Bazinele și piscinele se închid, din 1 august până la sfârșitul verii

Bazinele şi piscinele vor fi închise din 1 august pe perioada stării de urgenţă. Anunţul a fost făcut de premierul Ion Chicu, în cadrul şedinţei din 31 iulie.

separator

Potrivit lui Chicu, decizia a fost luată de către Comisia Naţională Extraordinară de Sănătate Publică, la propunerea Ministerului Sănătăţii, în scopul minimizării riscului contaminării cu noul coronavirus, transmite publika.md.

Premierul a menţionat că în aceste unităţi nu se respectă regulile de prevenire a răspândirii coronavirusului.

„Rog colegii de la Ministerul de Interne, de la ANSP să asiguraţi executarea acestei decizii. Preîntâmpinaţi proprietarii acestor unităţi comerciale şi asiguraţi îndeplinirea deciziei. Fac apel către proprietarii, administratorii altor instituţii de divertisment şi unităţi comerciale să respecte regulile sanitar-epidemiologice. În caz contrar, Comisia va trebui să vină şi în alte sectoare cu restricţii de acest gen”, a declarat Ion Chicu.

Frumusețea, sănătatea și … vinul
Articolul anterior
Începând cu 1 septembrie, se prevede majorarea cu 30% a salariului lucrătorilor medicali
Articolul următor
Alte articole interesante