Bijuterii prețioase furate de la o pacientă decedată, într-un spital din capitală

De mai bine de o săptămână, un bărbat din Chișinău bate pe la ușile Institutului de Medicină Urgentă cu speranța că i se va spune unde au dispărut bijuteriile de aur ale soției sale, după decesul ei.

separator

Femeia s-a stins pe patul de spital după ce a pierdut lupta cu noul tip de coronavirus. Până acum, spune bărbatul, toți și-au pasat responsabilitatea. Întrebarea care îl frământă de atâta timp a ajuns astăzi la urechile șefului instituției, care a lansat o anchetă și a promis că bărbatul va fi despăgubit.

Tatiana Cucoș, în vârstă de 64 de ani, a ajuns la Institutul de Medicină Urgentă pe 4 aprilie, fiind suspectată de contaminare cu noul tip de coronavirus. În momentul internării, purta mai multe bijuterii din aur, spune soțul ei:

,,Din bijuterii, avea două inele pe mâna dreaptă, avea cercei mari și mai avea un lănțișor la gât. Ea nu a venit să moară aici. A venit să își facă dializa și să vină acasă. Ea avea mereu bijuteriile. Nu le scotea nici de la gât, nici de la urechi.

În acea zi, Anatolie Cucoș și-a văzut soția în viață pentru ultima oară. Pe 16 aprilie, a fost anunțat că femeia a murit. Peste două zile, ea a fost înmormântată. După ceremonia de la cimitir, bărbatul povestește că a mers la spital să ia lucrurile personale ale soției sale, care erau păstrate într-un seif, dar i s-a spus că mai trebuie să vină o dată pe 21 aprilie.

,,De fața ei am verificat punga. Am găsit doar telefonul și încărcătorul. Nu era nimic. Ea a verificat și prin haine, prin buzunare și la fel nu era nimic. Am întrebat unde sunt lucrurile și mi-a zis că ce i-a dat, asta îmi transmite. I-am zis atunci să mergem la șef. Am intrat la șef…Mi-a spus ca să le dau două zile ca să rezolve. Dar era acolo o domnișoară, care mi-a zis că toate cadavrele le ducem la morgă cu inele. Noi nu scoatem nimic. De la morgă nu au primit însă nimic”, afirmă rudele femeii decedate.

,,Cerceii erau așa mari, rotunzi. Trebuia să îi văd. Aș vrea să se facă dreptate. Să nu să se bucure de ceva de la o persoană, care și așa este amărâtă. Cum pot face asta. Și așa am pierdut-o pe Tatiana, dar acum mai umblăm după bunurile care s-au pierdut nu știu pe unde”, spune o rudă a femeii.

,,Asta este munca ei. Ea nu le scotea, pentru că îi plăceau. Și le-a cumpărat pentru ea și le purta. Mereu era cu ele. Nu le scotea”, spune soțul femeii.

Bărbatul susține că a fost purtat zile la rând de la o ușă la alta și că plângerea sa a ajuns abia astăzi la directorul spitalului, care spune că a fost pornită o anchetă internă.

,,Când doamna era în Departamentul Primiri Urgente, doctorul care a consultat-o a confirmat că toate bijuteriile erau la ea. Asta înseamnă că s-au pierdut pe undeva pe la noi prin instituție. Suntem acum la examinarea porțiunii între reanimare și morgă. Dar, orice nu s-ar întâmpla, să știți că noi vom recupera orice pagubă materială și morală pe care voi ați avut-o. Ei vor evalua costurile bunuri. Împreună cu poliția vom face un act de constatare și le vom întoarce. Dacă se va adeveri că la noi s-a întâmplat asta, vom aplica toate măsurile ca să ne debarasăm de astfel de colaboratori”, a declarat Mihail Ciocanu, directorul Institutului de Medicină Urgentă. Bărbatul a depus o plângere și la poliție, care cercetează cazul.

reportaj realizat de Jurnal TV

Șeful unui ocol silvic și un pădurar, trimiși în judecată pentru furt de lemn

Procuratura raionului Anenii Noi a finalizat urmărirea penală și a transmis în instanță dosarul penal privind învinuirea șefului unui ocol silvic și a unui pădurar pentru delapidare. Aceștia sunt acuzați de însușirea ilegală a masei lemnoase și de prejudicii cauzate statului, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

foto simbol

În perioada 2022-2023, cei doi au efectuat lucrări silvo-tehnice, manipulând datele privind diametrul cioatelor arborilor tăiați. Prin aceste acțiuni, au diminuat în mod eronat volumul masei lemnoase evidențiate, însușindu-și 235,13 m³ de lemn de foc din specia frasin, 9,45 m³ din specia stejar și 15,33 m³ de crengi, cu o valoare totală de peste 350 000 lei. Masa lemnoasă astfel obținută a fost ulterior vândută unor persoane din localitățile apropiate, iar sumele de bani rezultate au fost însușite de către învinuiți.

În timpul investigațiilor, organul de urmărire penală a identificat și recuperat 70 de metri steri de lemn de la cumpărători.

Faptele celor doi au fost încadrate conform art. 191 alin. (2) lit. b), c) și d) din Codul Penal, adică delapidarea averii străine, cu folosirea situației de serviciu, comise de două persoane cu cauzarea de daune în proporții considerabile,. Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă o amendă de până la 67 500 lei sau o pedeapsă cu închisoarea de până la 6 ani. De asemenea, ar putea fi lipsiți de dreptul de a ocupa funcțiile deținute sau de a desfășura activități în domeniul silvic pe o perioadă de până la 5 ani.

Procuratura va depune tot efortul pentru a combate în continuare infracțiunile care afectează patrimoniul natural al țării.

În Republica Moldova există Serviciul Echipa Mobilă în toate raioanele țării. Cui îi vine ajutor

Din 2024, în Republica Moldova există Serviciul Echipa Mobilă în toate raioanele țării, deși la început de an acesta era disponibil doar în 18 raioane. Serviciul este unul esențial în special pentru persoanele cu dizabilități. Acesta prevede că o echipă de specialiști se deplasează la domiciliul unde există persoane care necesită servicii de recuperare, reabilitare și incluziune. Informațiile au fost prezentate de ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, transmite MOLDPRES.

Potrivit oficialului, reforma RESTART, intrată în vigoare la 1 ianuarie a acestui an, a avut drept scop extinderea și îmbunătățirea accesului la servicii sociale.

„Principalele investiții au fost necesare pentru colegii și colegele din prima linie. Astfel, au fost procurate 98 de mașini, toți asistenții sociali au fost asigurați cu calculatoare, tablete și acces la internet. De asemenea, a fost creat Centrul Digital de Inovare Socială. Astfel, se monitorizează mai bine modul în care sistemul de asistență socială oferă suport familiilor aflate în situații dificile, lucru realizat prin intermediul managementului de caz”, a subliniat Alexei Buzu.

Ministrul a specificat că, la începutul anului 2024, erau la evidență aproximativ 3 200 de cazuri în baza de date națională, iar la sfârșit de an cifra este de 27 000.

„Estimăm că trebuie să ajungem la 60 000 de cazuri, iar acesta va fi obiectivul nostru pentru 2025. Un alt serviciu foarte important este Serviciul Social de Îngrijire la Domiciliu, în care a crescut numărul de beneficiari cu 900 de persoane, fără a cheltui bani suplimentari din bugetul de stat. În prezent, există aproape 14 000 de beneficiari în toată țara, cel mai mare număr din ultimii ani. Serviciul este destinat persoanelor în vârstă, singure. În cadrul acestuia, asistenții sociali vin la domiciliu și ajută la efectuarea igienei personale, prepararea bucatelor, cumpărături și altele”, a remarcat Alexei Buzu.

Oficialul a spus că o prioritate pentru minister este protecția copilului. „A fost triplat numărul de specialiști din prima linie în domeniul protecției drepturilor copilului: pe lângă cei 46 de specialiști, au fost angajați încă 150 de specialiști noi. La începutul anului 2024, doar 44% dintre copiii ai căror părinți erau plecați peste hotare aveau instituită custodia, o formă de protecție juridică pentru copii. La sfârșitul anului, această cifră a crescut la 93%”, a menționat Alexei Buzu.

La fel, în 2024, a fost dublată indemnizația unică la naștere, ajungând la 20 000 de lei. „În 2022, a fost instituită o indemnizație lunară de 1 000 de lei pentru fiecare copil până la vârsta de 2 ani, indiferent dacă părinții sunt sau nu asigurați. Aceste indemnizații au fost pentru prima dată în 2024 oferite automat, proactiv, fără ca părinții să fie nevoiți să depună o cerere”, a precizat Alexei Buzu.

De asemenea, potrivit ministrului, anul acesta, au fost făcuți pași importanți pentru prevenirea violenței asupra femeilor și pentru a asigura un răspuns mai adecvat și eficient în cazurile de violență. „Agenția Națională pentru Prevenirea și Combaterea Violenței în Familie și asupra Femeilor a devenit funcțională. Totodată, a fost creată, pentru prima dată, funcția de specialist/specialistă în domeniul prevenirii și combaterii violenței în familie și reabilitării victimelor infracțiunilor”, a remarcat Alexei Buzu.

Potrivit oficialului, în anul 2025, ministerul va continua „să sprijine persoanele cu nevoi speciale, va lupta pentru drepturile fiecărui copil aflat în sărăcie sau abandon și va consolida sistemul de protecție socială”. 

Trei bărbați care au răpit și violat o femeie pe malul unui lac, trimiși în judecată

Procurorii, în comun cu ofițerii de poliție, au finalizat urmărirea penală și au expediat în instanța de judecată cauza penală de învinuire a trei bărbați din centrul țării, acuzați de răpirea unei femei și violul acesteia, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Potrivit învinuirii înaintate de acuzatorii de stat, la 06 septembrie 2024, pe timp de zi, acuzații au întreținut acte sexuale forțate cu femeia, atât la domiciliul unuia din învinuiți, aplicând violența fizică și psihică, cât și pe malul unui lac, unde au transportat victima în stare inconștientă.

Acuzații au refuzat să facă declarații pe caz.

Potrivit prevederilor Codului penal, ei riscă pedeapsa cu închisoare pe un termen de până la 25 de ani.

Reamintim că, potrivit rapoartelor de activitate a Procuraturii, în anul 2023, de către procurori, au fost remise în instanța de judecată 131 cauze de viol, în 2022 – 130 cauze, în 2021 – 155 cauze, 2020 – 153 cauze, 2019 – 152 cauze.

Când pot fi reutilizate măștile de protecție. 3 metode de dezinfectare
Articolul anterior
Îngrijorător! Câți ani din viață răpește Covid-19 victimelor sale
Articolul următor