Care ar fi afecțiunea de care suferă Celine Dion. Artista și-a anulat din nou concertele

Celine Dion și-a îngrijorat în ultima perioadă fanii din cauza stării ei de sănătate. În urmă cu nici două săptămâni, Céline Dion le-a împărtășit fanilor de pe rețelele de socializare faptul că a decis să își anuleze turneul din America de Nord din cauza problemelor de sănătate cu care se confruntă, însă artista nu a dat atunci prea multe explicații.

Celine Dion's Latest Street Style Outfit Has Me on the Floor Screaming |  StyleCaster

Într-un mesaj publicat atunci pe Instagram, Céline Dion mărturisea că își dorea foarte mult să revină pe scenă, însă în acest moment sănătatea ei contează cel mai mult. 

„Chiar speram că voi fi bine să mă întorc pe scenă acum, dar presupun că trebuie să am mai multă răbdare și să urmez regimul pe care mi-l prescriu medicii. Există foarte multă organizare și pregătire în spectacolele noastre, așa că trebuie să luăm astăzi decizii care vor afecta planurile peste două luni. Voi fi foarte bucuroasă că îmi voi recăpăta sănătatea deplină, dar și că noi toți vom reuși să trecem peste această pandemie și abia aștept să mă întorc din nou pe scenă. Am fost foarte impresionată de toate încurajările pe care toată lumea mi le-a trimis pe rețelele de socializare. Vă simt dragostea și sprijinul și înseamnă enorm pentru mine”, a transmis Céline Dion, conform elle.ro

Potrivit unor surse citate de revista australiană „Woman’s Day”, problemele de sănătate cu care se confruntă, de fapt, Celine Dion sunt destul de serioase. Ar fi vorba despre o boală autoimună, însă și tulburări psihice.

„Ea a fost mereu o femeie sănătoasă, de aceea e un șoc pentru ea să nu mai fie în formă și să fie la pat”, a spus o sursă pentru publicația menționată anterior. „Toată lumea se roagă ca suferința să fie temporară și să revină pe scenă. Faptul că e nevoită să stea doar în pat îi alimentează gândurile negative și micile deliruri”.

Veste bună pentru șoferi! Acum puteți prezenta polițiștilor permisul și actele mașinii în format digital

Poliția vine cu o veste bună pentru șoferi! Grație tehnologiilor informaționale avansate, acum puteți prezenta polițiștilor de patrulare permisul de conducere și certificatul de înmatriculare al mașinii în format digital, utilizând aplicația EVO, informează unica.md.

Menționăm că, aplicația telefonică #EVO este dezvoltată de Agenția de Guvernare Electronică.

Un cetățean turc, reținut după ce a estorcat 7.000 de euro de la un om de afaceri din Chișinău

Ofițerii CNA și procurorii au reținut în flagrant un cetățean al Turciei în momentul primirii unei sume de 7000 de euro de la un om de afaceri din  capitală. Banii ar fi fost estorcați pentru stoparea unor pretinse investigații efectuate de poliție, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Potrivit materialelor acumulate, bănuitul i-ar fi comunicat denunțătorului, care conduce  împreună cu un alt cetățean turc o companie specializată în servicii de call-centru, că Poliția ar investiga anumite aspecte legate de activitatea acestora. Astfel, pentru a-i determina pe oamenii legii să adopte o decizie favorabilă pe marginea investigațiilor, bănuitul ar fi cerut 7000 de euro.

Pe acest caz a fost pornită o urmărire penală în temeiul art. 326 cod penal – traficul de influență. În urma acțiunilor ofițerilor CNA, a fost documentată transmiterea banilor, soldată cu reținerea în flagrant a cetățeanului turc și plasarea acestuia în izolator pentru 72 de ore.

Toate acțiunile au avut loc sub conducerea procesuală a procurorilor din cadrul Procuraturii mun. Chișinău. Amintim că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabilă a instanței de judecată.  

Vitezoman surprins cu 180 km/h în apropiere de Peresecina, într-o zonă unde s-au înregistrat 29 de accidente

În această dimineață, polițiștii de patrulare au surprins un șofer de 28 de ani care conducea un Ford cu viteza de #179_km/h, pe traseul R6 (Chișinău-Orhei), în apropierea satului Peresecina, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.

Șoferul a depășit limita legală cu 89 km/h, iar conform legii, acesta riscă o amendă de până la 5.000 lei și suspendarea permisului de conducere pentru o perioadă de la 60 la 90 de zile.

Amintim că acest segment de drum este unul cu risc sporit de accidente!

De la începutul anului, în această zonă s-au înregistrat 29 de accidente rutiere, în urma cărora o persoană și-a pierdut viața, iar altele 10 au suferit traumatisme.

Alertă! Nu mai sunt locuri în spitale. În Chișinău, copiii ar putea fi internați pe holuri
Articolul anterior
Andrei Serjant, tânărul care a participat la Super Star, vrea să reprezinte Moldova la concursul Eurovision. Ascultă noua sa piesă!
Articolul următor