Bruce Willis a fost diagnosticat cu o boală cruntă. Actorul se retrage din lumea filmului

Bruce Willis, îndrăgitul actor de filme de acțiune, pune capăt carierei din cauza problemelor de sănătate. Artistul a fost diagnosticat cu afazie, o tulburare care afectează funcțiile cognitive şi capacitatea de a vorbi şi comunica. Anunțul făcut de familia artistului a zdruncinat fanii din întreaga lume, iar valul de reacții nu a întârziat să apară. 

„Die Hard”, „Pulp Fiction” sau „Sin City” sunt doar câteva dintre filmele prin care Bruce Willis s-a remarcat în întreaga lume. Celebrul actor a luat decizia de a ieși din lumina reflectoarelor din cauza bolii care-i macină încet sănătatea. Familia actorului, dar şi fosta lui soție, Demi Moore, au dat teribila veste fanilor pe o platformă de socializare: „Acesta este cu adevărat un moment de grea încercare pentru familia noastră și suntem atât de recunoscători pentru dragostea, compasiunea și sprijinul vostru continuu”.

Ce este afazia, boala de care suferă Bruce Willis

Afazia, boala de care suferă actorul, este o tulburare care afectează capacitatea unei persoane de a comunica. Această afecțiune face greu de îndeplinit sarcini fundametale precum scrisul sau vorbitul.

„Ar putea fi foarte problematic pentru Bruce Willis în ceea ce privește comunicarea cu alții și imposibilitatea de a găsi cuvintele pentru a se exprima. Totodată, ar putea fi foarte dificil pentru oamenii din jurul lui Bruce Willis, pentru că există posibilitatea că ei să nu mai înțeleagă ceea ce el gândește sau ceea ce vrea să le transmită sau dacă … ei bine, dacă încă mai este el însuși”, explică Brenda Rapp, specialist psihologie cognitivă. 

Actorul ar fi fost văzut încă de acum doi ani purtând pe platoul de filmare un dispozitiv audio prin care i s-ar fi șoptit replicile, lucru ce ar scoate la iveală ideea că actorul era puternic afectat de boală de mai multă vreme.  

Foto! Cum a arătat centrul Capitalei în Noaptea de Înviere

La slujba de Înviere din centrul municipiului Chișinău s-au adunat sute de oameni. Scuarul Mitropoliei Chișinăului si a întregii Moldove a devenit neîncăpător pentru enoriașii care au asistat la serviciul divin cu coșurile pline de bunătăți și purtând Focul Haric.

Cetățenii Republicii Moldova au trăit cu bucurie Învierea Domnului, s-au rugat pentru pace, sănătate și bunăstare. Iată, mai jos, care a fost atmosfera în centrul capitalei!

Foto: Primăria Municipiului Chișinău

Canada va acorda Republicii Moldova un sprijin financiar pentru dezvoltarea sectorului energetic și judiciar

Canada va acorda Republicii Moldova un sprijin financiar pentru dezvoltarea sectorului energetic și judiciar, dar și pentru sprijinirea societății civile. Un anunț în acest sens a fost făcut de ambasadorul Canadei în Moldova cu sediul la București, Gavin Buchan, în cadrul unui interviu. Potrivit acestuia, negocierile privind acordarea unui împrumut major acordat Executivului de la Chișinău sunt în proces.

„Introducem o serie de domenii în care vom sprijini Moldova. Avem un mic proiect de sprijin pentru societatea civilă, avem sprijin pentru sistemul judiciar, vom introduce un anumit sprijin în sectorul energetic și suntem în proces de negociere a unui împrumut major, pentru sprijin financiar acordat Guvernului. Moldova este o țară mică, dar este o țară care a făcut absolut tot ce trebuie să facă pentru a câștiga invitația de aderare la Uniunea Europeană, pe care a primit-o anul trecut”, a spus oficialul, transmite moldova1.md. 

Ambasadorul Canadei la Chișinău a spus că Republica Moldova face toate reformele corecte și este pe cale să devină o democrație europeană.

„Ei introduc tot felul de măsuri corecte și merită în mod absolut sprijinul nostru în fața eforturilor consistente ale Rusiei de a-i destabiliza. Deci, da, ca și în cazul Ucrainei, Canada și România sunt foarte aliniate în privința importanței susținerii Republicii Moldova. Și una dintre marile bucurii ale misiunii mele aici este că ajung să lucrez la lucruri concrete de genul acesta, în colaborare cu partenerii mei români, a relatat oficialul.

Referindu-se la combaterea fenomenului dezinformării din țara noastră, Buchan a precizat că autoritățile trebuie să se asigure că încurajează gândirea critică și să-i facă pe oameni să înțeleagă care sunt sursele de știri credibile și care nu.

„Trebuie să avem mesaje puternice și proactive, trebuie să preîntâmpinăm asta. Trebuie să faci ceea ce ei numesc pre-demontare, să ne asigurăm că oamenii au informațiile corecte în prealabil, astfel încât să știe când aud ceva care este dezinformare. Și într-adevăr, trebuie să încurajăm gândirea critică. Trebuie să-i facem pe oameni să înțeleagă ce este o sursă de știri credibilă și ce nu este o sursă de știri credibilă. Trebuie să-i facem pe oameni să aibă obiceiul să trateze toate postările de pe rețelele de socializare ca și cum ar fi 1 aprilie. Nu ar trebui să existe doar o zi pe an când ne uităm critic la fluxurile noastre de socializare. Ar trebui să fie 365”, a concluzionat Gavin Buchan.

Maia Sandu va efectua o vizită în Norvegia săptămâna viitoare

Președintele Maia Sandu va efectua o vizită de stat în Norvegia, în perioada 6-7 mai. Din delegația condusă de șeful statului va face parte și ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi. Aceasta este prima vizită de stat a unui președinte al Republicii Moldova în această țară.

Pe 17 aprilie, Republica Moldova a fost vizitată de ministrul norvegian de Externe, Espen Barth Eide. Într-un interviu pentru Moldova 1, diplomatul a declarat că Norvegia își va deschide în scurt timp o misiune diplomatică în Republica Moldova, transmite moldova1.md.

De menționat că Norvegia este una dintre cele șase țări, unde moldovenii ar putea vota prin corespondență în cadrul alegerilor prezidențiale și referendumului constituțional din 20 octombrie.

VIDEO. „Moştenirea” lăsată de ruşi. Cum se strecoară ucrainenii printre mine pe şoselele din apropierea Kievului
Articolul anterior
Cele trei scenarii posibile ale evoluţiei pandemiei în 2022. OMS: „Gravitatea COVID-19 va scădea în timp”
Articolul următor