Blestem aruncat pe capul ”Văduvei Negre”, după cumplitul accident din Păcurari

Cristina Cojocaru, fiica lui Ioan Cojocaru, unul dintre cei patru bărbați care și-au pierdut viețile în accidentul din Păcurari, din noaptea de 16 spre 17 iunie 2022, a mărturisit că nici la aproape 6 luni de la tragedie nu a reușit să treacă peste șocul produs de moartea tatălui său. Acum, după accidentul din Păcurari, familia lui Ioan Cojocaru își dorește ca Adina Iuliana Ghervase, femeia în vârstă de 39 de ani, care se afla la volanul autoturismului, să plătească pentru fapta sa și să rămână ani buni în pușcărie.

Tânăra a precizat că își plânge tatăl în fiecare zi și că urmează un tratament de specialitate pentru a putea să accepte moartea celui pe care îl vedea ca pe un Dumnezeu. Deși familiile celorlalte victime au ales să păstreze tăcerea, Cristina a povestit întreaga tragedie prin care a trecut familia sa.

După accidentul din Păcurari, familia lui Ioan Cojocaru își dorește ca Adina Iuliana Ghervase, femeia în vârstă de 39 de ani care se afla la volanul autoturismului, să plătească pentru fapta sa și să rămână în pușcărie ani buni.

Fiica lui Ioan Cojocaru face dezvăluiri, după accidentul din Păcurari: „Nu e cum a spus directorul, că a suportat cheltuielile cu înmormântarea!”

Cristina Cojocaru, fiica unuia dintre angajații Citadin care și-au pierdut viețile în accidentul din Păcurari, este nemulțumită de faptul că Marius Ionescu, directorul Citadin, a declarat în spațiul public că firma a suportat cheltuielile înmormântărilor victimelor masacrului. Cristina Cojocaru a declarat pentru reporterii BZI că familia sa a primit 10.000 de lei de la Citadin, în timp ce înmormântarea a costat aproximativ 30.000 de lei.

“Noi, eu, soțul și copii, pe data de 5 iunie 2022 am venit din Franța în România, pe data de 15 ne-am întors, iar pe data de 17, la 7 dimineața, m-a sunat un verișor și mi-a spus: «Cristina, trebuie să-ți dau o veste, tatăl tău a murit într-un accident de mașină». Pe moment nu am înțeles, nu credeam, mi-a trimis un link, am văzut despre ce a vorba, mi-am anunțat soțul.

A trebuit să plecăm, să ducem copilul la școală, ca să nu afle și el. Am un băiețel de 8 ani și unul care la timpul acela avea un an. După aia l-am sunat pe fratele meu care lucra în Germania, era plecat de circa o lună, cu soția, la muncă. A trebuit să mergem după el, în Germania, să-l luăm și apoi să pornim spre România. Cei de la Citadin nu au fost foarte drăguți cu noi, să zic așa, adică i-au dat mamei 10.000 lei, în timp ce ea a plătit aproape 10.000 ca să-l aducă pe tata acasă de la morgă, ce a plătit acolo, plus cheltuielile cu înmormântarea. În ziua de astăzi, când facem o înmormântare avem impresia că facem o nuntă, toate sunt scumpe.

Firma de la Citadin nu ne-a dat decât 10.000 de lei, pe care noi i-am cheltuit doar pentru a-l aduce pe tata de la morgă și să-l ducem la biserică, restul cheltuielilor le-am suportat noi, familia. S-au cheltuit în jur de 30.000 de lei, să zic așa, pentru praznic, alea trei zile cât a stat acasă, pomana de la trei luni. Pe 17 decembrie trebuie să-i facem praznic de 6 luni. Nu mai vorbim de cheltuiala noastră, a treia zi a trebuit să ne întoarcem la muncă, a trebuit să merg în Germania, să-l iau și pe fratele meu, că el doar ajunsese la muncă și nu prea avea bani.

Am mers, l-am luat pe el și pe cumnată, am venit în România, apoi am venit înapoi la muncă, lăsasem copiii în Franța, că băiatul cel mare mergea la școală. A fost foarte greu, nu pot să vă spun ce-am simțit, încă nu conștientizăm ce s-a întâmplat. De la asigurarea de viață a tatei ne-au dat suma de 10.000 de lei și i-am împărțit la trei, mama a luat 2.500 de lei, iar restul banilor i-am împărțit cu fratele meu. Cam asta a fost ajutorul din partea firmei, în rest nimic, nu cum a spus directorul, că a suportat cheltuielile cu înmormântarea”, a declarat Cristina Cojocaru.

Tânăra a precizat că își plânge tatăl în fiecare zi și urmează tratament de specialitate pentru a putea să accepte moartea celui pe care îl vedea ca pe un Dumnezeu.

Cristina a fost extrem de afectată de moartea tatălui său pe care l-a văzut ca pe un Dumnezeu. Femeia are nevoie de ajutor specializat pentru a depăși această traumă, deși crede că nu-și va reveni niciodată.

„Directorul de la Citadin nu a fost la înmormântare, știu că au fost doar niște colegi de-ai tatălui meu. Cred că ei au strâns 2.000 lei și i-au dat mamei, dar nu a fost nimeni din conducere, parcă a fost doar un inginer, din câte îmi amintesc, el i-a dat banii. Noi suntem distruși, am vrut să vorbim cu rudele celorlalte victime, însă doar o singură familie vorbește.

Am încercat să-i căutăm pe toți, nu prea vor să vorbească. Eu urmez un tratament psihiatric, sunt distrusă total și nu cred că o să-mi revin vreodată. Plâng zi de zi, am băiețelul de 8 ani care mereu mă întreabă de ce plâng, plânge și el că îi e dor de bunicul său. Pentru noi, tata a fost Dumnezeu, nu știu dacă există în lume un tată cum a fost al nostru, un om ca pâinea lui Dumnezeu”, a adăugat Cristina.

Cristina Cojocaru, fiica unuia dintre angajații Citadin care și-au pierdut viețile în accidentul din Păcurari, este conștientă că nimic nu-i va mai putea aduce tatăl înapoi. Cu toate acestea, își dorește ca Adina Iuliana Ghervase, femeia care a comis masacrul, să plătească pentru fapta sa.

„Nu ne dorim nimic, decât ca ea să rămână acolo, în pușcărie, până s-o întoarce și tata din groapă, ceea ce nu o să se întâmple niciodată. Cu toate că mă gândesc câteodată și îmi pare rău pentru ea că are copii și sunt conștientă că nu a vrut, poate, să facă asta, dar, odată ce s-a urcat băută la volan și a condus cu 150 km/h, a fost conștientă că în orice moment se putea întâmpla o tragedie.

Despre firmă ce pot să zic, dacă sunt vinovați, să plătească, pentru că eu sunt plecată din țară de 10 ani, în Franța, văd aici cum se lucrează la drumuri, se închid străzile, o pietricică nu pun fără poliție, fără să închidă străzile. În România, în schimb, vedeți ce se întâmplă din cauza lor”, a precizat Cristina Cojocaru.

Reamintim că în urma accidentului din Păcurari, din noaptea de 16 spre 17 iunie 2022, au decedat inginerul Ciprian Duca, Ioan Cojocaru, Alexandru Bounegru și Gheorghe Șutacu. Alte trei persoane au necesitat îngrijire medical.

sursa: www.bzi.ro

S-a găsit jurnalul privat al Reginei Elisabeta. Suverana avea multe secrete: Scria zilnic în el, chiar dacă era obosită

Regina Elisabeta, care a murit la vârsta de 96 de ani pe 8 septembrie 2022, a avut un jurnal secret. Regretata suverană scris ultima dată în jurnal cu doar două zile înainte de moarte, a spus autorul Robert Hardman, în versiunea actualizată a cărții sale, „Charles III: New King. New Court. The Inside Story”, publicată pe 7 noiembrie, scrie evz.ro.

„Edward a venit să mă vadă”, ar fi fost ultimele cuvinte ale reginei, conform lui Hardman. Este vorba despre Sir Edward Young, secretarul privat al Reginei, care o ajuta să organizeze ceremonia de învestire a miniștrilor noului prim-ministru al Marii Britanii, Liz Truss. Numirea lui Truss, pe 6 septembrie, avea să fie ultimul angajament oficial al suveranei.„Se pare că încă scria în jurnal la Balmoral cu două zile înainte de moarte”, a scris Hardman.„Ultima sa însemnare era la fel de factuală și practică, la fel ca întotdeauna”.

Jurnalul Reginei Elisabeta era un registru al evenimentelor care aveau loc în zilele sale aglomerate. Suverana ar fi spus înainte să moară că n-a avut timp să noteze lucruri foarte personale sau conversații, ci doar evenimente importante. „Nu am timp să notez conversații, doar evenimente”, ar fi spus regina, conform unor surse.

Scria zilnic în jurnal, chiar dacă era obosită

Un fost membru al casei regale a declarat în 2019 că regina scria în jurnal cu un stilou cu cerneală neagră și că fiecare jurnal era marcat cu monograma sa regală și numerotat cu cifre romane. Suverana scria în jurnalul său în fiecare seară „indiferent cât de târziu era sau cât de obosită se simțea”, a spus fostul membru al casei regale. „Era o datorie de neocolit, și scria la birou, niciodată în pat”.

Și Regele Charles are un jurnal, dar „nu mai scrie jurnale narative extinse ca înainte”, a spus un curtean de rang înalt pentru Hardman.

Silviu Prigoană s-ar fi despărțit de soție înainte să moară

Dan Diaconescu a dezvăluit, în cadrul unei emisiuni, că Silviu Prigoană și soția sa, Mihaela, s-ar fi despărțit. Fostul patron de la OTV a explicat ce s-a întâmplat între cei doi soți la ultima petrecere la care au participat împreună, scrie adevarul.ro.

Silviu Prigoană era căsătorit cu Mihaela Botezatu, cea alături de care își găsise liniștea după divorțul de Adriana Bahmuțeanu.

Dan Diaconescu a susținut, marți seara, în timpul emisiunii „Cancan Senzațional”, în timp ce discuta cu Adriana Bahmuțeanu, că Silviu Prigoană s-ar fi despărțit de soția sa.

Ultima mea întâlnire cu el a fost la Palatul Snagov, la nunta lui Horia Ivanovici. Și acolo era și Silviu Prigoană. Ne-am văzut, ne-am îmbrățișat, ne-am salutat. La masa unde el fusese alocat era și doamna Mihaela. Iar el voia să stea la masa mea. Și l-am întrebat: «Silviu, dar tu nu ești la masă cu soția ta?». Și el mi-a zis: «Dacă-ți spun ce mi-a făcut Horia! Eu nu mai sunt împreună cu Mihaela și Horia ne-a invitat separat și ne-a așezat la aceeași masă»”, a povestit Dan Diaconescu la Cancan Senzațional.

Adriana Bahmuțeană a vorbit și ea despre acest lucru. „Nu știu ce să spun exact. M-am întâlnit cu femeia aceasta doar de câteva ori, întâmplător, la mall. Am vorbit cu ea câteva minute. Nu am nimic cu femeia, să fie sănătoasă! Nu am nimic împotriva ei. Ba din contra, acum, în vacanța copiilor, le-am dat procură să meargă cu copiii în Italia. Acum o săptămână, la sfârșitul lui octombrie”, a spus și Adriana Bahmuțeanu.

Cifre dramatice: Sute de copii au fost omorâți de la începutul războiului din Ucraina, iar circa 10.000 au fost deportați în Rusia

589 de copii ucraineni au fost omorâți de la începutul invaziei ruse în Ucraina din 24 februarie 2022. Alți 1681 de copii au fost răniți, iar peste 9000 de copii au fost deportați sau strămutați forțat de pe teritoriul Ucrainei de la începutul invaziei. Datele au fost prezentate de reprezentantul Statului Major Coordonator al Ucrainei privind tratamentul față de prizonierii de război, Petro Iațenko, în cadrul dezbaterilor publice la tema „Care este soarta copiilor ucraineni deportați în Rusia, după decizia Tribunalului de la Haga?”, organizată de Agenția de presă IPN.

Potrivit oficialului ucrainean, autoritățile de la Kiev, în parteneriat cu instituțiile internaționale, au reușit readucerea în familii a 1007 copii ucraineni strămutați ilegal din Ucraina.

Potrivit reprezentantului Statului Major Coordonator al Ucrainei privind tratamentul față de prizonierii de război, de la începutul invaziei ruse în țara vecină 589 de copii ucraineni au fost omorâți, iar 9546 au fost preluați forțat din familiile ucrainene și deportați în Rusia.

„1681 de copii au fost răniți de la 24 februarie 2022. De asemenea, datele Procuraturii Generale a Ucrainei arată că 589 copii au murit de la începutul invaziei la scară largă. De asemenea, numărul de cazuri cunoscute de deportări sau de strămutare forțată a copiilor este de 9 546. 1007 copii au fost readuși acasă din deportate. Noi am reușit să salvăm peste 1000 de copii. Este un subiect foarte sensibil pentru noi. Ong-urile ucrainene și avocatul pentru drepturile copilului depun eforturi pentru a asigura reîntregirea familiilor și pentru a-i primi pe copiii ucraineni înapoi din prizonieratul rus”, a spus reprezentantul Statului Major Coordonator al Ucrainei privind tratamentul față de prizonierii de război, Petro Iațenko.

Potrivit oficialului ucrainean, singura modalitate de a combate fenomenul barbar de deportare și de strămutare forțată a copiilor ucraineni este încetarea războiului și retragerea completă a armatei ruse de pe teritoriul ucrainean. Petro Iațenko face apel la solidaritatea tuturor statelor lumii și spune că dacă Ucraina nu va fi sprijinită în fața agresiunii ruse, războiul s-ar putea extinde, vizând și alte state.

„Statul care a comis invazia trebuie obligat să se întoarcă pe teritoriul său și să respecte acordurile internaționale semnate anterior. E vorba de acordurile care prevăd integritatea teritorială a Ucrainei. Înțeleg că acum acest subiect pare de domeniul fantasticului, dar subiectul deportărilor, prizonierilor, torturii, genocidului, nu trebuie să-și aibă locul în Europa secolului 21. Se pare că sistemul dreptului umanitar internațional a clacat și noi vedem asta. Toate țările lumii trebuie să înțeleagă că invazia din Ucraina este o tentativă de a distruge sistemul de securitate din întreaga lume. Dacă nu vom fi susținuți de celelalte state ale lumii, Ucraina se una singură nu se va descurca. Am văzut că președintele Vladimir Putin a vizitat Mongolia unde a fost semnat un acord, acolo Putin trebuia arestat, dar acest lucru nu s-a întâmplat”, a mai spus Petro Iațenko.

Reprezentantul Statului Major Coordonator al Ucrainei privind tratamentul față de prizonierii de război spune că Organizația Națiunilor Unite trebuie să fie mai vocală în raport cu crimele de război comise de Rusia. Potrivit oficialului ucrainean, Rusia nu-și dorește doar ocuparea teritoriilor ucrainene, ci distrugerea identității poporului ucrainean.

„Rusia continuă să țină copiii ucraineni în izolare informațională și comite un genocid în raport cu poporul ucrainean. Pentru copiii care se întorc acasă din prizonieratul rus noi avem programe speciale de reabilitare și reintegrare. 161 copii s-au aflat în Centrul pentru Protejarea Drepturilor Copilului, psihologii lucrează cu acești copiii și-i ajută să se reintegreze în societatea ucraineană. Rusia nu încearcă doar să ne ocupe teritoriile, Rusia încearcă să ne distrugă cultura și identitatea. Este un genocid. Rusia încearcă să reeduce copiii din teritoriile temporar ocupate. Este o crimă groaznică de război. Noi trebuie să fim uniți, Ucraina nu trebuie izolată. Dacă Ucraina nu se va descurca cu invazia rusă, această problemă poate viza și alte țări. Toate țările lumii trebuie să ne ajute și astfel se ajută pe ele însele. Copiii ucraineni trebuie să se întoarcă acasă, în familiile lor, la limba și cultura lor. Ucraina are nevoie de cât mai multe acte oficiale confirmative ale acestor crime, avem nevoie de mediatizarea acestor cazuri, reprezentanții ONU trebuie să vorbească despre asta”, a punctat oficialul ucrainean.

Dezbaterea publică la tema „Care este soarta copiilor ucraineni deportați în Rusia, după decizia Tribunalului de la Haga?” este organizată în cadrul ciclului de dezbateri „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”. Agenția IPN desfășoară acest ciclu cu sprijinul Fundației germane Hanns Seidel.

Ministerul Mediului pregătește modificări la Codul Penal pentru hoții de lemn. Se prevăd amenzi de 400 mii de lei
Articolul anterior
S-a predat benevol: Ilie, fostul iubit al adolescentei de 15 ani, găsită moartă într-o clădire părăsită din Tiraspol, reținut de poliție
Articolul următor