Avocat: În mai puțin de un an, tânăra care și-a ucis mama va fi externată din spitalul de psihiatrie

Tânăra de 22 de ani din Comrat care și-a ucis mama cu deosebită cruzime în luna decembrie a anului trecut, ar putea fi eliberată în maxim un an din spitalul de psihiatrie.

Potrivit avocatului tinerei, Dmitri Kiseev, măsurile medicale obligatorii sunt prescrise de instanță, dar problema timpului în care pacientul se află în spital este de competența exclusivă a medicilor”, scrie gagauzinfo.md.

„Este prea devreme să vorbim despre cât timp va fi sub tratament. Depinde de starea ei. Dar, cunoscând practica, de obicei mai mult de șase luni astfel de persoane nu sunt ținute în spital. Poate, având în vedere rezonanța pe care a primit această poveste, cel mult un an, probabil”, a menționat avocatul pentru sursa citată.

Dmitri Kiseev susține că medicii stabilesc în mod independent când un pacient nu va mai reprezenta o amenințare pentru societate și când va putea fi eliberat sub supravegherea unui psihiatru.

„Ne bazăm pe faptul că medicii sunt competenți și știu ce fac și vor folosi medicamente adecvate care vor stinge agresiunea sau vreo condiție care a determinat-o să comită o infracțiune”, mai spune avocatul.

Decizia de prelungire a perioadei de detenție a unui pacient într-un spital de psihiatrie se ia de o comisie formată din mai mulți medici ai instituției medicale sub supravegherea unui procuror, iar decizia definitivă este luată de o instanță de judecată. În același timp, nu mai este posibilă pedepsirea unei persoane tratate pentru săvârșirea unei infracțiuni.

Instanța a concluzionat că, în prezent, din cauza stării sale psihice, inculpata este periculoasă pentru societate. Din acest motiv, ea va fi internată într-o clinică de psihiatrie, unde va urma un tratament și va fi monitorizată.

Vladimir Zelenski, în fața Catedralei Sfânta Sofia din Kiev, veche de 1.000 de ani: ,,Dumnezeu are steagul ucrainean pe umăr”

Președintele Vladimir Zelenski a făcut apel la ucraineni, cu ocazia Paștelui ortodox de duminică, să se unească în rugăciune unii pentru alții și pentru soldații de pe front, spunând că Dumnezeu – care are „steagul ucrainean pe umăr” – va duce la victoria vieții în fața morții, relatează Reuters.

Zelenski îi cheamă pe ucraineni să se roage pentru soldații de pe frontFoto: Captură de ecran

„Să ne rugăm unii pentru alții. Când ne-am apropiat cu toții unii de alții, nu mai suntem străini unii de alții”, a spus Zelenski într-un videoclip cu versuri postat în social media, transmite moldova1.md.

Aflat în fața Catedralei Sfânta Sofia din Kiev, veche de 1.000 de ani, un monument spiritual și arhitectural al credinței țării, Zelenski a declarat că Ucraina luptă de 802 zile împotriva Rusiei pentru o victorie.

„Biblia ne învață să ne iubim aproapele. Iar prezentul a dezvăluit adevăratul sens al acestui cuvânt. Cu toții am devenit vecini unii față de alții. Iar fostul nostru vecin, care ne făcea să credem că este un frate, a fost mereu distant față de noi. A încălcat toate poruncile, a râvnit la casa noastră și a venit să ne ucidă. Întreaga lume vede asta. Dumnezeu o știe. Și noi credem: Dumnezeu are steagul ucrainean pe umăr. Deci, cu un astfel de aliat, viața va învinge cu siguranță moartea. Paște fericit tuturor, compatrioți ucraineni! Hristos a înviat! El a înviat cu adevărat!”, a spus liderul de la Kiev.

Creștinii ortodocși, inclusiv Biserica Ortodoxă din Ucraina și Rusia, sărbătoresc Paștele astăzi, 5 mai, în timp ce majoritatea bisericilor occidentale au celebrat sărbătoarea la 31 martie.

Mesajul de Paște al premierului Dorin Recean: ,,Să întâmpinăm Paștele alături de cei dragi”

Premierul Dorin Recean a transmis un mesaj de felicitare cu ocazia sărbătorii Învierii Domnului și a Sfintelor Sărbători de Paști.

,,Sărbătorile Pascale să vă aducă pace în suflet, liniște în casă și multă bucurie.

Puterea oamenilor noștri este în unitate și solidaritate, în toate lucrurile în care credem și pentru care muncim zi de zi. Să întâmpinăm Paștele alături de cei dragi, părinți, frați și surori, plini de speranță și încrezători în viitor.

Sărbători Luminate tuturor!”, a scris Dorin Recean.

Președintele Parlamentului, Igor Grosu: ,,Să prețuim pacea și libertatea, să fim încrezători și cu speranța că vom reuși”

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, i-a felicitat pe cetățeni cu ocazia Sărbătorilor Pascale! În mesajul său, demnitarul îi îndeamnă pe cetățeni să fie alături de cei dragi și să creadă în Republica Moldova și în oamenii ei. ,,Doar împreună vom putea construi un viitor demn și în pace pentru copiii Moldovei“.

Igor Grosu: Să ne ținem împreună și să fim alături de oamenii dragi

„Acum, de Paște, când ne adunăm grămăjoară pentru a coace cozonac, pentru a vopsi ouă sau pentru a merge la slujba de Înviere, să ne aducem aminte de lucrurile care ne unesc și ne bucură. Să ne aducem aminte de momentele frumoase din copilărie, de tradițiile noastre, de cei dragi care nu mai sunt printre noi sau care sunt în dificultate.

Să vorbim de prezent, să prețuim pacea și libertatea, să fim încrezători și cu speranța că vom reuși, că împreună putem construi un viitor demn și în pace pentru toți copiii Moldovei. Să ne ținem împreună, să fim alături de oamenii dragi și să credem în Republica Moldova și oamenii ei. Sărbători luminate tuturor!”, a spus Igor Grosu.

Voronin s-a arătat deranjat de prezența drapelului UE în Parlament: Ce simbol are?
Articolul anterior
Cum arată Bianca Drăgușanu după ultima intervenție estetică. Vedeta a vrut “ochi de pisică”
Articolul următor