Când va începe ceremonia funerară a lui Pele și unde va fi depus sicriul

În Brazilia au fost decretate trei zile de doliu național după decesul legendarului fotbalist Pele. Slujba religioasă va avea loc luni la stadionul Santos FC, clubul la care „Regele” a jucat aproape toată cariera sa, urmând ca înhumarea să aibă loc marţi.

„Doliul oficial este decretat în toată ţara, un semn de respect după decesul lui Edson Arantes do Nascimento, Pele, scrie în decret.

„Ceremonia religioasă pentru cel mai mare fotbalist din toate timpurile va avea loc pe stadionul Urbano Caldeira, din Vila Belmiro, unde el a încântat lumea”, a anunţat într-un comunicat dat publicităţii clubul care l-a avut în rândurile sale pe legendarul brazilian în perioada 1956-1974.

Trupul neînsufleţit al triplului campion mondial va fi transportat de la spitalul Albert Einstein din Sao Paulo, în noaptea de duminică spre luni, la Santos, oraş portuar situat la 80 km de metropola braziliană, scrie Digi24.

„Sicriul va fi depus la centrul terenului” unde Pele a strălucit în adolescenţa sa, a precizat Santos FC.

Ceremonia funerară va începe luni la ora locală 10:00 şi va dura 24 de ore. Va fi permis accesul publicului.

Marţi, un cortegiu funerar va însoţi sicriul pe străzile din Santos, trecând inclusiv prin faţa casei mamei lui Pele, care este încă în viaţă la vârsta de 100 de ani.Înhumarea va avea loc la cimitirul Memorial Necolpole Ecumenica, iar accesul va fi permis doar membrilor familiei.

Fostul mare fotbalist brazilian Pele a încetat din viaţă la vârsta de 82 de ani, a anunţat, joi, una dintre fiicele sale, Kely Nascimento. Spitalul a precizat că decesul a survenit în urma ”cedării mai multor organe vitale”.

Singurul fotbalist cu trei titluri de campion mondial în palmares (1958, 1962, 1970), Pele era internat încă din 29 noiembrie pentru o reevaluare a tratamentului de chimioterapie contra unui cancer de colon diagnosticat în 2021 şi pentru tratarea unei infecţii respiratorii.

În 21 decembrie, echipa de medici a semnalat că tumoarea a avansat şi că Pele a avut nevoie de tratament intensiv din cauza disfuncţiilor la rinichi şi inimă. Pele, care este considerat o ”comoară naţională” în Brazilia, va rămâne în memorie ca ”Regele” (Rey), care a revoluţionat fotbalul, cu legendarul său număr 10 pe spate, în ciuda unei talii modeste (1,72 m).

Peisaje apocaliptice în Brazilia după inundațiile record

Peisaje apocaliptice în sudul Braziliei. Sute de localități se confruntă cu inundații fără precedent în ultimii zeci de ani. Catastrofa a provocat moartea a cel puțin 78 de oameni. Trei mii de militari, pompieri și salvatori au fost mobilizați în sprijinul sinistraților, dar operațiunile sunt extrem de dificile, scrie digi24.ro.

Autoritățile descriu regiunile afectate drept „adevărate zone de război” care vor avea nevoie de un plan de reconstrucție după modelul celor post-conflict. 105 oameni sunt încă de negăsit. Datele preliminare arată că peste 100.000 de oameni au fost nevoiți să fugă din calea apelor, dar pagubele sunt imposibil de estimat în acest moment. Inundațiile au fost devastatoare și au provocat alunecări de teren, au prăbușit poduri și au distrus drumuri în statul Rio Grande do Sul din sudul Braziliei.

În zonă au fost probleme cu alimentarea cu energie electrică și cu comunicațiile.. Peste 800.000 de oameni nu mai au apă potabilă, potrivit agenției de protecție civilă, care a citat cifre de la compania de apă Corsan. Pe rețele sociale au apărut imagini cu operațiuni dramatice de salvare și cu locuitorii din orașul Canoas aflați până la umeri în apa plină de noroi și formând  un lanț uman pentru a trage bărcile care transportau oamenii salvați.

Președintele brazilian Luiz Inácio Lula da Silva a vizitat pentru a doua oară Rio Grande do Sul duminică, însoțit de ministrul Apărării José Múcio, ministrul de Finanțe Fernando Haddad și ministrul Mediului Marina Silva, printre alții. Liderul de stânga și echipa sa au cercetat străzile inundate din Porto Alegre cu un elicopter.

„Trebuie să încetăm să fim luați prin surprindere de dezastre. Trebuie să le prevenim și să intervenim”, a spus Lula. În timpul liturghiei de duminică de la Vatican, Papa Francisc a spus că se roagă pentru populația statului. „Fie ca Domnul să primească morții și să le mângâie familiile și pe cei care au fost nevoiți să-și părăsească casele”, a spus el. Ploile abundente au fost al patrulea astfel de dezastru ecologic în stat într-un an, după inundațiile din iulie, septembrie și noiembrie 2023, care au ucis 75 de persoane.

Străzile municipiului Chișinău au fost aproape pustii de Paște

Ne-am obișnuit să vedem străzile capitalei înghesuite de mașini, iar în ore de vârf, ambuteiaje de minute în șir. Situația e total opusă în ziua de Paște. Azi, arterele Chișinăului sunt aproape pustii. Iată cum am surprins orașul în imagini, scrie agora.md.

În mare parte, străzile din Chișinău sunt la 5 mai aproape pustii. Iar în regiunile în care fluxul de mașini este activ, se circulă cu ușurință.

Rar, prin parcurile capitalei, pot fi observați oameni ieșiți la plimbări. Însă imaginile de duminică duc mai curând la gândul că mulți dintre locuitorii Chișinăului au ales să sărbătorească în afara orașului.

Iată cum arată arterele capitalei.

O biserică de lemn a ars în totalitate după slujba din noaptea de Înviere. Cauza incendiului, o lumânare rămasă aprinsă

O biserică de lemn dintr-un sat din Alba a ars în întregime după slujba din noaptea de Paşti, cauza probabilă a incendiului fiind o lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată, scrie zdg.md.

„În cursul dimineţii am fost informaţi, printr-un apel prin SNUAU 112, de către îngrijitorul bisericii din satul Ghioncani, comuna Întregalde, de faptul că biserica ar fi ars în totalitate”, a informat, duminică, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba.Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Alba, Alex Crişan, la faţa locului s-a deplasat un echipaj de stingere cu apă şi spumă din cadrul Secţiei de Pompieri Câmpeni pentru stingerea ultimelor focare rămase aprinse.Acesta a precizat, pentru AGERPRES, că în biserică a fost oficiată slujbă în noaptea de Înviere.„Cauza probabilă a producerii incendiului a fost stabilită ca fiind o lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată”, a precizat Alex Crişan.Nu au fost înregistrate victime. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba au anunţat că în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere din culpă.Biserica a fost construită în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

Contrabandă cu cafea, depistată de vameși. Marfa nedeclarată a fost ridicată
Articolul anterior
Starea de sănătate a lui Vladimir Putin s-ar fi înrăutățit. Președintele rus ar trimite sosiile sale la evenimentele publice
Articolul următor