Brad Pitt şi Angelina Jolie s-au căsătorit în secret?

Presa britanică a publicat zvonuri conform cărora Brad Pitt şi Angelina Jolie, unul dintre cele mai mediatizate cupluri de la Hollywood, s-ar fi căsătorit de Crăciun în insulele Turks şi Caicos din Caraibe, în cadrul unei ceremonii private, după ce şi-au anunţat logodna în aprilie 2012.

separator

Potrivit unor surse, evenimentul privat ar fi avut loc chiar în ziua de Crăciun, în timpul vacanţei din Caraibe pe care cele două vedete au petrecut-o pe proprietatea privată a designerului Donna Karan, din insulele Turks şi Caicos, informează Mediafax.

Angelina Jolie, în vârstă de 37 de ani, şi Brad Pitt, de 49 de ani, se aflau în complexul de lux Parrot Cay, împreună cu cei şase copii, cu părinţii actorului şi cu fratele şi sora acestuia.

Planurile de nuntă ale celebrului cuplu au stârnit speculaţii încă de când cei doi şi-au făcut publică logodna, în aprilie 2012, cele mai recente zvonuri despre locul ales de Pitt şi Jolie pentru ceremonie oprindu-se asupra Greciei.

Sursa: http://www.mediafax.ro/

Erou la 13 ani: Un băiat a scăpat dintr-un autobuz în flăcări și a salvat alte persoane în urma atacului rus de Florii, din Sumî

Un băiat în vârstă de 13 ani a scăpat dintr-un autobuz în flăcări și a ajutat alte persoane să se salveze în urma unui atac cu rachete rusești care a ucis cel puțin 34 de persoane în orașul Sumî din nord-estul țării, în Duminica Floriilor, pe 13 aprilie, a raportat postul local de știri Kordon Media citat de digi24.ro.

Kirilo Illiașenko și mama sa se aflau într-un autobuz urban când acesta a fost lovit și a luat foc, imediat după atac, informează Kyiv Independent. Întrucât ușile au rămas blocate, Kirilo a ieșit pe un geam spart și i-a scos pe ceilalți pasageri supraviețuitori din autobuzul afectat, a relatat agenția, citându-l pe primarul interimar al orașului Sumî, Artem Kobzar.

Băiatul a suferit răni de șrapnel la cap. Medicii au îndepărtat deja un fragment, iar el rămâne sub supraveghere medicală. Mama sa, Marina, a suferit răni la nivelul feței din cauza cioburilor sparte și a fost externată, a scris Kordon Media.

Atacul din 13 aprilie a fost unul dintre cele mai mortale din Sumî de la începutul războiului. Potrivit Serviciului de urgență de stat al Ucrainei, atacul cu rachete balistice rusești a ucis 34 de persoane, inclusiv doi copii, și a rănit cel puțin 117 persoane.

UE interzice jucăriile cu substanțe periculoase

Parlamentul European a adoptat un nou regulament care interzice substanțele toxice, inclusiv cancerigene, din fabricarea jucăriilor. Produsele vândute în UE vor trebui să respecte reguli stricte de trasabilitate, să aibă certificat digital și să fie verificate inclusiv la import. Măsura, care urmărește protejarea sănătății copiilor, a fost susținută de Victor Negrescu, vicepreședintele Parlamentului European, scrie digi24.ro.

Traseul jucăriilor va putea fi urmărit cu ajutorul unui cod QR iar autoritățile vor afla dacă jucăriile ce conțin substanțe nocive intră în țară.

„Este un acord extrem de important, care protejează sănătatea copiilor noștri, pentru că specialiștii au descoperit zeci de substanțe periculoase, unele dintre ele cancerigene, în jucăriile care ajungeau în mâinile copiilor noștri, mai ales pe acele jucării care veneau din afara spațiului european și, evident, am solicitat Comisiei Europene și statelor membre să accepte ca aceste substanțe să fie interzise. După lungi negocieri am reușit lucrul acesta. Sunt zeci de astfel de substanțe care au fost interzise”, a declarat Victor Negrescu, vicepreședintele Parlamentului European.

Substanțele vizate se regăseau în produse precum baloanele și slime-ul – jucării populare care ajungeau frecvent în contact direct cu gura celor mici, mai ales a copiilor sub 3 ani. În unele cazuri, substanțele folosite pentru a le face mai rezistente erau toxice, cu risc ridicat pentru sănătate.

„Sunt mai multe substanțe de acest fel care erau cunoscute pentru impactul lor asupra sănătății persoanelor. Din păcate, aceste tipuri de substanțe se regăseau inclusiv pe jucării care ajungeau la copiii cei mai mici, sub 36 de luni. Avem în acest sens niște prevederi speciale care îi vor proteja pe viitor”, a explicat Negrescu. Regulamentul introduce și obligativitatea unui „pașaport digital” al jucăriilor – un certificat care va conține informații despre substanțele utilizate, originea produsului și procesul de fabricație. Codul QR care oferă acces la aceste date trebuie să fie vizibil, inclusiv în cazul achizițiilor online.

„Fiecare jucărie va avea un certificat. De exemplu, dacă mă cumpăra online, acel certificat trebuie să fie afișat. Acel certificat va conține și substanțele care au permis realizarea produsului și proveniența produsului”, a declarat el. Noile reguli se vor aplica inclusiv platformelor de e-commerce din afara UE, cum sunt cele din China, care vor fi obligate să verifice conformitatea jucăriilor comercializate. Dacă nu respectă normele, riscă sancțiuni semnificative.

„Platformele au responsabilitate acum să verifice că, într-adevăr, ceea ce scrie în certificat chiar corespunde cu produsul respectiv. Practic protejăm astfel consumatorul și, în mod special, ne asigurăm că nu vin din afara spațiului european produse care să afecteze sănătatea copiilor noștri”, a adăugat Negrescu. Implementarea regulamentului se va face etapizat, pentru a oferi producătorilor timp să se adapteze noilor cerințe.

Circa 10 000 de familii din Moldova au primit vouchere noi pentru electrocasnice

Alte 9.330 de familii au primit vouchere în valoare de până la 6.000 de lei pentru a-și procura electrocasnice noi și eficiente din punct de vedere energetic. Sprijinul este acordat în cadrul unei noi sesiuni a Programului Ecovoucher.

„Astăzi dimineață, alte 9.330 de familii se pot bucura de mesajul primit pe telefonul mobil de la GOV1.MD prin care sunt informați despre faptul că au primit un voucher în valoare de 6.000 lei pentru înlocuirea frigiderului sau mașini de spălat vechi cu un echipament nou, eficient energetic”, a anunțat directorul Centrului Național pentru Energie Durabilă, Ion Muntean, transmite moldpres.md.

Beneficiarii vor primi notificare și în cabinetul personal de pe compensatii.gov.md dar și pe poșta electronică înregistrată pe platforma dată. Suplimentar, cetățenii vor fi contactați pe telefonul staționar de către robot pentru a fi informați despre faptul că sunt beneficiarii unui voucher.

Ion Muntean a menționat că ultima sesiune a Programului s-a încheiat cu o rată de 65% de valorificare a voucherelor din cauza că mulți dintre beneficiari au neglijat mesajele primite. În aceste condiții, directorul CNED a îndemnat cetățenii să se informeze și să utilizeze suportul financiar primit, acesta fiind o șansă de a-și reduce facturile la energie, prin utilizarea electrocasnicelor eficiente energetic.

Prima sesiune din actuala ediție a programului EcoVoucher a fost derulată în perioada 26 februarie – 23 martie. În cadrul acesteia, peste cinci mii de familii și-au procurat electrocasnice noi, utilizând un voucher în valoare de 6.000 de lei.

Voucherul acoperă până la 70% din costul unui frigider sau a unei mașini de spălat rufe cu o clasă energetică ridicată. 

Ediția curentă a Programului de Vouchere pentru Electrocasnice, cu un buget estimativ de 7,5 milioane de euro, este finanțată de Norvegia. Programul își propune să ofere vouchere unui număr de până la 32.000 de familii, sprijinind economisirea energiei electrice atât pe termen scurt, cât și pe termen lung.

Înscrie-te în proiectul ‘‘Slăbește Sănătos‘‘!
Articolul anterior
Un paparazzo, ucis din cauza unei poze cu mașina lui Justin Bieber!
Articolul următor
Close menu