Când trecem la ora de vară: Noaptea în care ceasurile se dau înainte și dormim mai puțin

În ultimul weekend din luna martie trecem la ora de vară 2025. În noaptea de sâmbătă, 29 martie, spre duminică, 30 martie, dormim mai puțin cu o oră deoarece, în urma schimbării, ora 3:00 devine ora 4:00, scrie digi24.ro.

Specialiștii transmit că rutina de somn poate fi afectată. Odată cu solstițiul de iarnă, din 21 decembrie, durata nopților scade, în timp ce durata zilelelor crește continuu, până pe 21 iunie, când este solstițiul de vară.

Când se schimbă ora în 2025

Se schimbă ora de două ori pe an în România, respectiv la sfârșitul lunii octombrie, când se face trecerea la ora de iarnă, și la sfârșitul lunii martie, când trecem la ora de vară. Trecerea la ora de iarnă presupune o noapte mai lungă, ora 4:00 dimineața devine ora 3:00. Trecerea la ora de vară presupune o noapte mai scurtă, ora 3:00 dimineața devine ora 4:00.

În noaptea de sâmbătă, 29 martie, spre duminică, 30 martie, trecem la ora de vară 2025

Conceptul de schimbare a orei a fost introdus la începutul secolului al XX-lea, în timpul Primului Război Mondial, ca o măsură de economisire a combustibilului necesar (în special cărbunele consumat pentru iluminat) pentru menținerea luminii artificiale.

Practica a fost adoptată rapid și în Marea Britanie și alte țări europene în timpul războiului. România a instaurat acest sistem, al schimbării orei, în 1917, în timpul Primului Război Mondial. După război s-a renunțat la folosirea orei de vară și a fost reintrodusă schimbarea din 1932 până în anul 1939. Pe atunci, ora se schimba în prima duminică a lunii aprilie, ora de vară, respectiv în prima duminică a lunii octombrie, se făcea trecerea la ora de iarnă. Între 1 aprilie 1940 și 2 noiembrie 1942, ora de vară a fost în vigoare permanent pentru România, iar din anul 1943, practica trecerii la ora de vară a fost suspendată. Din 1979, s-a revenit la acest procedeu în țara noastră. Convenţia a fost semnată prin ordonanţă guvernamentală, iar orarul de vară a fost din nou corelat cu cel practicat în ţările Uniunii Europene.

Se trece la ora de iarnă sau vară, la nivel internațional, în aproximativ 60 de țări, inclusiv în America de Nord, însă sunt și multe alte state membre care au renunțat să mai aplice măsurile referitoare la schimbarea orei.  Printre ele sunt: Islanda, China, Rusia, Belarus și Turcia.

Putin impune ucrainenilor din teritoriile ocupate să-şi ia paşapoarte ruseşti ori să plece pâna pe 10 septembrie 2025

Preşedintele rus Vladimir Putin face presiuni asupra ucrainenilor aflaţi în Rusia sau în cele patru regiuni ocupate în Ucraina să ceară cetăţenia rusă sau să plece în altă parte, potrivit serviciilor de informaţii britanice, citate sâmbătă de DPA, relateză Agerpres.

Putin a semnat un nou decret care îi obligă pe cetăţenii ucraineni care locuiesc în teritoriile respective să-şi „reglementeze statutul juridic” până la 10 septembrie sau să părăsească zona, a indicat Ministerul Apărării de la Londra în ultima sa actualizare a informaţiilor obţinute de serviciile sale secrete privind evoluţia situaţiei de pe frontul din Ucraina.

„Decretul lui Putin este aproape sigur destinat să forţeze plecarea de pe teritoriul ucrainean ocupat de Rusia a cetăţenilor ucraineni care refuză să accepte paşapoartele şi cetăţenia rusă”, se arată în raportul postat pe platforma X.

Kremlinul continuă să ducă o politică de „rusificare” forţată a teritoriilor ocupate ilegal în Ucraina, ca parte a „eforturilor de lungă durată de a extirpa cultura, identitatea şi statalitatea ucrainene”, a adăugat acesta.

Moscova consideră în mod ilegal că peninsula Crimeea de la Marea Neagră, anexată în urmă cu peste un deceniu, precum şi regiunile parţial ocupate Lugansk, Doneţk, Zaporojie şi Herson, anexate în 2022, fac parte din Rusia, se arată în nota ministerului britanic citat.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a subliniat la 19 martie că Ucraina nu va recunoaşte teritoriile ucrainene ocupate drept ruseşti, afirmând că aceasta este o linie roşie a Kievului. El a spus că aceasta va fi una dintre problemele dificile ale negocierilor viitoare cu Moscova, potrivit Unian.

Reprezentantul special al preşedintelui american Donald Trump pentru Orientul Mijlociu şi relaţia cu Rusia, Steve Witkoff, s-a referit într-un interviu acordat vineri lui Tucker Carlson, fost prezentator la Fox News, şi la viitorul statut al teritoriilor ucrainene ocupate de Rusia.

„Cea mai mare problemă în acest conflict o constituie Crimeea şi patru regiuni – Doneţk, Lugansk şi altele două (Herson şi Zaporojie). Acolo sunt vorbitori de limbă rusă, au fost referendumuri în care majoritatea covârşitoare a oamenilor şi-a exprimat dorinţa de a fi sub conducerea Rusiei. Aceasta este problema cheie a conflictului”, a spus el.

Aşa-numitul referendum din Crimeea nu a fost recunoscut de Kiev şi de comunitatea internaţională, la fel cum nu au fost recunoscute nici pretinsele referendumuri din cele patru regiuni, organizate de Moscova în plin război, sub ameninţarea armelor.

Tragedie la Grătiești: Un copil a fost găsit strangulat în podul casei

Un copil a fost găsit strangulat în podul casei. Tragedia s-a produs în satul Hulboaca, comuna Grătiești.

Poliția a fost sesizată aseară, prin intermediul serviciului 112.

La fața locului s-a deplasat grupa operativă și medicul legist. Nu au fost descoperite urme de violență pe corpul copilului.

A fost inițiată o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

Incendiu la Botanica. Flăcările au cuprins un lan de vegetație

Cinci echipe de pompieri și salvatori luptă în aceste clipe cu flăcările care au cuprins un lan de vegetație în sectorul Botanica al capitalei. Victime nu au fost raportate, comunică MOLDPRES.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), incendiu de vegetație izbucnit pe bulevardul Traian 23/2.

„Pentru lichidarea arderii, la fața locului au fost îndreptate 5 echipaje de salvatori și pompieri. Ajunși, aceștia au stabilit că într-un lan deschis arde o suprafață extinsă de vegetație uscată”, a precizat IGSU.

Elevii nu vor ca notele de la Bacalaureat să fie publice și au semnat o petiție. Răspunsul MEC
Articolul anterior
Actorul Constantin Adam, Artist al Poporului, s-a stins din viață
Articolul următor
Close menu