Sunt tot mai mulți cei care își împărtășesc experiența de luptă cu noul virus. Bloggerita Daniela Culev le-a mărturisit următorilor săi de pe Instagram că și ea s-a infectat cu noul coronavirus. Daniela a povestit care sunt simptomele ei, dar și cum și-a dat seama că ar putea fi infectată. Totodată, bloggerița a dezvăluit că cel mai greu pentru ea este să stea departe de cei doi copii micuți ai săi.
„Am vrut să vă spun că am ajuns și eu pe barca lui Covid. Pot să vă zic că nu este atât de ușor, am o slăbiciune și mi-i somn și mă doare capul. Sper să fie o formă destul de ușoară. Până atunci rămâne să fac totul să ma tratez.”, a mărturisit bloggerita pe Instagram.
,,Vineri, am avut o mică iritație în gât, după care nasul puțin înfundat. Apoi am avut slăbiciune și dureri de cap, iar ieri mi-a dispărut mirosul și gustul și imediat mi-am dat seama că trebuie să dau un test”, a povestit Daniela.
Bloggerița a mărturisit că cel mai greu îi este să stea izolată de familia sa, soțul Eugen și copiii, Marius și Leila.
Soțul bloggeriței a fost și el infectat în urmă cu o lună, atunci însă ea nu a avut simptome. Chiar și așa, spune Daniela, atât ea cât și partenerul ei păstrează distanța. Aceasta a vorbit și despre remediile pe care le urmează:
„Ma tratez cu vitamina C, Zinc, Paracetamol, ceai de catina, ceaiuri clasice. Însă aș dori să menționez că tratamentul nu pot sa-l generalizez pentru toți”, povesteste bloggerița, pe pagina ei de Instagram.