Avocatul opozantului rus Vladimir Kara-Murza a fugit din Rusia

Vadim Prohorov, avocatul opozantului rus Vladimir Kara-Murza, a fugit din Rusia, pe fondul amenințărilor că va suporta consecințe pentru apărarea disidentului în instanță.

Opinion | How the U.S. can help win freedom for Vladimir Kara-Murza - The  Washington Post

El a declarat postului Vocea Americii: „Am părăsit țara cu câteva zile înainte de pronunțarea verdictului. În prezent, nu mă aflu în Rusia”, transmite antena3.ro.

Prohorov (foto) a precizat că a primit mai multe amenințări din partea autorităților ruse.

„Atât procurorul, cât și judecătorul au găsit diferite motive pentru a spune nu doar că ar trebui să fiu exclus din barou, ci și că ar trebui pusă în mișcare urmărirea penală împotriva mea.

Am primit, de asemenea, un avertisment de la un politician care a spus că unul dintre adjuncții procurorului general ar fi interesat în acest sens”, a detaliat avocatul, citat de CNN.

Avocatul disidentului Kara-Murza a fugit din Rusia

Prohorov a apărat în instanță mai mulți disidenți și activiști ruși proeminenți, inclusiv pe Ilia Yașin și pe membrii familiei lui Boris Nemtsov, după asasinarea acestuia.

Vladimir Kara-Murza, un proeminent apărător rus al drepturilor omului și critic al Kremlinului, a fost condamnat, luni, la 25 de ani de închisoare după ce a condamnat public războiul Moscovei în Ucraina.

Kara-Murza a fost găsit vinovat de „înaltă trădare”, sentința fiind denunțată ca fiind motivată politic de către comunitatea internațională.

Exemplu demn de urmat! ”Îi ajutăm pe cei mai oropsiți, care muncesc pământul, să-și vândă roadele”

Exemplu demn de urmat! Primăria Sectorului 6 din București a venit cu o idee genială pentru susținerea țăranilor oropsiți care muncesc la pământ. Proiectul, care merită toate aprecierile, ar putea fi implementat și în Republica Moldova pentru a pune capăt comerțului stradal din jurul Pieței Centrale din Capitală.

”Nu încurajăm comerțul ilegal, dar îi ajutăm pe cei mai oropsiți, care muncesc pământul, să-și vândă roadele.

Nu pe stradă, în praf, ci la tarabele sociale. Sunt 39, în piețele Orizont, Drumul Taberei II, Veteranilor I și Crângași. Locuri unde micii producători pot vinde gratuit. Tarabele sociale sunt inscripționate la PiațaVeteranilor.”, anunță Primăria sectorului 6 din București.

Vedeți mai jos în ce condiții îți vând acum oamenii produsele crescute la țară.

Are Putin mai multe dubluri? Peskov spune că există un singur Putin, care e „super activ”

Secretarul de presă al preşedintelui Federaţiei Ruse, Dmitri Peskov, a declarat că Vladimir Putin nu are dubluri şi nu „stă în buncăre”, transmite Agenţia de propagandă rusă RIA Novosti, care îl citează pe Peskov.

„Am auzit [oameni spunând] că Putin are o mulţime de dubluri care lucrează pentru el în timp ce el stă în buncăr. O altă minciună. Vedeţi ce fel de preşedinte avem. De fapt, el este aşa cum a fost întotdeauna, este o persoană super activă. Cei care lucrează cu el abia reuşesc să ţină pasul cu el. Nu putem decât să-i invidiem energia. Doamne fereşte, nu poţi decât să îi doreşti sănătate. Bineînţeles, nu a stat în niciun buncăr. Şi aceasta este o minciună”, a spus Putin.

La 18 aprilie, mass-media de propagandă rusească au relatat că dictatorul rus Vladimir Putin ar fi vizitat cartierul general al grupului militar Dnepr de pe frontul din Kherson şi al grupului Vostok din regiunea Luhansk. Oleksii Danilov, secretarul Consiliului pentru Securitate Naţională şi Apărare al Ucrainei, este convins că nu preşedintele rus Vladimir Putin a fost cel care a vizitat teritoriile ocupate temporar din regiunile Kherson şi Luhansk, ci unul dintre dublurile sale.

sursa: www.ziare.com

ULTIMA ORĂ! Rusia va expulza un diplomat moldovean din Moscova. Reacția Chișinăului

Federația Rusă va expulza un diplomat din cadrul Ambasadei Republicii Moldova de la Moscova. Despre acest lucru a fost anunțat ambasadorul nostru în Rusia, Lilian Darii, după ce a fost convocat la Ministerul rus de Externe, anunță Russia Today, citată de ziua.md.

Decizia autorităților din Rusia reprezintă o „replică în oglindă”, după ce Chișinăul a expulzat un diplomat rus, ca urmare a scandalului legat de interdicția de a intra în țară, aplicată săptămâna trecută președintelui Tatarstanului, Rustam Minnihanov.

Potrivit sursei citate, la Ministerul rus de Externe, ambasadorului moldovean la Moscova i-a fost înmânată o notă de protest, în care sunt prezentate aceste argumente. Mai mult, acesta ar fi fost informat că autoritățile din Rusia sunt extrem de deranjate de atitudinea neprietenoasă pe care o manifestă Chișinău, în ultima perioadă.

„Federația Rusă continuă politicile ostile la adresa Republicii Moldova”. Așa a comentat ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, convocarea ambasadorului țării noastre la Moscova și declararea unui diplomat din cadrul Ambasadei Republicii Moldova de la Moscova drept persona non-grata. 

„Timp de foarte mulți ani, de la independența țării noastre, Federația Rusă a recurs la politici ostile față de Republica Moldova, față de cetățenii noștri, față de economia noastră, față de independența noastră, prin sprijinirea separatismului, prin prezența militară ilegală pe teritoriul țării noastre, prin introducerea embargourilor asupra produselor din Republica Moldova, asupra vinurilor, asupra legumelor, asupra fructelor. Și, iată, în acest context, Federația Rusă continuă aceste măsuri ostile care afectează negativ cetățenii Republicii Moldova. Evident, referindu-mă la contextul actual, știți bine că, săptămâna trecută, în urma unor acțiuni ostile ale Federației Ruse față de Republica Moldova, un reprezentant al Ambasadei Federației Ruse la Chișinău a fost declarat persona non-grata,” a declarat Popescu. 

Marți, ambasadorului moldovean la Moscova i-a fost înmânată o notă de protest din partea Ministerului rus de Externe. Mai mult, acesta ar fost informat că autoritățile din Rusia sunt extrem de deranjate de atitudinea neprietenoasă pe care o manifestă Chișinău, în ultima perioadă. Decizia este legată de declararea persona non grata a unui angajat al Ambasadei Federației Ruse la Chișinău.

Carla’s Dreams a lansat piesa ,,ae”. Internauți: ,,Are gust intens de vară”
Articolul anterior
Persoane din Orhei, membri ai organizației criminale „Machena”, deconspirați de oamenii legii
Articolul următor