Beyoncé a făcut public un video emoționant cu gemenii săi, Sir și Rumi, în vârstă de trei ani. Artista a postat pe contul său de Instagram un clip video emoționant din arhiva familiei. Timp de patru minute, fanii artistei pot urmări care au fost cele mai importante momente din viața acesteia în 2020, atât pe plan profesional, cât și personal.
„2020 ne-a divizat și ne-a unit. Mulți dintre noi nu ne-am putut vedea persoanele apropiate și am avut parte de prea multe pierderi, dar am fost uniți de umanitatea noastră. Anul acesta pentru mine a fost despre a sărbători fericirea, a căuta bucuria și a trăi în iubire. Pe măsură ce ne îndreptăm către viitor și ne rugăm pentru noi începuturi, dorința mea pentru tine este să te apreciezi pe tine și pe cei pe care îi iubești. Sărbătorește faptul că ești un individ care contribuie la frumosul nostru colectiv. Pentru un 2021 mai bun și mai luminos!” a scris Beyoncé în descrierea clipului video.
Rumi și Sir sunt cei doi gemeni ai artistei. Se pare că Rumi este o adevărată fană a mamei sale, aceasta cântând melodia Savage, în timp ce se află într-o mașinuță de golf alături de Beyoncé și de fratele său, Sir.
„Ai avut o vară bună?”, a întrebat-o artista pe fiica sa, iar aceasta a răspuns afirmativ. În clipul video apare și Sir, fratele său, care se află în brațele lui Beyoncé și o ajută să conducă mașina de golf. „Dă-ți voie să experimentezi momente de bucurie. Clipele cu cei pe care îi iubești sunt prețioase”, a scris Beyoncé la sfârșitul videoclipului.