Un accident înfiorător s-a produs ieri, în apropiere de localitatea Troiţa Nouă din raionul Anenii Noi. Patru copii și mama lor au ajuns la spital după ce o mașină a lovit căruța în care se aflau.
Ofițerul de presă al IGP, Mariana Bețivu, a spus că accidentul s-a produs în jurul orelor 20:40.
„Un automobil de model Volkswagen Sharan, condus de un șofer în vârstă de 30 de ani a tamponat un mijloc de transport cu tracțiune animală, în care se aflau o femeie și cei 4 copii ai săi”, a precizat Mariana Bețivu, transmite stiri.md.
Potrivit poliției, șoferul automobilului este un locuitor al satului Chițcani din regiunea transnistreană.
Acesta le-a spus polițiștilor că a tamponat căruța care se deplasa pe direcția de mers, după ce a fost orbit de lumina mijlocului de transport ce se deplasa în întâmpinare pe contrasens.
„În urma accidentului, s-a ales cu leziuni corporale o femeie în vârstă de 40 de ani, locuitoare a satului Ciobanovca din raionul Anenii Noi, și copii săi în vârstă de 10 ani, 8 ani, 5 ani și 12 luni”, a precizat Mariana Bețivu.
Potrivit poliției, persoanele au fost transportate la Spitalul Raional Anenii Noi pentru examinare suplimentară. Mama și copii săi se află în afara oricărui pericol.
De menționat că în urma testării alcoolscopice, în aerul expirat s-a stabilit că mama copiilor avea o concentrație de alcool egală cu 0,47 mg/l. Alte circumstanțe se stabilesc.