Avortul și educația sexuală, legalizate. Noile cerințe ale Uniunii Europene

Europarlamentarii vor ca toate statele membre Uniunii Europene să asigure educația sexuală a copiilor și să înscrie dreptul la avort în Carta drepturilor fundamentale ale omului. Parlamentul European a adoptat, joi, 11 aprilie,  o rezoluție care stabilește noi obligații pentru state, cu privire la avort, scrie evz.ro.

Parlamentarii europeni se arată îngrijorați de faptul că unele state nu acordă asistență medicală corespunzătoare în cazul femeilor care vor să facă avort. De asemenea, cer ca elevii să aibă disciplina „educația sexuală” la școală, pentru a preveni deficitul de informații cu privire la corpul, funcțiile reproductive, egalitatea de gen, limitele intimității și chiar sarcinile în rândul minorelor.

„Europarlamentarii condamnă retragerea asupra drepturilor femeilor și toate încercările de a restricționa sau elimina protecțiile existente pentru sănătatea și drepturile sexuale și reproductive (SRHR) și egalitatea de gen care au loc la nivel global, inclusiv în statele membre ale UE”, a transmis Parlamentul European.

Țări precum Malta, Polonia, Italia(n.r. în cazul acesteia unele regiuni) nu conferă femeilor dreptul de a face avort. Astfel, asistența medicală în aceste cazuri nu există sau este precară.

„Metodele și procedurile de avort ar trebui să fie o parte obligatorie a curriculumului pentru medici și studenți la medicină, spune Parlamentul. Statele membre ar trebui să asigure accesul la întreaga gamă de servicii SDSR, inclusiv educația sexuală și relațională cuprinzătoare și adecvată vârstei”, transmite Parlamentul European.

Franța, prima țară care a trecut dreptul la avortul în Constituție

În luna martie ac, Frabța a decis să menționeze dreptul la avort în mod expres, în Constituție. Astfel, medicii sunt obligați să asigure asistență medicală femeilor care doresc să întrerupă sarcina.

„Asistența medicală, inclusiv sănătatea sexuală și reproductivă, intră în competența națională. Modificarea Cartei drepturilor fundamentale a UE pentru a include avortul ar necesita acordul unanim al tuturor statelor membre”, transmite Biroul de Presă al Parlamentului European.

În 2025, Paștele catolic și cel ortodox va fi sărbătorit în aceeași zi

Paștele este o sărbătoare a cărei dată variază de la an la an. Regula după care se calculează ziua exactă a fost stabilită la Sinodul Ecumenic de la Niceea în 325 e.n., Paștele ortodox fiind sărbătorit în fiecare an în duminica imediat următoare lunii pline de după echinocțiul de primăvară.

În 2025, atât Paștele catolic, cât și cel ortodox vor fi sărbătorite pe data de 20 aprilie, scrie diez.md.

În următorii ani:— Paștele ortodox:
2026 – 12 aprilie;
2027 – 2 mai;
2028 – 16 aprilie;
2029 – 8 aprilie;
2030 – 28 aprilie;
2031 – 13 aprilie;
2032 – 2 mai.

— Paștele catolic:
2026 – 5 aprilie;
2027 – 28 martie;
2028 – 16 aprilie;
2029 – 1 aprilie;
2030 – 21 aprilie;
2031 – 13 aprilie;
2032 – 28 martie.

Casa unui preot a fost jefuită chiar în noaptea de Paște

Casa preotului din localitatea Pelinia, raionul Drochia, a fost jefuită în noaptea de Paști. Persoane necunoscute au pătruns în locuință și au furat bani.

Despre acest caz anunță primăria localității.

„Stimați locuitori, vă aduc la cunoștință că, în Noaptea Învierii Domnului, în locuința preotului Bisericii din satul Pelinia, persoane necunoscute au pătruns în locuință, de unde au sustras mijloace bănești. Cei care posedă informații sau au observat persoane suspecte, rog să mă anunțați. Confidențialitatea o garantez”, se arată în mesajul Primăriei, potrivit www.stiri.md.

În timp ce armata lui bombarda Ucraina, Putin era la slujba de Înviere

În timp ce armata rusă bombarda Ucraina, Vladimir Putin era la slujba de Înviere în Catedrala Hristos Mântuitorul, distrusă pe vremea lui Stalin, dar reconstruită după căderea comunismului.

În timp ce armata lui bombarda Ucraina, Putin era la slujba de Înviere

Slujba a fost oficiată de Patriarhul Kirill, unul dintre cei mai mari susținători ai președintelui și un promotor al războiului din Ucraina. Vladimir Putin vine să celebreze Învierea Domnului aici an de an, transmite Digi24.ro.

În apropierea lui se află adesea lideri importanți ai regimului. Cine stă lângă Putin de Înviere arată că este, pentru moment, în grațiile președintelui rus. Anul acesta a fost primarul Moscovei, Serghei Sobianin.

Femei în Poliția din Republica Moldova. Șase polițiste, numite în funcții de conducere
Articolul anterior
Alte troleibuze, dotate cu aparate pentru a achita călătoria cu cardul
Articolul următor