Unii lideri politici, certați cu legea, la fel au fost impuși de judecători să poarte brățări electronice la picior. Printre cele mai răsunătoare cazuri se regăsesc Igor Dodon, Vasile Costiuc și Marina Tauber. Toți s-au plâns pe faptul că au umblat cu dispozitivele după ei. Deputata Tauber ne-a declarat că s-a simțit umilită, dar ne-a asigurat că nu a încercat să și-o scoată, scrie tv8.md.
Marina Tauber a purtat această brățară electronică în jur de jumătate de an cumulativ, în perioada în care s-a aflat în arest la domiciliu. Într-o discuție la telefon, deputata, care este cercetată penal într-un dosar privind finanțarea ilegală a Partidului „Șor”, ne-a spus că a fost umilitor să fie tot timpul cu dispozitivul la picior
Cu toate acestea, Tauber susține că nu a încercat vreodată să distrugă dispozitivul ori să încerce să manipuleze sistemul electronic.
Dușurile, cu brățara electronică la picior, au fost o adevărată provocare. Deputata se temea de o posibilă electrocutare.
Un alt politician care a purtat un dispozitiv similar a fost fostul președinte, Igor Dodon, cercetat penal pentru cinci capete de acuzare. Judecata a dispus purtarea brățării electronice atunci când a fost plasat în arest la domiciliu. Într-un interviu pe care l-a oferit acasă fiind, s-a plâns că prin intermediul acestui instrument i se ascultă toate convorbirile.
Pe de altă parte, Inspectoratul Național de Probațiune nu confirmă cele suspectate de Igor Dodon.
Și liderul partidului „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc a purtat brățară la picior. După două luni, instanța a decis să-l repună în libertate, iar politicianul a imortalizat momentul.
Vasile Costiuc fusese acuzat atunci că ar fi acționat în interesele unui grup organizat și ar fi participat la tranzacții fictive.
Toți cei vizați în acest reportaj au negat, de fiecare dată, că sunt vinovați, iar despre acuzațiile aduse au spus că sunt invenții ale procurorilor.