explică sursa citată.
Plățile vor fi efectuate în două tranșe: I Tranșă – 70% din valoarea subvenției, care va fi achitată în condiția prezentării dovezilor cofinanțării din partea Beneficiarului în proporție de cel puțin 20%, din valoarea proiectului investițional; II Tranșă – 30% din valoarea subvenției, se va efectua în baza cererii de debursare, la darea în exploatare a obiectului investiției și prezentarea actelor confirmative.
Pachetul de documente necesar, ce urmează a fi depus, poate fi accesat pe site-ul AIPA la rubrica: Subvenții în avans – îmbunătățiri funciare 2024.