După mai bine de două luni de muncă acerbă, sute sau mii de euro investiți, lupta încordată între mai multe voci bune adunate pe scena de la Eurovision Song Contest 2013, etapa națională, a luat sfârârșit.
Aseară, în urma unui show deosebit de lumini și muzică frumoasă, Moldova și-a ales reprezentantul. Atât publicul, cât și juriul au avut 4 favoriți: Boris Covali, Aliona Moon, Cristina Scarlat, Cristina Croitoru și Karizma. Liderul televotingului a fost pe tot parcursul serii Boris Covali. Interpretul era deja convins de succes. Dar notele acordate de juriu au răsturnat situația și Boris Covali s-a plasat pe locul doi după Aliona Moon.
Astfel, anul acesta Aliona și Pasha Parfeni vor reprezenta Moldova la concursul Eurovision Song Contest 2013 pentru a doua oară consecutiv, doar că de acestă dată Aliona va fi interpreta și Pasha – backvocalist (și producător).
Aliona Moon va urca pe scena de la Malmo cu piesa “A million”, o colaborare dintre compozitorul Pasha Parfeni și textierii Iuliana Scutaru și Serghei Legheida.
Unica.md precizează că Moldova a fost ultima țară care și-a ales reprezentantul pentru finala internațională a concursului Eurovision Song Contest 2013, care se va desfășura pe 18 mai la Malmo, Suedia. Republica Moldova va concura în prima semifină a concursului, pe 14 mai, alături de Rusia, Ucraina, Austria, Belorus, Belgia, Croația, Cipru, Danemarca, Estonia, Irlanda, Lituania, Muntenegro, Serbia, Slovenia și Țările de Jos.
Text: Natalia Bodiu
Foto: Orange Moldova