Mai mulți tineri și-au împărțit pumni noaptea trecută la căminul militar de pe strada Șoseaua Hîncești din cartierul Telecentru al capitalei. La fața locului, pentru a calma spiritele, au intervenit angajații IP Centru, dar și cei de la Poliția Militară. Sursele Deschide.MD susțin că bătaia a izbucnit între un grup de persoane printre care și militari prin contract.
Solicitată telefonic, Natalia Stati, ofițerul de presă al Poliției Capitalei, a declarat pentru Deschide.MD că despre acest caz oamenii legii au fost alertați ieri-seara în jurul orei 20:30.
„Preliminar, la fața locului s-a stabilit că doi tineri în timp ce se aflau la căminul militar, din intenții huluiganice l-au agresat fizic pe un alt tânăr în vârstă de 21 ani. Pe caz a fost inițiat un proces penal în baza art. 287 Huliganism. Totodată, de caz se ocupă și Ministerul Apararii”, a precizat Stati.
Stati nu ne-a putut comunica dacă în urma incidentului, au fost înregistrate persoane care au avut nevoie de îngrijiri medicale. Totodată, purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei a menționat că unul dintre tinerii implicați în conflict a fost rețintu de Poliția Militară.
Maria Aramă, purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării, susține că nu cunoaște nimic despre acest caz și că va reveni cu mai multe detalii după ce se va documenta, dar până în momentul publicării știrii nu am mai primit niciun răspuns.
Amintim că la începutul lunii curente doi soldați au ucis în bătaie un tânăr de 21 de ani, iar cadavrul acestuia l-au lăsat să zacă pe malul unui lac din parcul „Valea Trandafirilor”.