Care sunt simptomele noii hepatite severe, cu cauză necunoscută. Primul caz din România, o fetiţă de 5 ani

A apărut primul caz de hepatită severă de cauză necunoscută în România. Este vorba de o fetiţă de 5 ani, din zona Bucureşti-Ilfov. Copilul a fost internat pe 4 aprile şi este încă în spital, din fericire, în stare stabilă. Sursa infectarii rămâne o necunoscută.

Fetiţa nu a călătorit în străinătate şi nici nu ar fi intrat în contact cu alte persoane care suferă de afecţiuni similare. Dar simptomele ei sunt asemănătoare cu alte 169 de cazuri raportate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii în lume. Avem astfel de-a face cu o hepatită care nu este declanşată de virusurile hepatice cunoscute. Simptomele iniţiale sunt asemănătoare unei viroze obişnuite, scrie observatornews.ro. 

Ce spun specialiştii despre noua hepatită

Adriana Pistol, șefă INSP: Este un caz de hepatită incertă de etiologie necunoscută. (…) Astfel de forme ajung doar în spitale.

Adrian Marinescu, medic infecţionist din România: Medicul va trebui să fie mai atent în următoarea perioadă şi să ia în calcul situaţiile în care copilul are o simptomatologie digestivă sau în momentul în care are nişte analize hepatice modificate, ar trebui să ia în calcul inclusiv ipoteza că e un adenovirus.

Henry Schiau, medic pediatru: Cele mai comune simptome sunt cele gastrointestinale, ca diareea, vomitatul, pot exista şi variante de tuse uşoară şi senzaţie de congestie nazală. 

Acest nou tip de hepatită afectează copiii de până în 16 ani din toată lumea. Maladia atacă ficatul, iar în câteva zile, dacă nu e tratată, poate duce la deces. Primele cazuri de boală au apărut la începutul lunii aprilie.

În Regatul Unit,

copiii de până în cinci ani au început să se îmbolnăvească pe capete. Astfel, de la 10 cazuri pe 5 aprilie, medicii britanici s-au trezit cu 73 în doar trei zile. Iar numărul a continuat să crească de la o zi la alta. Din nefericire, un copil a murit, iar alţi 17 au avut nevoie urgent de un transplant hepatic. Mai exact, unul din zece mici pacienti a ajuns pe masa de operaţie. 

Care este sfatul medicilor 

Medicii îi sfătuiesc pe părinţi să monitorizeze starea generaală a copiilor şi să fie foarte atenţi ca aceştia să se spele des pe mâini. Asta din cauza faptului că, potrivit primelor cercetări care s-au făcut în legătură cu această boală, se pare că de vină pentru aceste îmbolnăviri ar fi un adenovirus, care de obicei este responsabil pentru apariţia faringitei, conjuctivitei sau bronşitei. În 74 dintre cazurile de îmbolnăvire a fost detectată prezenţa acestui adenovirus. 

De asemenea, părinţii trebuie să fie foarte atenţi şi la anumite simptome, cum ar fi oboseală excesivă, scărpinatul excesiv la cei mici, scaunele foarte moi sau pielea de culoare gălbuie. Pot apărea de asemenea şi simptome ca sângerări sau chiar stări de ameţeală, şi spun medicii, atunci este momentul în care părinţii ar trebui să se prezinte cu cei mici la spital. 

Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Bucureşti spun că nu au primit deocamdată nicio indormare oficială din partea Ministerului Sănătăţii sau din partea Institutului Naţional de Sănătate Publică pentru a face vreo anchetă epidemiologică în acest caz.

Tânără moldoveancă de 24 de ani a fost ucisă de un tren în Spania

O cetățeancă a R.Moldova a murit, după ce a fost lovită de un tren. Tragedia ar fi avut loc la data de 6 ianuarie curent, în jurul orei 18:00, în orașul Alicante Spania, scrie pulsmedia.md.

Preliminar, oamenii legii au stabilit că victima este o moldoveancă de 24 de ani. Cauza accidentului este, deocamdată, necunoscută, însă se presupune că tragedia s-a produs din cauza neatenției victimei.

Presa spaniolă scrie  că pe această porțiune de cale ferată au fost înregistrate mai multe accidente cu deces. Printre victime se numără pescari, turiști și simpli pietoni.

Detenție pe viață pentru Gheorghe Cotorobai, bărbatul care a omorât-o cu cruzime pe Ana-Maria, tânăra din Orhei care era gravidă în luna a șasea

Judecătoria Orhei l-a condamnat, joi după-amiază, pe Gheorghe Cotorobai la detenție pe viață pentru omorul Anei-Maria, tânăra de 19 ani însărcinată în șase luni, în aprilie 2024. Sentința a fost pronunțată acum câteva minute, scrie tvrmoldova.md.

Bărbatul pledează nevinovat. El a spus că nu a cunoscut-o pe Ana-Maria și că în mașina sa era o altă persoană.

„Nici pe dânsa, nici pe prietenul ei, nici pe mama ei. Nu am avut de-a face cu dânsa. Nu o știu, nu am știut despre existența ei. În cadrul procesului penal s-au făcut multe falsificări. S-a vorbit despre încălțămintea nr. 44, eu port nr. 46. Semnătura de pe colet, ce s-a ridicat de la mine din gospodărie, nu este a mea”, a spus el. 

Omorul Anei-Maria, tânăra de 19 ani din Orhei, însărcinată în şase luni, a îngrozit o ţară întreagă. 

Potrivit procurorilor, pe 12 aprilie 2024, tânăra a urcat într-o maşină de ocazie la volanul căreia se afla Gheorghe Cotorobai. După ce a urcat în autoturism, fata a dispărut fără urmă. Ea fost căutată timp de o săptămână de sute de poliţişti, vânători şi voluntari.

După opt zile de căutări, tânăra a fost găsită fără suflare într-o pădure din raionul Teleneşti, în apropierea casei învinuitului Gheorghe Cotorobai. 

Bărbatul este un fost angajat al Administraţiei Penitenciarelor. El a fost eliberat din funcţie după ce o comisie medicală a decis că nu este apt pentru lucru. 

Doi părinți din Ocnița au vrut să-și lase copiii fără banii de la colindat pentru a achita facturile. Fiind beat tatăl și-a rănit fiul cu un cuțit

Un copil a avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce a fost rănit cu un cuțit de către tatăl său care ar fi vrut să-l lase fără banii adunați din colindat. Cazula avut loc în după-amiaza zilei de ieri, 8 ianuarie, în jurul orei 15:25, în orașul Ocnița, scrie pulsmedia.md.

Astfel, doi părinți ar fi insistat ca copiii acestora, un băiat de 16 ani și o fată de 13 ani, să le dea banii adunați din colindat, pentru a contribui la achitarea facturillor pentru serviciile comunale.

Băiatul ar fi refuzat să le dea banii, iar tatăl acestuia, un individ în vârstă de 47 de ani l-a amenințat și l-a dat afară din casă. Adolescentul ar fi luate telefonul și a vrut să sesizeze poliția despre acest caz, însă tatăl său înarmat cu un cuțit s-a năpustit asupra acestuia și l-a rănit cu cuțitul la mână în timp ce încerca să-l deposedeze de telefon.

La fața locului a fost solicitată intervenția unei ambulanțe, care a stabilit că minorul are o plagă nepenetrantă la mână și i s-a acordat ajutorul medical.

Medicii au alertat poliția despre acest caz. Ambii părinți au fost testați cu apartaul Drager, iar rezultatele au arătat că cei doi părinți erau în stare de ebrietate, unul avea concentrație de 1,18 mg/l, iar altul 1,27 mg/l de alcool pur în aerul expirat.

Totodată, păe numele bărbatului a fost aplicat un ordin de restricție, iar cei doi copii au fost luați din familie și duși la rude.

Anastasia Volochkova i-a luat locul lui Ivan Urgant la Pervîi Canal
Articolul anterior
Viața pentru ei abia începuse. Bogdan și soția lui însărcinată au fost uciși într-un atac cu rachetă la Odessa
Articolul următor