Un restaurant din apropiere de Tel Aviv serveşte carne de pui obţinută în laborator, prezentată drept un produs ecologic ce poate răspunde cererii tot mai mari de alimente din partea unei populaţii în creştere.
Restaurantul, numit „The Chicken” („Puiul”) serveşte burgeri într-un cadru inedit în care oaspeţii pot să vadă prin ferestre laboratorul în care tehnicienii lucrează în spatele unor cuve mari din inox, informează AFP, conform digi24.ro.
În laborator, celulele extrase din ouă de pui fertilizate sunt cultivate în bioreactoare şi hrănite cu lichide de origine vegetală bogate în proteine, grăsimi, zahăr, minerale şi vitamine. Datorită acestor lichide nutritive, celulele se dezvoltă la fel ca în corpul animalului şi devin ţesut muscular şi grăsime. La sfârşitul procesului, lichidul este îndepărtat din reactorul din care este colectată carnea artificială. Rezultatul: ajunge în farfurie.
„A fost delicios”, a declarat o clientă a restaurantului, care a făcut rezervare cu câteva luni înainte. „Dacă nu ştiam, aş fi crezut că este un burger de pui ca oricare altul”.
Prima țară care a aprobat comercializarea cărnii crescute în laborator, realizată din proteine pe bază de plante este Singapore, unde în luna decembrie 2020 a fost servită în premieră carne de pui artificială la un restaurant.